Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Portul Constanţa se va extinde cu 11 dane de mare adâncime. Proiectul are o valoare de 500 de milioane de euro

6
3 Dec 2020 07:31:51
Autor: Călin Gavrilaş
Portul Constanţa Sursa APMC
Portul Constanţa Sursa APMC

Proiectul, unic după 1990, presupune construirea a 11 dane de mare adâncime unde vor putea acosta nave de mare tonaj.

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA (CN APM) anunţă că a iniţiat demersurile în vederea lansării procedurii pentru selectarea proiectantului care va realiza studiul de fezabilitate pentru realizarea lucrărilor de infrastructură, căi de acces şi utilităţi în vederea dezvoltării de terminale specializate în Portul Constanţa Sud – Molurile III S şi IV S.

„Dezvoltarea molurilor III S şi IV S va deschide noi oportunităţi pentru porturile maritime româneşti, proiectul având un impact economic important, însemnând extinderea Portului Constanţa, noi suprafeţe unde se vor dezvolta terminale specializate şi centre logistice şi de producţie”, spun cei de la CN APM.

Proiectul va fi finanţat din fonduri europene, valoarea acestuia fiind estimată la 500 milioane euro, iar execuţia lucrărilor va dura 4 ani.
    
Realizarea celor două moluri în zona de sud a Portului Constanţa înseamnă câştigarea din mare a noi suprafeţe de teren, dezvoltarea a 11 dane de mare adâncime unde vor putea acosta nave de mare tonaj, 70 ha de platformă de operare şi 36 ha de zone logistice.

În configuraţia propusă se vor obţine, în Mol III S, 45 ha platforme de operare, 11 ha de zonă logistică, 7 dane de mare adâncime, de până la 16,5m.

În Mol IV S se vor dezvolta 4 dane de mare adâncime, aproximativ 25 ha platforme de operare şi 15 ha de zonă logistică.
    
Realizarea acestui obiectiv de investiţii va conduce la creşterea capacităţii de transport maritim de mărfuri si implicit la creşterea volumului schimburilor comerciale. În acelaşi timp, prin dezvoltarea infrastructurii portului şi demararea unor lucrări de asemenea impact se vor crea noi locuri de muncă.

Extinderea Portului Constanţa prin crearea unor dane de mare adâncime şi terminale suplimentare de operare, obiectiv inclus în Master Planul de Transport, va deveni un important punct de atracţie pentru investitori, mai ales având în vedere oportunitatea dezvoltării unor noi linii comerciale de navigaţie.

Citeşte şi:

Nereus, noua navă-tanc autopropulsată, a intrat în probe în Portul Constanţa

Grav accident de muncă în Portul Constanţa. Un om a căzut într-un siloz

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Cetăţeanul Turmentat
3.12.2020, 08:18:30

Daca adancimea danelor ar fi direct proportionala cu necesitatea scoaterii la suprafata a coruptiei din Portul Constanta ... atunci ar trebui sa fie cam de adancimea Gropii Marianelor, adica peste 11.000 de metri!

+7 (7 voturi)
Ludwig
3.12.2020, 08:25:14

Iar o sa urle uni ca nu intram in Schenghen ca Olanda e speriata ca le concuram Roterdamul. Cei ce nu cunosc roterdamul este la capacitate cat toate porturile la marea neagra si la marea baltica...nu ai ce sa concurezi cu el...

-3 (13 voturi)
Gherghisan Comandor
4.12.2020, 11:52:24

Romania nu mai are flota maritima deci nu-i mai trebuie noi dane avand in vedere ca si cele existente sunt goale. Cui folosesc aceste "investitii"?

+1 (1 vot)
Gherghisan Comandor
4.12.2020, 11:55:35

@Ludwig - Cu respect excelenta ta regala: Olanda vrea portul Constanta gratis . Nu ca se teme de concurenta. De aia voteaza contra intrarii Romaniei in Schengen. Oricum nu mai vrem sa intram in Schengen dupa experienta navalei arabilor ajutati de Merkel.

kalu kalu
3.12.2020, 09:36:04

mda. Pai numai "studiul de fezabilitate", instrumentul preferat de parandarat, o sa dureze vreo 10 ani. Dupa care, o sa fie lasat la dospit, adica la expirat si o sa se reia. Si uite asa, marele proiect, va fi consumat 90% din bani si 3000% din timp, pana va fi-daca va fi vreodata finalizat... Pana nu or sa putrezeasca in puscarie toti coruptii dovediti NIMIC nu se va realiza in Romania.

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările