Poliţişti catalogaţi drept „gunoierii oraşului” de către superiori. Abuzurile de care sunt acuzaţi comandanţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Conform Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, atitudinea unor şefi din unităţile de poliţie depăşeşte de multe ori limitele normalului.

„Din nefericire, nu putem vorbi doar de un caz izolat, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie primind numeroase sesizări de la membrii din diverse unităţi care se plâng de modul în care sunt trataţi, felul în care şefii lor consideră normal să se adreseze subalternilor şi modul în care le sunt (sau nu le sunt) respectate drepturile”, se arată într-un comunicat al sindicaliştilor.

Tot ei afirmă că în cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, agenţii de poliţie sunt catalogaţi drept ,,gunoierii oraşului”, sunt repartizaţi în serviciu după bunul plac al unor şefi care consideră că nu trebuie să dea socoteală în faţa nimănui.

„În primul rând este important să condamnăm ferm comportamentul cms. şef Gabriela Iacob, împuternicit adjunct al şefului Poliţiei Mun. Mangalia, care i-a umilit pe agenţii de poliţie într-o şedinţă, comparându-i cu muncitorii de salubritate pentru că nu aplică mai multe amenzi şi că nu şi-ar justifica activitatea, de parcă poliţiştii ar avea normă de şaibe sau piuliţe ca şi în fabricile de pe vremea lui Ceaşcă. De asemenea, planificarea pe luna decembrie impusă de şefa Gabriela contravine celor mai elementare reguli de protecţie a poliţiştilor. Li se încalcă repausul săptămânal, sunt obligaţi ca în unele zile să patruleze singuri, punându-li-se în pericol integritatea corporală şi chiar viaţa”, se arată şi într-un comunicat al Sindicatului EUROPOL Constanţa.

Miercuri, 05 decembrie 2018, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, o delegaţie din cadrul Biroului Executiv Central S.N.A.P. şi reprezentanţii Biroului Teritorial Constanţa au avut o întâlnire cu conducerea poliţiei judeţene unde au fost discutate problemele de la nivelul Poliţiei Municipiului Mangalia pentru care s-au găsit soluţii, asigurându-ne că vor şi fi implementate.

„Delegaţia Biroului Executiv Central s-a deplasat şi la Poliţia Municipiului Mangalia unde a avut o întâlnire de lucru cu conducerea poliţiei, discuţii care sperăm noi să fie constructive, iar problemele reclamate de poliţişti privind respectarea drepturilor lor să fie rezolvate în cel mai scurt timp posibil.

Totodată, vă informăm că, la sesizarea Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, o echipă a Direcţiei Control Intern din cadrul I.G.P.R. se află în judeţul Constanţa”, mai spun sindicaliştii.

Faţă de aceste abuzuri şi pentru a transmite un mesaj vehement conducerii IPJ Constanţa „care tolerează mojiciile şi comportamentele deviante ale acestor şefi frustraţi”, EUROPOL Constanţa organizează unui protest astăzi, 6 decembrie 2018, între orele 12:00-14:00, în faţa Poliţiei Municipiului Mangalia.

Comunicatul oficial al IPJ Constanţa

„Din dispoziţia inspectorului-şef, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa se desfăşoară o şedinţă în regim dialog social, cu scopul de a veni în întâmpinarea problemelor ridicate de sindicatele lucrătorilor de poliţie.

În acest sens, la data de 5 decembrie a.c., la nivelul instituţiei noastre, s-a organizat o astfel de şedinţă, în cadrul căreia au participat: conducerea IPJ Constanţa, ofiţeri cu funcţii de conducere în inspectorat, reprezentanţi locali ai tuturor sindicatelor (cu membri în IPJ Constanţa) şi un reprezentant sindical de la nivel naţional.

Astfel, în timpul şedinţei, s-au discutat aspecte ridicate de Sindicatul Poliţiştilor Europeni – EUROPOL şi de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie – Biroul Teritorial Constanţa, privind programul de lucru al poliţiştilor de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia, precum şi unele nemulţumiri în ceea ce priveşte managementul realizat de factorul de comandă al subunităţii.

Reprezentanţii IPJ Constanţa au prezentat principalele aspecte ce au stat la baza modificării programului de lucru al poliţiştilor de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia, iar pentru celelalte probleme sesizate s-a convenit să fie transmis un răspuns după finalizarea verificărilor demarate de către Biroul Control Intern al IPJ Constanţa.

În urma celor prezentate, reprezentanţii sindicatelor au precizat că se vor abţine de la orice apariţie publică pe acest subiect, până la finalizarea verificărilor şi primirea unui punct de vedere oficial al IPJ Constanţa cu privire la cele sesizate. Cu toate acestea, Sindicatul Poliţiştilor Europeni – EUROPOL şi-a menţinut intenţia de a organiza în data de 6 decembrie a.c., în intervalul orar 12:00-14:00, o acţine de protest în faţa Poliţiei municipiului Mangalia”, a transmis IPJ Constanţa în urmă cu câteva minute.
 

Pe aceeaşi temă:

Accident rutier mortal cauzat de o manevră banală. Poliţia continuă cercetările

Ambulanţă implicată într-un accident rutier. Se îndrepta către spital cu un pacient



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite