Pictorul neamţ întors după 18 ani în România: „Aici este casa mea“. Povestea fascinantă a unui artist care a albit în beciurile Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Karl Robert Perko, un artist care trăieşte în Mangalia, a fugit de sărăcie în Germania, imediat după Revoluţie, însă la două decenii distanţă s-a întors în România, de dorul patriei.

Karl Robert Perko (71 de ani) s-a născut pe data de 25 iunie 1944 în Aradul Nou, astăzi cartier al Aradului. Părinţii săi, Iosif şi Leontina, profesori universitari de matematică şi respectiv de biochimie, au fost urmaşii nemţilor care au colonizat Banatul.

Robert Perko a urmat grădiniţa în limba germană, apoi Liceul de Arte din Arad. În familie, vorbeau româneşte. „Tata ştia şapte limbi străine, iar mama vreo şase, însă în casă vorbeam în română, pentru că tata spunea mereu că suntem români şi trebuie să vorbim româneşte“, mărturiseşte el.

După terminarea liceului, tatăl său l-a îndrumat către Medicină. „Mi-a zis să mă fac medic neurochirurg, dacă tot nu eram atras de matematică. «Du-te la Bucureşti şi fă-te neurochirurg, că o să câştigi bani», mi-a spus tata. Şi eu atunci stăteam şi mă gândeam cum o să tai eu oameni. Nu era de mine, dar am plecat spre Bucureşti“, îşi aminteşte Robert Perko.

„CREDEAM CĂ MARINĂRIA E PIRATERIE“

În drum spre Capitală, a găsit pe o bancă într-o gară o foaie în care se vorbea despre o şcoală de marină din Constanţa şi aşa viaţa i s-a schimbat pentru totdeauna. „Am schimbat ruta, deşi eu nu ştiam de la Arad ce-i aia marinărie. Cedeam că este vorba de piraţi“, râde bărbatul. Aşa se face că în anul 1963 a ajuns la Constanţa şi a dat examen la Academia de Marină, pe care l-a şi luat.

Probele sportive nu au fost pentru el o problemă, întrucât jucase polo ca sportiv de performanţă. Imediat a dat telefon acasă să-şi anunţe mama. „Pe tata a trebuit să-l pregătim puţin înainte, că nu ştiam cum să-i spun că eu eram puţin la Marină. El mereu îmi spunea două lucruri să nu fac: filosofie, întrucât ţi se recunosc meritele de-abia după ce mori, şi arte plastice, pentru că artiştii sunt nişte zăpăciţi. Vreau să vă spun că în cursul vieţii mele le-am făcut pe amândouă“, râde artistul.

„ERAM PARALEL CU MARINA“

Tatăl său nu a vorbit cu el vreo două săptămâni, însă s-a împăcat cu ideea după ce băiatul i-a spus că, la terminarea cursurilor de la Marina Militară, va urma Medicina în cadrul Armatei. „I-am spus şi care erau avantajele: că primeam haine de la ei şi bursă. Dar nu aveam de gând să fac niciodată Medicină“, recunoaşte el.

La scurt timp, avea să realizeze că viaţa de marinar nu era visul său. „Eram paralel cu Marina. După finalizarea cursurilor, am navigat pe mai multe nave şi am fost şi pe Lancea, nava de protocol. Eram şi comandant, şi trăducător, şi de toate“, îşi continuă povestea Robert Perko. S-a obişnuit greu cu viaţa cazonă. Îi era greu la cart, dar şi să se supună regulilor milităreşti. În largul lui se simţea doar atunci când avea ceva de desenat. De nenumărate ori, atunci când vreun comandant scria o carte despre marinărie, lui îi revenea misiunea de a realiza desenele.

În timp ce Robert Perko era angajat al Armatei Române, părinţii săi au plecat în Germania. Drept urmare, a fost dat afară din serviciu fără drept de apel. Asta se întâmpla în anul 1980.

„Părinţii mei plecaseră în vizită la rude şi au uitat să mai vină în ţară. Mama mi-a spus cu înţeles să mă duc mai des în apartamentul ei din Bucureşti, unde se mutase între timp, şi să-i ud florile. Nu am recuperat mai nimic din bunurile părinţilor mei“, îşi aminteşte artistul. Securiştii au intrat în apartament, au distrus amintiri şi au luat cu ei ce era mai de preţ, inclusiv un CEC pe care i-l lăsase mama sa. Au luat ână şi maşina de cusut.

Picturi Robert Perko

Totuşi, tot răul a fost spre bine. După ce a fost dat afară din Armată, a putut să îşi urmeze visul: acela de a picta. Concomitent, a lucrat şi în învăţământ. Dar la începutul anului 1989 a fost dat afară şi din învăţământ şi a fost nevoit să se întreţină din banii pe care îi câştiga făcând fotografii la diferite şcoli.

A ALBIT ÎN BECIURILE SECURITĂŢII

Ca şi când nu ar fi fost de-ajuns, a avut de-a face şi cu Securitatea de la Constanţa: „Am fost arestat şi nu ştiu nici acum de ce. Într-o zi, nevastă-mea mi-a spus că au venit nişte turişti nemţi şi mă roagă să merg cu ei să le traduc, că voiau să cumpere nişte vin bun. «Du-te, mă, Robert, şi descurcă-i pe oamenii ăştia», mi-a spus ea. Erau doi nemţi din RFG. Oamenii mi-au spus că vor să cumpere cinci sticle de vin bun din România pe care să le deschidă de Revelion“. I-a dus la crama unde ştia că sunt vinuri bune. „Le-am tradus ce era de tradus şi ne-am despărţit. Drept mulţumire, neamţul mi-a dat o brichetă de aur, foarte frumoasă. Eu la vremea aceea fumam pipă“, spune Robert Perko.

A doua zi, la el acasă au venit doi bărbaţi şi i-au zis că au ceva de discutat. Aşa a ajuns la sediul Securităţii din Constanţa, de pe Bulevardul Mamaia. „«Ieri ai vorbit cu doi străini. Ce le-ai spus?», m-au întrebat ei. Le-am povestit tot ce am discutat, dar ei nu m-au crezut. «Nu-i adevărat, le-ai spus secrete», mă acuzau. Zic: «Eu sunt pictor, eu nu ştiu secrete», dar în zadar. Şi mă băgau la beci. Până jos coboram 22 de trepte. Sus, mă duceau într-o cameră şi îmi puneau o lampă deasupra capului şi îmi tot împingeau o hârtie s-o semnez. Problema e psihologică. Venea unul şi te făcea Rembrandt, tot ce este superlativ şi eu începeam să cred. Apoi venea altul care îmi spunea că nu am niciun fel de şcoală. Acum râd, dar în singurătate, acolo, îţi şterg creierii. Veneau cu rândul. Mă lăsa unul şi după o jumătate de oră mă lua altul care mă scuipa şi îmi spunea că sunt porc“, îşi aminteşte experienţa.

Aşa a trăit 30 de zile: „Nu mi-au dat nicio palmă, dar mă aduseseră la disperare. Mă lăsau două ore pe noapte să dorm şi mă luau iar la întrebări. Zi şi noapte. Mâncam o singură dată pe zi, seara“. Într-o zi, l-au lăsat să plece acasă. Când s-a întâlnit cu soţia lui, femeia i-a zis: „Ai albit“.

SĂTUL DE COMUNISM

După această experienţă în beciurile Securităţii, bărbatul a decis să plece din România. „Mă săturasem să n-am lumină. Soţia mea de atunci era profesoară de fizică şi seara, când venea acasă, îi luminam drumul cu o lanternă primită din Germania. Până şi vecinii erau invidioşi că ei nu au o astfel de lanternă“, spune el.

Apoi, adaugă Robert Perko, nu mai voia să facă favoruri ca dascăl: „Trebuia să fac favoruri pentru diferiţi elevi care aveau părinţi nu ştiu pe unde, pe la cârciumă, ca să-mi dea un pui“. Numai că nu primea paşaportul. „După ceva timp am sunat-o pe mama de la poştă şi, după ce am intrat în cabină aşteptând să-mi facă legătura, am lăsat uşa larg deschisă. De obicei, vorbeam cu mama în nemţeşte, dar de data asta i-am strigat: «Mamă, uite, bandiţii ăştia nu mă lasă să plec». Vreau să vă spun că a doua zi am găsit în cutia poştală o hârtie în care mi se spunea că în termen de 24 de ore pot să părăsesc ţara“, povesteşte el.

Picturi Robert Perko

PRIMII ANI DE DEMOCRAŢIE

Artistul Robert Perko a avut o viaţă amoroasă tumultuoasă, astfel că acum este la a patra căsătorie şi are patru copii: Ofelia (44 de ani), Florin (43 de ani), Livius (42 de ani) şi Rosemarie (36 de ani). Robert Perko a plecat în ianuarie 1990 în Germania cu soţia şi cu doi băieţi. Fetele i-au rămas acasă. După ce au trecut prin patru lagăre de înregistrare, s-a stabilit la Kaiserslautern. O perioadă Robert Perko a lucrat ca scenograf, la Teatrul de Operă din localitate. La sfârşitul anului a participat la concursul pentru ocuparea postului de restaurator de artă la Muzeul de artă „Theodor Zink“, pe care l-a câştigat.

„Când am ajuns în Germania m-am înscris la Universitatea de pictură şi grafică. Am făcut doi ani într-un an“, povesteşte artistul. Lucra 16 ore pe zi. A avut expoziţii de pictură pe toate continentele. „Trebuia să am grijă şi de familia din Germania, şi de fetele care-mi

rămăseseră în ţară. Asta până într-o zi când fata cea mare m-a sunat şi mi-a zis că nu au ce să mănânce. M-am suit în primul avion şi le-am adus şi pe ele în Germania“, mai spune Robert Perko.

JUMĂTATE DIN CONCEDII,  ÎN ROMÂNIA

Deşi câştiga din vânzarea tablourilor şi trăia într-o ţară civilizată, gândul îi era „acasă“, în România. „Am văzut jumătate din lume, puneam degetul pe hartă şi acolo mergeam. Dar jumătate din concediu era, de fiecare dată, petrecut în România“, spune bărbatul. Şi-a cumpărat un apartament în Mangalia, unde se retrăgea în fiecare an.

„Acasă pentru mine a fost întotdeauna România şi nu a fost niciodată Germania. La prima expoziţie de acolo, le-am spus sub efectul comunismului: «Sunt de origine germană şi am venit să desenez pentru voi. Dacă vreţi, puteţi să mă introduceţi în cultura voastră. La revedere». La a doua expoziţie, însă, le-am spus că, înainte de toate sunt român. «Eu nu am învăţat la voi. Dacă cineva mi-a pus creionul în mână, ăia au fost profesorii mei». Le-am povestit că eram amărâţi, făceam improvizaţii, luam crengi de tei, le ardeam şi făceam cărbune. Le-am demonstrat că pot cu un băţ de chibrit să fac un desen pe un şerveţel. Asta se întâmpla la o cârciumă, unde am făcut un portret pe un şerveţel. La ei, studenţii dacă nu au creion de 3 mm nu desenează. Noi, în România, ne-am învârtit şi ne-am descurcat“, eplică Robert Perko. “

A vrut să îmbătrânească  în limba română

A ştiut dintotdeauna că se va întoarce în România. „Ultimul an a fost cumplit în Germania. Mă gândeam: acasă, acasă, acasă. Fata mereu îmi spunea: «Tată, au trecut 20 de ani şi tu tot acasă te gândeşti?» Dar eu am spus mereu cu plăcere: «Mă duc acasă. Acolo este casa mea». Nu-mi doream decât să mă întorc acasă să îmbătrânesc frumos lângă dulcea limbă românească. Asta mi-a fost dorinţa“, mărturiseşte el.

Picturi Robert Perko

Imediat ce a ieşit la pensie, în anul 2008, s-a întors în România: „Când am venit în ţară era un dezastru. Dar tot mi-e drag în România. Ştiu că românii au probleme, dar a rămas căldura aia latină“.

Toată Mangalia îl cunoaşte acum pe Robert Perko. „Dacă trec dintr-o parte în alta a oraşului, eu stau de vorbă cu toată lumea şi îmi este egal, dar ferească Dumnezeu să-i dai românului o temă politică...“, râde el. De Germania nu îi este dor deloc. Ultima dată s-a dus în februarie, cu treabă. Nu mai fusese acolo de patru ani. Recunoaşte însă că dacă spui Germania spui civilizaţie, însă dezvăluie că poporul n-ar fi aşa dacă nu ar fi constrâns.

„Societatea germană e organizată bine, la 5 dimineaţa trece maşina să ia gunoiul. Doamne fereşte să întârzie un minut, că omul ăla este dat afară. Ai câine, pleci să te plimbi cu el în parc. Acolo ai automat punga şi după ce cureţi mizeria o pui la tomberon. Iarna, când e zăpadă, dacă nu ieşi dimineaţa să cureţi trotuarul din faţa vilei e rău. Să nu tai gardul viu şi să laşi mai mult de 30 de centimetri pe domeniul public...“, explică pictorul.

Îşi aminteşte că într-o zi, în Germania, mergea cu motocicleta, cu foarte încet, când a fost oprit şi amendat cu 40 de euro şi i s-a luat carnetul. Nu înţelegea cu ce a greşit. I s-a spus că a fost amendat pentru că nu avea bentiţa prinsă la cască. „Aşa e Germania. Păi dacă îi arăţi un gest obscen unui poliţist, îţi iei o amendă de 4.000 de euro“, mai spune el.

ACADEMIE DE ARTĂ LA EL ACASĂ

De-a lungul vieţii sale, artistul a realizat peste 9.000 de picturi, de la miniaturi la lucrări în mărime naturală, pe care le-a expus în muzee din întreaga lume. Luna trecută, a inau-

gurat o expoziţie de pictură pe teme marine la Forumul Democrat al Germanilor din Constanţa. Acum, îi învaţă pe copii să deseneze, la Mangalia, unde a deschis o academie de desen în propria locuinţă: „Nu am un preţ standard. Fiecare dă cât poate. Cei care nu îşi permit nu mă plătesc. Eu sunt fericit că am rezultate. Mai mulţi elevi de-ai mei au ajuns la Bucureşti şi fac artă decorativă, dar şi la Iaşi şi la New York“.

Karl Robert Perko se îmbracă mereu la costum şi nu-i lipseşte papionul. „Dacă nu-mi pun papion am o eşarfă. Am o colecţie de peste 60 de papioane. Mă îmbrac totdeauna în in, dar nu pentru că vreau să fiu excentric, ci pentru că aşa îmi place“, mărturiseşte Robert Perko. Se descrie în câteva cuvinte: are o educaţie nemţească şi un temperament latin.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite