Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Premieră pe litoral! Dacii şi romanii, înviaţi la Festivalul Antic Tomis, 17-19 august, în Piaţa Ovidiu din Constanţa

0
8 Aug 2012 14:14:01
Autor: Sinziana Ionescu
Festivalul Antic Tomis, 17-19 august, Constanţa
Festivalul Antic Tomis, 17-19 august, Constanţa

Potenţialul istoric al Constanţei va fi în sfârşit mediatizat cu o acţiune spectaculoasă menită să atragă publicul. Imediat după Ziua Marinei, începe Festivalul Antic Tomis, în care vor fi înviaţi dacii şi romanii.

Evenimentul se va derula in perioada 17-18-19 august, la Edificiul Roman cu Mozaic, în parcul din faţa boltelor.

Festivalul va demara vineri, 17 august, la ora 17.00, cu o ceremonie de deschidere, ce va fi urmată de o paradă militară a unei legiuni romane complet echipată de luptă, în Centrul vechi al oraşului Constanţa, urmând a-şi stabili tabăra în Parcul cu Pini, lângă Edificiul Roman cu Mozaic din Piaţa Ovidiu.

Urmează prezentarea echipamentului dac şi  a celui roman şi marea confruntare între daci şi romani, odată cu prezentarea tacticilor de luptă şi lupta în sine. Ziua se încheie cu o cină romană.

În ziua a 2-a, sâmbătă, 18 august, vizitatorii vor avea ocazia de a interacţiona cu dacii şi romanii încă de dimineaţă, la atelierele de ceramică, împletituri, ţesătorie de mici dimensiuni şi fierărie.

Vor urma jocurile romane autentice de perspicacitate, prezentările de echipament, antrenamentele militare şi concursurile de tir cu arcul şi aruncarea suliţei. La ora 18.00 va avea loc o masă rotundă, cu tema "Cetăţile pontice, o prioritate naţională".

Pe toată durata festivalului, într-una din boltele Edificiului Roman cu Mozaic vor rula proiecţii de film – Reconstituire 3D a cetăţilor Tomis, Histria şi Adamclisi, filmul documentar “Pe urmele Argonauţilor” – prezentarea traseului turistic Constanţa-Histria-Cheile Dobrogei.

Ziua a 3-a, duminică, 19 august, va începe la ora 10.00, cu parada cuceritorilor romani, ce se va derula prin oraşul Constanţa, urmând apoi ceremonia de încheiere a Festivalului Antic Tomis.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările