Preoţii au încercat să facă o biserică, dar au lăsat în urmă doar noroi. „Ne simţim ca în evul mediu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe acest loc trebuia să se ridice o biserică foto: primăria Constanţa
Pe acest loc trebuia să se ridice o biserică foto: primăria Constanţa

Primăria anunţă că locul nu va rămâne aşa, precum „în evul mediu”, ci acolo se va reamenaja o parcare pentru locuitorii din zonă.

Primăria municipiului Constanţa a prezentat mai multe poze cu o fostă parcare din cartierul Tomis III, unde la un moment dat trebuia să se ridice o biserică. Acum este doar noroi.

„Sunt zone din Constanţa în care încă ne simţim ca în evul mediu, ca şi cum nu am fi părăsit statutul de sat. Vara călcăm prin ţărână, iar primăvara, toamna şi iarna, când plouă, înotăm prin noroi”, descriu situaţia reprezentanţii primăriei.

„Această situaţie se găseşte în cartierul Tomis III, în zona blocurilor M4, acolo unde, în locul unei parcări, trebuia construită o biserică. Societatea civilă s-a impus în acest caz şi, pentru că nu au fost respectate prevederile legale cu privire la obţinerea autorizaţiei de construire, instanţa a decis anularea acesteia. Ca urmare, s-a renunţat la edificarea lăcaşului de cult.

Dar, pentru că începuseră deja săpăturile pentru fundaţia bisericii, fosta parcare este acum o mare de nămol. Şi nu terapeutic.”, mai spun cei de la primărie.

Lucrurile nu vor rămâne aşa. Administraţia locală anunţă că va lua măsuri pentru ca acest spaţiu să redevină parcare, iar locuitorii din acea zonă să-şi poată lăsa maşinile în condiţii decente.

Teren plin de noroi in Tomis 3 Constanta foto Primăria Constanta

Citeşte şi:

Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa, despre pacientul transferat în Belgia: „I s-a făcut tot ceea ce trebuia făcut”

Încă un liceu din judeţul Constanţa este nemulţumit de decizia IŞJ de reducere a numărului de clase

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite