Regulile CEC pentru deponenţi în perioada interbelică: „Femeile căsătorite şi minorii pot ridica doar banii depuşi de ei pe numele lor“
0Un libret CEC din perioada interbelică arată sfaturile pe care le dădea Cassa Naţională de Economii şi Cecuri Poştale celor care voiau să îşi păstreze banii la „instituţia garantată de stat“.
Instituţia CEC-ului funcţiona după Regulamentul Cassei Generale de Economii, promulgat cu Înaltul Decret Regal no. 2842 din 28 iulie 1930. Legea fusese publicată în Monitorul Oficial partea I No.170 din 1 august 1930.
Astfel, era prevăzut că un depunătorul poate avea un singur libret pe numele său, iar suma minimă de depunere pe libret era de 50 lei. De asemenea, femeile căsătorite şi minorii nu puteau ridica decât sumele depuse pe ei pe numele lor.
CEC înscria pe fiecare filă câteva îndemnuri pentru deponenţi îndemnându-i să fie strângători şi prevăzători:
„Dacă faci economie, suta se preschimbă’n mie!“,
„Fii asemeni cu albina ce din flori adună miere / Pune ban cu ban deoparte şi ai să vezi că faci avere!“,
„’Om’ e cel care câştigă / Dar mai ’om’ cine păstrează!“,
„Femeia econoamă e o comoară în casă“,
„Banul de economie e ca grâul pus în glie: dintr-un bob răsar o mie!“,
„De risipă fugi de-a pururi, când sărac te naşti sub soare / Căci, de când e lumea lume, sacul gol, nu stă’n picioare!“,
„Niciodată cel se strânge / De necazuri nu se plânge / Căci se sparg necazurile / Ca de stânci talazurile!“,
„Picurii cu strop de strop / Fac al mărilor potop / Zilnic câte-un spic adună / Şi’n curând tu ai un snop“.
Ilustraţia este alcătuită din file ale libretului CEC aparţinând Asociaţiei Academice Vasile Pârvan, înfiinţată la 4 martie 1939 exclusiv din laureaţi ai Şcolii Române de la Roma - cum ar fi Grigore Florescu, D.M.Pippidi, Virginia Sacedorţeanu, Radu Vulpe etc. Forul avea sediul pe strada Slătineanu nr. 9A, Bucureşti. Arhiva asociaţiei a fost păstrată şi digitalizată pe site-ul Institutului Naţional al Patrimoniului.
Pe site-ul CEC Bank este prezentat un scurt istoric al instituţiei. Originile CEC Bank se regăsesc în eforturile elitelor politice şi economice din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de a pune ordine în finanţele publice ale tânărului stat român, rezultat în urma Unirii din 1859.
Aici se arată că actuala CEC Bank este continuatoarea activităţilor iniţiate de prima instituţie de credit public din România -- Casă de Depuneri şi Consemnaţiuni - şi a celor desfăşurate, începând cu anul 1881, de cea mai importantă casă de economie care a activat în sistemul bancar românesc - Casă de Economie, transformată în anul 1932 în Casă Naţională de Economii şi Cecuri Poştale.
În domeniul caselor de economii, primul proiect aparţine lui Costache Bălcescu şi a fost publicat în 1845. Acesta cuprindea „statutele cassei de păstrare şi imprumutare“, care urma să fie fondat prin „sloboda subscripţie particulară în oraşul Bucureşti“, fiind însoţit şi de o expunere de motive. Proiectul a fost inspirat după statutele caselor de economie din Franţa şi a celei din Braşov, înfiinţată în 1835.
În planul de organizare al creditului, publicat în 1864 că anexa la bugetul statului, sunt menţionate instituţiile financiare, într-o ordine ce sugera urgenţă înfiinţării lor. Astfel, prima apare Banca Fonciară, urmată de Banca de Scont şi Circulaţiune, Casa de Economie, Casa pentru înlesnirea micilor agricultori şi meseriaşi, Muntele de Pietate şi Casa de Depozite şi Consignaţii.
Ministrul ad-interim de Finanţe, Nicolae Rosetti-Bălănescu, realizează un proiect de lege pentru constituirea unei Case de Depozite şi Consignaţii, pe care Domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl aprobă la 24 noiembrie 1864 şi astfel ia naştere Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni (CDC).
Legea pentru înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni prevedea la art.1: Se instituie o Casă de Depuneri şi Consemnaţiuni, care, sub autoritatea Ministerului Finanţelor şi sub privegherea unei comisiuni să strângă şi să administreze fondurile provenite din: depuneri voluntare, judiciare şi administrative; consignaţii ordonate sau autorizate prin articole speciale din condică civilă, criminală sau comercială sau de vreo altă lege specială şi care se vor preciza prin reglementul legii; succesiunile vacanţe; fondurile ce vor proveni din bunurile sechestrate; fondurile comunale ce vor prisosi peste cheltuielile lor; cauţiunile agenţilor contabili, întreprinzătorilor de lucrări publice, cumpărătorilor şi arendaşilor, întrucât acestea nu se vor face ipoteci de imobile; cauţiunile ce contribuabilii vor fi datori a da în cazurile prevăzute de lege.
Dobânda care urma să fie plătită depunătorilor a fost stabilită la 5%, ea calculându-se începând din a 61-a zi de la data depunerii. Restituirile trebuia efectuate în cel mult 30 de zile de la data cererii, fie că era vorba de depuneri voluntare, fie că era vorba de depuneri cu caracter obligatoriu. Pentru atragerea micilor depuneri ale populaţiei din mediu urban şi rural a fost înfiinţată Casa de Economie, ca o anexă a C.D.C.
Fiecare depunător primea un libret în care se înscriau toate operaţiunile. O depunere nu putea fi mai mică de 1 leu sau mai mare de 300 lei. Două depuneri succesive nu puţeau fi făcute la un interval mai mare de 8 zile. Îndată ce sumele depuse pe un libret atingeau 3.000 lei, Casa de Economie cumpăra, în contul depunătorului respectiv, efecte de stat, pe care le păstra şi administră separat. Dobânda nu putea fi mai mare de 4,5% sau mai mică de 3%.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
