Regată hibernală de yachting, dedicată lui Moş Nicolae. Competiţia nautică are loc în premieră pe lacul Siutghiol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moş Nicolae de la Regata de yachting Sursa foto Clubul Nautic Român
Moş Nicolae de la Regata de yachting Sursa foto Clubul Nautic Român

Un festival de tradiţii marinăreşti are loc în zilele de 2-4 decembrie, pe Lacul Siutghiol din Mamaia. Regata Moş Nicolae este organizată de Clubul Nautic Român, sub auspiciile Asociaţiei Judeţene de Yachting.

Evenimentul se desfăşoară la Baza nautică CERONAV, de pe malul Lacului Siutghiol. Competiţia pe apă se derulează în zilele de vineri şi sâmbătă, startul urmând să fie dat după ora 11.00, la clasele: Optimist fete, Optimist băieţi, Optimist fete juniori, Optimist băieţi juniori, Laser 4.7 fete şi Laser 4.7 băieţi.

În ambele zile, de la ora 12.00, sunt programate mai multe sesiuni de jocuri marinăreşti iar după ora 14.00, se va da startul în concursul la Masters Laser 4.7, dacă vor fi îndeplinite condiţiile pentru organizarea competiţiei la această categorie. După sosirea la ţărm a echipajelor, organizatorii au programat în ambele zile, de la ora 15.00 câte un Tea & Pizza Party, pentru participanţii la competiţii.

Duminică, 4 decembrie, programul va începe la ora 10.00 cu ceremonialul de întâmpinare a lui Moş Nicolae, ce va sosi la bordul unei ambarcaţiuni, la debarcaderul CERONAV. De la ora 10.30 este programată festivitatea de acordarea diplomelor de Botez marinăresc pentru bobocii care au participat în luna septembrie la prima lor competiţie de veliere organizată de Clubul Nautic Român, Memorialul Mircea Gressianu, concurs dedicat navigatorului erou care a fost răpus de furtună în timpul unei regate oficiale pe Marea Neagră, apoi va avea loc festivitatea de premiere pentru Regata Moş Nicolae şi jocurile marinăreşti şi de la ora 11.30, concursul de artă culinară cu cu preparate specifice Sărbătorii de Moş Nicolae, gătite în familie de membrii Clubului Nautic Român, Ziua se va încheia cu un banchet festiv, muzică, dans şi jocuri de cabană.

„Trebuie menţionat că performanţele notate de arbitri la regată şi jocurile marinăreşti vor fi răsplătite cu premii în bani, diplome, cupe şi medalii, iar noi, organizatorii, ne-am luat toate măsurile de prevedere pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului festivalier şi dacă vom constata imposibilitatea ţinerii concursului pe apă, pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, competiţiile vor fi relocate la Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi regata se va ţine pe simulatorul de navigaţie cu vele Sail Simulator 5 Deluxe, iar jocurile marinăreşti se vor consuma pe terenul de sport sau în sala de educaţie fizică“- a precizat campioana la yachting Andreea Mihăescu, directorul Clubului Nautic Român.

Competiţia, ajunsă la cea de-a V-a ediţie, s-a desfăşurat alternativ, pe apă (la Techirghiol) şi în mediul virtual (pe simulatorul de navigaţie cu vele instalat la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, din Constanţa). Anul acesta este pentru prima dată când regatele sunt programate a se desfăşura pe Lacul Siutghiol din Mamaia. Şi-a anunţat participarea şi o numeroasă delegaţie de 20 de sportivi şi antrenori din Bulgaria, de la cluburile partenere din municipiile Balcic şi Varna.

Regata Moş Nicolae - festival de tradiţii marinăreşti este cofinanţată de Primăria Municipiului Constanţa cu un buget de 15.000 de lei. Competiţia are sprijinul Centrului Român al Navigatorilor – CERONAV şi al Direcţiei Judeţeane pentru Tineret şi Sport Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Premieră la Techirghiol: Festivalul Naţional al Sporturilor Nautice şi pe Plajă

Misterul unei dispariţii din Marea Neagră: sportivii care au plecat într-o competiţie acum 50 de ani şi nu s-au mai întors

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite