Primarul ales al Constanţei, Vergil Chiţac, depune joi jurământul. Primele măsuri pe care le va lua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vergil Chiţac, primarul Constanţei sursa Facebook/Vergil Chiţac
Vergil Chiţac, primarul Constanţei sursa Facebook/Vergil Chiţac

Vergil Chiţac va depune joi, 29 octombrie, jurământul şi va prelua conducerea Primăriei Constanţa. Chiţac, propunerea PNL, a câştigat alegerile locale din septembrie, surclasându-i pe Stelian Ion (USR PLUS) şi Decebal Făgădău (PSD).

Prin Ordin al Prefectului Judeţului Constanţa, joi, 29 octombrie, va fi convocată o şedinţă de constituire a Consiliului Localc al municipiului Constanţa. În aceeaşi zi, se va constitui şi Consiliul Judeţean.

Ambele evenimente vor avea loc în sala „Remus Opreanu” a Prefecturii. În cadrul celor două şedinţe vor depune jurământul primarul ales al municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, respectiv preşedintele ales al Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu.

Într-un interviu acordat ziarului Adevărul, Vergil Chiţac a vorbit despre priorităţile sale ca primar al Constanţei. „Eu mi-am împărţit cei patru ani de mandat în două etape. Prima etapă se întinde pe trei-şase luni şi nu mai suportă amânare.

În primul rând, avem nevoie de o strategie de dezvoltare a oraşului Constanţa. Apoi, trebuie să regândim procedurile din primărie astfel încât acestea să fie disponibile electronic în marea lor majoritate: dacă omul are nevoie de o interacţiune cu primăria să intre de pe telefon pe site şi să îşi spună problema, dar să i se şi răspundă. Evident, la probleme care ţin de administraţia locală”, a explicat Chiţac.

Lista consilierilor judeţeni

Pe siteul Consiliului Judeţean Constanţa a fost publicată decizia de convcare a noilor consilieri.

Prin Ordinul Prefectului Judetului Constanta nr. 663/27.10.2020 se convoacă în sedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Constanţa, în data de 29.10.2020 la ora 17.30, in sala “Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ - Consiliul Judetean Constanta, consilierii judeteni alesi la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020.

1. Domnul Badila George – Alianta USR PLUS

2. Doamna Bercaru Nicoleta – PSD

3. Domnul Bola Alexandru Bogdan – PNL

4. Domnul Bucovala Enache – PNL

5. Domnul Chiriac Stefan Cristian – PMP

6. Domnul Ciobanel Marius Costel – PSD

7. Domnul Ciobanu Cosmin – PSD

8. Doamna Constantinescu Dana Mariana – PNL

9. Domnul Crusoveanu Marian – PNL

10. Domnul Dima Alexandru Cristian – PNL

11. Domnul Dontu Gheorghe – PSD

12. Doamna Dordea Andrada - Alianta USR PLUS

13. Doamna Dragnea Marilena – PSD

14. Domnul Dragan Leonard – PRO ROMANIA

15. Domnul Enciu Petre – Alianta USR PLUS

16. Domnul Filipescu Razvan – PRO ROMANIA

17. Domnul Geafer Dincer – PNL

18. Doamna Gheorghe Veronica Adriana – PSD

19. Domnul Gima Stelian – PNL

20. Domnul Guteanu Stere – PNL

21. Domnul Ilie Catalin Costel - PNL

22. Domnul Mirsu Alexandru – PSD

23. Domnul Nedelcu Ilyus – Edward – Alianta USR PLUS

24. Domnul Negoi Eugen – Remus – Alianta USR PLUS

25. Domnul Opreanu Dorin – Dumitru – PNL

26. Domnul Palaz Claudiu Iorga – PMP

27. Domnul Petre Marius – Liviu – PSD

28. Domnul Pirvulescu Florin – PNL

29. Domnul Popa Liviu – PNL

30. Domnul Rizea Vasile – PRO ROMANIA

31. Doamna Scrieciu Mihaela Antoanela – PNL

32. Domnul Senopol Virgil - Cristian – PMP

33. Domnul Tanase Leonard Florin – ALDE

34. Doamna Topolov Gianina Ionela – PNL

35. Domnul Tutuianu Marius Horia – PSD

36. Domnul Zahariuc Cristian – PNL

Citeşte şi:

UPDATE Gest incalificabil de Ziua Armatei. Niciun primar al Constanţei, nici cel în funcţie, nici alesul, n-a fost prezent la ceremonialul de cinstire a eroilor

Decebal Făgădău, primarul în funcţie al Constanţei, trimis în judecată de DNA. În dosar este inculpat şi Radu Mazăre

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite