Povestea lui Adrian Mihălcioiu, „Zeiţa Fortuna“ a marinarilor
0Adrian Mihălcioiu (52 de ani) este de 20 de ani liderul marinarilor, după ce timp de 9 ani a navigat pe mările şi oceanele lumii. Nu a candidat, ci s-a trezit că este propus pentru această luptă.
„Eram prin '92 când am intrat în compania Petrmomin şi pe un perete am
văzut numele meu. Zic eu: «Ce-oi mai fi făcut?!» Am întrebat în stânga
şi în dreapta şi am aflat că fusesem propus pentru alegeri la sindicat“,
povesteşte el. A câştigat din primul tur.
Cea mai mare realizare pe care a avut-o în această funcţie a fost
eliberarea marinarilor şi a navelor sechestrate prin porturile străine.
Se întâmpla în 1996. Timp de doi ani, 130 de nave ale companiilor Navrom
şi Romline au fost reţinute prin porturile străine pentru neplata
taxelor. Marinarii români rămăseseră fără hrană şi apă, iar salariile
lor nu erau plătite cu lunile. „Era pe atunci guvernul CDR (Convenţia
Democrată Română). Ţin minte că am plecat la Bucureşti, unde am stat mai
mult timp. În fiecare dimineaţă, la ora 7.00 eram la Guvern sau la
ministere şi pândeam miniştrii pe la uşi să pot să stau de vorbă cu ei“,
îşi aminteşte Mihălcioiu.
A obţinut bani de la Guvern
După mai multe luni de luptă a reuşit să obţină bani de la Guvern pentru
plata salariilor marinarilor şi pentru ridicarea sechestrelor navelor.
„Am reuşit să le plătim tuturor drepturile salariale, în mai multe
tranşe. Este vorba de 45 de milioane de dolari. Ultimii bani s-au dat în
2000“, spune liderul marinarilor.
Nu este singura sa realizare. În anul 1995 a semnat primele contracte de
muncă internaţionale pentru marinarii români, în anul 1995.
Mihălcioiu s-a implicat şi în eliberarea unor marinari români din
mâinile piraţilor. Era prin anul 1997 când fenomenul răpirii vaselor de
către piraţi nu căpătase o aşa amploare. „Am vorbit atunci cu nişte
intermediari şi oamenii au fost eliberaţi“, povesteşte el.
Provine dintr-o familie săracă
Pe liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor greutăţile l-au făcut să
ia calea mării. S-a născut în Târgovişte. A rămas fără tată când era
mic, aşa că mama a i-a crescut singură pe cei doi copii. „Mama nu avea
posibilităţi să mă ţină într-un liceu. Aşa am ales Liceul «Alexandru
Ioan Cuza» din Constanţa, unde nu trebuia să plătim internatul şi nici
hainele“, povesteşte el. Cine făcea acest liceu era obligat să urmeze
Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“. În funcţie de medie, erau
repartizaţi la secţia militară, comercială sau pescuit oceanic. Adrian
Mihălcioiu a fost admis în anul 1979 fără loc şi prin alunecare a ajuns
la secţia comercială cu media 7,79. „Cred că dacă eram la secţia
militară nu mă mai duceam la şcoală“, râde el, pentru că nu i-a plăcut
viaţa cazonă niciodată.
A măsurat camera cu băţul de chibrit
Nu a uitat nici acum programul de instrucţie din timpul studiilor, dar
nici de pedepsele la care erau supuşi bobocii de către cei mai mari:
măsurarea camerei cu băţul de chibrit, statul în genunchi timp de o
jumătate de oră... Acum, privind în urmă, spune că a fost o viaţă
frumoasă.
A terminat institutul cu o medie mare şi putea să-şi aleagă ce navă
voia. „Am vrut să navig pe un mineralier sau tanc petrolier, dar am fost
repartizat pe o navă cargou. M-am dus la director. Şi după ce m-a
ascultat l-a chemat pe şeful de personal şi l-a întrebat: „«Care ai o
navă la plecare?» Pleca Mărăşeştiul. Era o navă mai proastă decât
cargoul, era nava indisciplinaţilor. Era acostată la Dana 0. Era
jerpelită, ruginită. Direct pe ea m-au trimis. Îmi amintesc că am prins o
furtună foarte mare, dar asta e viaţa“, povesteşte Mihălcioiu.
S-au hrănit cu făină cu nisip
Au ajuns în Cuba, unde au stat 3 luni. „Nu mai aveam mâncare, nici apă
şi nici piese de schimb. Mâncam făină cu nisip, aşa cum o adusesem din
Constanţa. Şi mult peşte. Slăbisem cu toţii foarte mult. Eu ajunsesem la
65 de kilograme, iar un altul slăbise 30 de kilograme. Nici nu mai avea
cu ce să se îmbrace“, îşi aminteşte el.
Revoluţia l-a prins cu două maşini
A navigat timp de 9 ani. A prins şi vremuri mai bune: un contract la o
companie grecească, de unde primea 800 de dolari pe lună, însă nu era
mulţumit de rigorile companiei.
Consideră că era un om bogat atunci când a venit Revoluţia. Din diurnă,
ţigările, blugii şi cafeaua aduse din străinătate a reuşit să-şi cumpere
două autoturisme.
Adrian Mihălcioiu are un fiu, Silviu, de 22 de ani, care nu şi-a urmat
tatăl în meserie. Tânărul a absolvit Academia de Studii Economice din
Bucureşti şi, în prezent, urmează cursurile de masterat.
La 52 de ani, Mihălcioiu joacă tenis de câmp şi tenis de masă. Are şi
alte hoby-uri „mai casnice“, aşa cum spune el, dar pe care nu vrea să le
nominalizeze.