Poliţiştii avertizează: Hoţii profită de perioada Sărbătorilor pentru a vă intra în case!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tâlharii erau mascaţi. FOTO: Arhivă
Tâlharii erau mascaţi. FOTO: Arhivă

Pentru a preveni furturile, în principal cele din locuinţe, comise în perioada Sărbătorilor poliţiştii constănţeni au întocmit un mic ghid pratic cu măsuri de precauţie ce se cer a fi luate, pentru a nu cădea victime hoţilor.

Oamenii legii spun că hoţii se pot deghiza în colindători pentru a-şi determina victimele să le deschidă de bunăvoie uşile locuinţelor.
Poliţiştii recomandă ca cei care doresc să îi primească pe colindători să nu îi lase nesupravegheaţi când îi invită în case şi să-şi obişnuiască copiii să nu deschidă uşa nimănui în absenţa părinţilor.

Biletele lăsate în uşă ca mesaje pentru prieteni atrag atenţia hoţilor. Cei care pleacă de acasă de Sărbători sunt sfătuiţi să-şi roage vecinii să le supravegheze locuinţele, în special în noaptea de Revelion, şi să asigure uşa locuinţei cu încuietori sigure, să monteze sisteme de asigurare la uşile de acces în bloc.

Pentru prevenirea furturilor din locuinţe pe perioada Sărbătorilor poliţiştii mai recomandă constănţenilor următoarele:

•    Să nu se lase impresionaţi de ţinuta elegantă a unor persoane care încearcă să înşele vigilenţa pozând în oameni serioşi;
•    Să nu invite în casă persoane străine;
•    Lumina aprinsa sau un aparat de radio în funcţiune pot deruta eventualii „musafiri nepoftiţi“ atunci când se părăseşte locuinţa pe timpul nopţii sau pe perioade lungi de timp.

Totodată, pentru a evita să devină victimele hoţilor oamenii legii mai recomandă:

•    Să nu se poarte sume mari de bani şi nu se ţină toţi banii în acelaşi loc;
•    Să se evite a se lăsa cumpărăturile nesupravegheate în autoturism, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp;
•    Când sunt folosite bancomatele cetăţenii trebuie să fie foarte atenţi la persoanele din jur, să evite să extragă bani din bancomat seara sau noaptea.



Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite