Razie a Poliţiei pe litoral. Şoferi drogaţi, pe drumurile publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi şoferi au fost depistaţi circulând pe drumurile publice sub influenţa stupefiantelor. şi a alcoolului Poliţia Rutieră le-a întocmit dosare penale.

O acţiune amplă a fost organizată în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24/25 august, în Constanţa, vizând consumul de substanţe interzise (băuturi alcoolice, substanţe psihoactive) şi urcatul la volan.

Au fost controlate peste 1.370 de autovehicule, fiind constatate 8 infracţiuni la regimul circulaţiei. Au fost reţinute 8 permise de conducere şi retrase 11 certificate de înmatriculare. Au fost legitimate 1.420 de persoane, fiind aplicate 109 sancţiuni contravenţionale, dintre care 83 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 22 la Legea nr. 61/1991 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 57.520 de lei. 

Iată câteva exemple de şoferi prinşi circulând drogaţi: 

În jurul orei 00.30, un bărbat, de 21 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind sub influenţa substanţelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DRUG TEST, rezultatul a fost pozitiv pentru cannabis.

În jurul orei 00.50, un bărbat, de 23 de ani, din Valu lui Traian, a condus un autoturism, pe strada Cumpenei, fiind sub influenţa substanţelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DRUG TEST, rezultatul a fost pozitiv pentru cannabis.

În jurul orei 02.00, un bărbat, de 28 ani, din Constanţa, a condus un autoturism, pe strada Călugăreni, fiind sub influenţa substanţelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DRUG TEST, rezultatul a fost pozitiv pentru THC-5.

În jurul orei 03.00, un bărbat, de 32 de ani, a condus un autoturism, pe strada Portiţei, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 04.00, un bărbat, de 49 de ani, a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 04.00, un bărbat, de 28 de ani, din Comana, judeţul Constanţa, a condus un autoturism, pe Şoseaua Mangaliei, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele, poliţiştii constănţeni au întocmit dosare penale.

Razia a avut loc în intervalul orar 00.00-08.00, fiind desfăşurată de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, împreună cu poliţişti ai Serviciului Rutier Constanţa, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite