IPJ Constanţa anunţă că, în urmă cu trei zile, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat trei percheziţii domiciliare, în judeţul Constanţa, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie a.c., mai multe persoane ar fi rupt sigiliile unei barje, încărcată cu floarea-soarelui, care se afla pe fluviul Dunărea, în zona localităţii Rasova, de unde ar fi sustras cereale”, spun poliţiştii.
La percheziţii au fost descoperite 12,5 tone de seminţe de floarea-soarelui, 1,5 tone de produs petrolier, cu miros specific de motorină, 2 bărci, un motor de barcă, 700 de lei şi 50 de euro, precum şi alte obiecte cu valoare probatorie.
„Cerealele au fost ridicate de poliţişti şi predate părţii vătămate, prejudiciul fiind recuperat în proporţie de 70 %. Valoarea totală a bunurilor ridicate, în vederea continuării cercetărilor, este de peste 61.000 de lei”, transmite IPJ Constanţa.
În acest dosar, doi bărbaţi au fost identificaţi, unul dintre aceştia fiind reţinut, pentru 24 de ore, ulterior instanţa a decis ca el să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.
Acţiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
9 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Fast and Furious 10 pe Dunare.
Pirati veniti cu pluta.
POLITISTII DE FRONTIERA , CE FAC ?Intr-un fel au si ei dreptate , nu au personal si dotare, ca tot MAI-ul condus de incompetenti, numiti politic care sustin interlopii
Credeam cå numai in Somalia mai existå pirati...
Eu ma mir ca au prins 2 ! Restul bandei ataca in continuare !
Vezi toate comentariile (9)