PNL Constanţa, nevoit să renunţe la primarul Hânsă de la Cernavodă, închis pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Hânsă, primarul Cernavodei Sursa foto observator.ro
Gheorghe Hânsă, primarul Cernavodei Sursa foto observator.ro

Partidul Naţional Liberal se regrupează la Cernavodă în jurul lui Liviu Negoiţă, care va candida la Primărie în locul primarului Gheorghe Hânsă, condamnat definitiv la închisoare.

Gheorghe Hânsă a fost condamnat definitiv marţi, 29 martie, de Curtea de Apel Constanţa la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată. El a fost încarcerat deja la Penitenciarul Poarta Albă.

„Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal a luat act de decizia Curţii de Apel Constanţa care l-a condamnat pe primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, după ce acesta fusese iniţial achitat de Judecătoria Medgidia. Facem precizarea că, urmare a deciziei instanţei judecătoreşti, primarul Gheorghe Hânsă îşi pierde calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal, în conformitate de prevederile statului PNL“, a declarat PNL Constanţa.

A doua zi, prefectul Adrian Nicolaescu a emis Ordinul nr.184/30.03.2016 prin care s-a constatat încetarea de drept înainte de termen a mandatului primarului oraşului Cernavodă.

În aceeaşi zi, Biroul Politic Local al Organizaţiei Cernavodă a Partidului Naţional Liberal a decis, în prezenţa preşedintelui filialei PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, şi cu unanimitate de voturi, validarea lui Liviu Negoiţă în funcţia de preşedinte interimar al PNL Cernavodă, precum şi desemnarea acestuia drept candidat la funcţia de primar, în alegerile locale din luna iunie.

Liviu Negoiţă, noul preşedinte al PNL Cernavodă s-a născut la data de 10 iunie 1968, este căsătorit şi are un copil. A urmat Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative a Universităţii de Stat din Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1992. În ultimii 25 de ani, Negoiţă a lucrat ca specialist al Autorităţii Navale Române, în prezent fiind căpitan şef de port adjunct al Portului Cernavodă.

Dosarele lui Hânsă

În decembrie 2010, Gheorghe Hânsă era reţinut împreună cu fiul său, fratele său şi doi angajaţi ai Primăriei Cernavodă, pentru evaziune fiscală. Primarul era acuzat că în perioada 2005-2008 a redirecţionat fonduri către firma fiului său pentru reabilitarea unor străzi din Cernavodă, prejudiciul fiind de aproape 3 milioane de lei. Cei 6 inculpaţi - Gheorghe Hânsă, fiul Tiberiu Marius Hânsă, fratele Nicolae Hânsă, Mihai Adam, Marin Cadiu şi Margareta Cileagă - au fost judecaţi pentru delapidare sau complicitate la delapidare, dar au fost achitaţi în noiembrie 2014. Parchetul de pe lâgă Judecătoria Medgidia a contestat decizia, iar Curtea de Apel i-a condamnat pe tatăl primar şi pe fiul afacerist la puşcărie, schimbând încadrarea faptelor.

Tatăl Gheorghe Hânsă (profesor de matematică) a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare. Fiul Tiberiu Marius Hânsă a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu. Fratele Nicolae Hânsă a fost achitat. Mihai Adam a primit o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare, iar Marin Cadiu şi Margareta Cileagă au fost condamnaţi la 3 ani cu suspendare.

Apoi în iunie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a primarului Gheorghe Hânsă de la Cernavodă, împreună cu viceprimarul şi trei funcţionari publici, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu.

Gheorghe Hânsă - primar al oraşului Cernavodă, Aledin Menat - funcţionar public în cadrul Primăriei oraşului Cernavodă, Ecrem Suliman - viceprimar al Cernavodă la data faptei, Marin Cadiu - funcţionar public (aparent funcţionar contractual) în cadrul Primăriei Cernavodă şi Gheorghe-Bucur Latori - funcţionar public la data săvârşirii faptei în cadrul Primăriei Cernavodă, sunt învinuiţi de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu.

Punctual, primarul Gheorghe Hânsă este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în dauna unităţii administrativ teritoriale oraş Cernavodă şi în folosul lui Marin Cadiu, prin numirea şi menţinerea ilegală a acestuia în funcţia deţinută în cadrul Primăriei oraşului Cernavodă. Marin Cadiu este îmvinuit de complicitate la abuz în serviciu, ocupând o funcţie publică în stare de incompatibilitate.

Asfaltarea străzii Fundătura Maxim Gorki

Procurorii au constatat că în perioada ianuarie – iunie 2014, Gheorghe Hânsă - în calitate de primar al oraşului Cernavodă şi ordonator principal de credite, Ecrem Suliman - viceprimar al oraşului Cernavodă, Aledin Menat - şef al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat (ADPP), Gheorghe-Bucur Latori - funcţionar la data faptei în cadrul ADPP şi Marin Cadiu - consilier personal al primarului, aparent funcţionar contractual, în realitate funcţionar public, au făcut demersuri pentru comandarea, executarea, recepţionarea şi plata unei lucrări de investiţie-modernizare a străzii Fundătura Maxim Gorki (cunoscută şi ca Fundătura Gheorghe Doja) din oraşul Cernavodă.

Consecinţa a fost un prejudiciu în dauna unităţii administrativ-teritoriale Cernavodă în sumă de 82.316,87 RON (aproximativ 19.000 euro), reprezentând suma achitată pentru lucrarea respectivă, lucrare care nu putea fi comandată, executată, recepţionată şi nici plătită în condiţiile concrete. Prin această lucrare, fosta soţie a primarului Hânsă şi fratele fostei soţii au obţinut un folos necuvenit prin creşterea valorii terenului de 10.000 (5.000 + 5.000) mp aflat la vânzare, învecinat la est cu strada Fundătura Maxim Gorki.

„Acţiunile inculpaţilor au avut la bază calificarea frauduloasă a investiţiei de modernizare a străzii Fundătura Maxim Gorki drept «reparaţie» a străzii, ceea ce a condus la încălcarea a numeroase dispoziţii legale, în sensul că lucrarea de investiţie-modernizare a străzii Fundătura Maxim Gorki nu putea fi comandată în lipsa unui referat de necesitate pentru orice cheltuială publică, nu putea fi comandată în lipsa unei analize cost-beneficiu pentru lucrările de investiţii, nu putea fi comandată în lipsa documentaţiei de avizare pentru lucrări de investiţii (hotărâre de consiliu local, raport de expertiză tehnică, studiu de fezabilitate elaborat în baza concluziilor raportului de expertiză tehnică, proiect tehnic şi detalii de execuţie), nu putea fi executată în lipsa unui proiect tehnic şi a autorizaţiei de construire, nu putea fi recepţionată în lipsa autorizaţiei de construire, obligaţia principală a comisiei fiind de verificare a existenţei autorizaţiei de construire, care se emite în urma proiectului tehnic, nu putea fi începută, realizată şi plătită în lipsa unei Hotărâri de Consiliu Local privind aprobarea programului de investiţii multianual, cu avizul Trezoreriei Statului“, arată procurorii din Medgidia.

Asfaltarea străzii Gheorghe Doja

O altă lucrare dedicată este legată de asfaltarea altei străzi, Gheorghe Doja. În perioada mai – noiembrie 2014, cei cinci funcţionari publici s-au ocupat de comandarea, executarea, recepţionarea şi în final plata, contrar dispoziţiilor legale, a unei lucrări de reparaţie capitală a unei porţiuni din strada Gheorghe Doja din oraşul Cernavodă. Lucrarea a cauzat un prejudiciu în dauna oraşului Cernavodă în sumă de 57.647.81 RON (aproximativ 13.000 euro), reprezentând suma achitată pentru lucrarea respectivă, lucrare care nu putea fi comandată, executată, recepţionată şi nici plătită în condiţiile date. Şi această investiţie urbanistică a fost în beneficiul familiei primarului. Fosta soţie a primarului şi fratele fostei soţii au obţinut folos necuvenit prin creşterea valorii terenului de aproximativ 10.000 mp aflat la vânzare, învecinat la sud cu porţiunea asfaltată fraudulos din strada Gheorghe Doja (de la intersecţia cu str. Independenţei).

„Acţiunile inculpaţilor au avut la bază calificarea abuzivă a investiţiei de modernizare a străzii Gheorghe Doja drept „plombare”, în condiţiile în care s-a turnat covor asfaltic, ceea ce a condus la încălcarea a numeroase dispoziţii legale, în sensul că lucrarea de construcţie-investiţie-modernizare a unei porţiuni a străzii Gheorghe Doja nu putea fi comandată în lipsa unui referat de necesitate pentru orice cheltuială publică, nu putea fi comandată în lipsa unei analize cost-beneficiu pentru lucrările de investiţii, nu putea fi comandată în lipsa documentaţiei de avizare pentru lucrări de investiţii (hotărâre de consiliu local, raport de expertiză tehnică, studiu de fezabilitate elaborat în baza concluziilor raportului de expertiză tehnică, proiect tehnic şi detalii de execuţie), nu putea fi executată în lipsa unui proiect tehnic şi a autorizaţiei de construire, nu putea fi recepţionată în lipsa autorizaţiei de construire, obligaţia principală a comisiei fiind de verificare a existenţei autorizaţiei de construire.

În plus, construcţia prin turnarea de covor asfaltic nu putea să fie începută, realizată şi plătită prin procedura reparaţiilor curente prin prisma faptului programul multianual de investiţii, aprobat prin HCL 34/2013 privind aprobarea programului de reabilitare a tramei stradale a oraşului Cernavodă pentru anii 2013, 2014, 2015, cuprindea şi strada Gheorghe Doja. Aşadar lucrarea de „reparaţii” este şi inutilă, deoarece, conform Legii, administraţia locală avea obligaţia să execute HCL 34/2013, lucrare care se plăteşte din bugetul multianual pentru investiţii şi se execută printr-o cu totul altă procedură, fiind necesară şi licitaţie publică“, consideră anchetatorii.

Şi în fine o altă ilegalitate imputată primarului Gheorghe Hânsă este comisă în perioada iulie 2012 - martie 2015. Primarul l-a numit pe Marin Cadiu într-o funcţie contractuală de consilier personal al Primarului, iar în aceeaşi zi, i-a acordat acestuia în mod ilegal atribuţii de putere publică, similare celor ale viceprimarului oraşului Cernavodă, contrar dispoziţiilor legale ce decurgeau din Legea nr. 188/1999. Hânsă l-a menţinut ilegal pe Cadiu în această funcţie cu prerogative de putere publică, similare viceprimarului, în cadrul Primăriei Cernavodă, contrar dispoziţiilor legale care impuneau o procedură obligatorie şi prealabilă avizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor publici. De asemenea, primarul l-a numit şi l-a menţinut ilegal pe Cadiu în funcţia de şef al Poliţiei Locale Cernavodă, funcţie de putere publică prin natura ei.

„Toate acestea au avut loc în condiţii vădite de incompatibilitate, având în vedere că Marin Cadiu ocupa simultan cu funcţiile publice şi funcţia de consilier juridic în cadrul SC Utilităţi Publice Cernavodă SRL şi ulterior funcţia de expert jurist în cadrul SC Utilităţi Publice Gospodăria Comunală SRL. Gheorghe Hânsă a prejudiciat în acest fel unitatea administrativ teritorială Cernavodă cu echivalentul foloaselor necuvenite de aproximativ 100.000 lei, reprezentând salariile brute încasate ilegal de Marin Cadiu în condiţii vădite de incompatibilitate“, au stabilit procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Medgidia.

Pe aceeaşi temă:

Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, este trimis în judecată într-un nou dosar. A asfaltat două străzi pentru a creşte valoarea unui teren al familiei sale

Fostul primar de Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a fost reţinut pentru evaziune fiscală


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite