Povestea Hotelului Carol, locul de vis unde se făceau baluri şi serate. În epoca comunistă, a ajuns cămin muncitoresc

Impozantul hotel „Carol”, prima construcţie ridicată de Compania britanică „Danube and Black Sea Railway”, are o poveste la fel de tumultoasă precum oraşul Constanţa.

Edificiul finalizat în 1882, care a costat peste 1 milion şi jumătate de lei, este opera arhitectului Alexandru Orăscu, fiind ridicat pe o fundaţie săpată la 14 metri adâncime în stâncă, conform documentării realizate de comandor dr. Marian Moşneagu.

Serate, baluri şi reprezentaţii cinematografice

Numită iniţial „Terminus”, întrucât aici era capătul linei ferate care ducea „La vii”, plaja oraşului de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în zona farului nou de astăzi, clădirea şi-a păstrat utilitatea de hotel până la declanşarea Primului Război Mondial. Faţada grandioasă cu numeroasele-i ferestre îi confereau o înfăţişare splendidă. Confortul celor 90 de camere şi saloane spaţioase cu balcoane era asezonat cu numeroasele distracţii oferite de amfitrioni: cercuri, piano, serate familiale, bal saptămânal, reprezentaţii cinematografice şi violină, croaziere pe mare şi bărci la discreţia amatorilor. Hamalii turci îşi ofereau cu generozitate serviciile, tăbârcind bagajele vizitatorilor spre hotel, care impresiona atunci, ca şi acum, prin monumentalitate şi durabilitate. 

Cel mai modern şi impozant edificiu tomitan la începutul secolului XX, hotelul „Carol” îşi atrăgea clientela prin aranjamentul european de lux şi facilităţi, precum lumina electrică proprie. Oaspeţii săi făceau plajă pe terasă şi aveau acces direct la mare, pe scări, pentru băi. Datorită amplasamentului şi pitorescului zonei peninsulare, locaţia a găzduit numeroase personalităţi, evenimente memorabile şi ceremonii mondene. Astfel, prin curtea hotelului a avut loc defilarea trupelor, cu ocazia vizitei la Constanţa a ţarului Nicolae a II-lea al Rusiei (1 iunie 1914), iar în saloanele sale au avut loc inaugurarea lucrărilor pentru alimentarea cu apă a oraşului (24 aprilie 1897), a XXV-a aniversare a revenirii Dobrogei în cadrul statal românesc (23 noiembrie 1903), prima expoziţie cu tematică marinărească (1932) etc. 

Părăsit în timpul războiului 

Devenit proprietatea Societăţii Roumanian Hotel Ltd. Londra, cu domiciliul în str. D.A. Sturdza nr. 1 Constanţa, la mijlocul anilor ’20 hotelul era părăsit şi neîntreţinut din timpul războiului, când fusese bombardat şi avariat. Deşi mulţi ani nelocuită, clădirea se menţinea încă solidă şi durabilă. Restaurarea sa necesita, în schimb, cheltuieli importante.

Între 1925 - 1927 imobilul, cu subsol, parter şi două etaje, a fost supraetajat cu încă un nivel, adăugându-i-se încă două aripi. Ulterior, emblematicul edificiu din zona peninsulară a Constanţei a fost folosită de Liga Navală Română, Yacht Clubul Regal Român, având şi destinaţia de Cămin Ofiţeresc şi sediu al Cercului Militar „Regele Carol I”, Direcţiei Hidrografice Maritime (15 octombrie 1979 – 28 martie 1981), comandamentului Centrului de Scafandri (1 octombrie 1979 – 31 martie 1981), Comandamentului Marinei Militare şi Comandamentului Flotei. 

Prin Referatul nr. 766 din 23 septembrie 1925, contraamiralul Constantin Niculescu-Rizea, comandant inspector şi director superior al Marinei îi prezenta ministrului de Război detalii referitoare la cumpărarea Hotelului „Carol” din Constanţa, care urma să adăpostească Şcoala Navală. În urma tratativelor cu reprezentantul societăţii proprietare Watson & Youell, societate anonimă română de import şi export, preţul localului cu terenul aferent fusese estimat la 10.500.000 lei, în două rate. Expertiza delegatului Direcţiei a XII-a Domenii Militare evaluase instalaţia şi terenul la 12.000.000 lei, sumă considerată, ca atare, destul de avantajoasă pentru statul român.

Prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 3872 din 11 noiembrie 1925 s-a aprobat cumpărarea fostului Hotel „Carol” din Constanţa pentru nevoile Comandamentului Diviziei de Mare şi Şcolii Navale, la preţul de 10.500.000 lei, achitabili prin Banca Comercială Română până la 1 martie 1926. 

Cămin pentru muncitori  

Începând din anul 1958, imobilul a devenit cămin pentru muncitori şi, ceva mai târziu, sediul Direcţiei de Sistematizare, Arhitectură şi Proiectare Constanţa. Datorită stilului arhitectural eclectic şi vechimii sale, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a inclus-o în patrimoniul naţional ca monument de arhitectură. Cu Decizia de transfer nr. 110 din 19 aprilie 1979, clădirea a fost transmisă de către Consiliul popular judeţean Constanţa din administrarea Institutului Judeţean de Proiectări Constanţa în patrimoniul M.Ap.N. Lucrările de consolidare şi reparaţiile capitale (diriginte de şantier fiind locotenent-colonelul Valeriu Ispas), constând din refacerea aripilor laterale, consolidarea părţii centrale şi unele compartimentări, în valoare de 16.300.000 lei, au fost finalizate la 20 decembrie 1982. În perioada 20 – 28 decembrie 1982, Comandamentul Marinei Militare a fost redislocat de la Mangalia în imobilul din str. Remus Opreanu nr. 13. 

În 1985, Nicolae Ceauşescu, aflat într-o croazieră de-a lungul coastelor Constanţei, a ordonat transformarea clădirii într-un hotel de lux. Astfel, între 8 - 14 octombrie 1985, Comandamentul Marinei Militare a fost redislocat pe platforma de învăţământ a Marinei Militare. Edificiul a fost restaurat şi modernizat pe aceleaşi temelii, rezultând o imagine monumentală, în configurarea căreia arhitecţii au păstrat liniile iniţiale neoclasice, frontoane, capiteluri şi statui decorative. Astfel, timp de cinci ani, sub numele „Tomis”, acesta a funcţionat ca hotel de categoria a II-a aparţinând O.N.T. Litoral – interioarele neridicându-se la înălţimea unui hotel de lux.

În mai 1990, Comandamentul Marinei Militare a revenit în imobilul din str. Remus Opreanu nr. 13, unde a funcţionat până la 1 decembrie 2002. Ulterior, fostul hotel „Carol”, supranumit de marinarii militari „Mogador” (datorită asemănării cu fortăreţele portului antic omonim marocan, familiare din serialul „Cei din Mogador”, difuzat în ţara noastră prin anii ’70, în regia lui Robert Mazoyer, după romanul „Les gens de Mogador” de Élisabeth Barbier) a adăpostit Comandamentul Flotei Maritime (2002), Comandamentul Operaţional Naval (2002 - 2006) şi din 2006, este sediul Comandamentului Flotei.