REPORTAJ O zi în capitala Moldovei, ostilitate şi unionism fierbinte: de la „Ne panimaiu“ la „Ajutaţi-ne, fără România nu avem nicio şansă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Adunare Centenară, Chişinău 2018. Sentimentele Basarabiei sunt amestecate faţă de România, pornind de la „Trebuie să ne unim cu patria-mamă!“ până la „De asta avem noi nevoie acuma?“. Dar în Piaţa Marii Adunări Naţionale, oamenii „au votat“ duminică, 25 martie, Proclamaţia pentru Unire.

Când au apărut grupurile de români pentru manifestaţia de duminică de Chişinău, la terasele din centru, unde urma să aibă loc Marea Centenară, preţul la apă şi cafea a crescut discret. „Dar ieri era mai ieftin!“, au protestat unioniştii. Vânzătoarele au ridicat din umeri, între „Nu înţeleg ce spui“ şi „Nu am ce să-ţi fac“. Frate, frate, dar brânza-i pe bani.

Cine se aşteaptă să fie primit cu pâine şi sare în capitala Basarabiei este idealist. În afara grupului de unionism fierbinte, în care militanţii trăiesc şi vibrează numai pentru Re-Unire, străzile Chişinăului rămân locul unde poţi fi întâmpinat cu răceală, indiferenţă sau chiar ostilitate. 

Nu toată lumea ştie româneşte şi cei care o ştiu trebuie ajutaţi să o înţeleagă. Vorbit rar şi clar, repetat cuvintele - pentru că oamenii, cu toată bunăvoinţa, nu au exerciţiul limbii române. 

Pe o cafenea de lângă Academia de Ştiinţe Economice scrie mare anunţând inaugurarea: „Ne-am deschis“. Ca „ne-am unit“ (#neamunit) sau „ne-am săturat“. Neam deschis

Dacă le vorbeşti româneşte, rusofonii ţi-o taie din start: „Ne panimaiu“, adică „Nu înţeleg“. Un fel de „Nem tudom“ din Secuime. Românii se mai înfierbântă: „Ştiţi cum spunem noi? Că o femeie e frumoasă ca limba rusă. O femeie urâtă, adică“. 

Pe o cafenea de lângă Academia de Ştiinţe Economice scrie mare anunţând inaugurarea: „Ne-am deschis“. Ca „ne-am unit“ (#neamunit) sau „ne-am săturat“.

Basarabenii unionişti ştiu că mai au de tras cu mişcarea pentru reunificarea Republicii Moldova cu România. Când aude un resemnat „Doamne ajută“, Ion Leaşcenco, liderul Blocului Unităţii Naţionale, se aprinde: „Fiecare ajută, nu doar Doamne ajută. Doamne ajută că am avut soare azi, la Marş, Doamne ajută că au putut veni oamenii. Dar dacă oamenii nu se porneau ei la drum, din voinţa fiecăruia, cine să ajute?“.

Ştefan cel Mare a sunat adunarea

În Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, lumea a început să se adune de dimineaţă. Marea manifestaţie era programată pentru ora 12, dar de pe la ora 9 la statuia lui Ştefan cel Mare, care străjuieşte platoul din faţa Parlamentului, demonstranţii stăteau deja la umbra domnitorului, în faţa scenei sau la Arcul de Triumf. Soarele a strălucit puternic duminică, înmuind zăpada şi gheaţa. 

Mare tricoloră la Chişinău Foto Daniel Păun DFM Productions

image

Când începe să se vorbească la portavoce, o femeie cu fîş lung roşu şi guler îmblănit trece în viteză pe lângă taraba cu obiecte tricolore aruncând un pieziş: „Uoamini nibuni la cap“. Nici taximetristul nu e mulţumit de starea lucrurilor care şi-au ieşit din ordinea ştiută: „De câţiva ani nu mai ştim care ne e rostul. S-au amestecat toate, s-au schimbat denumiri, împărţiri, raioane. Nu mai ştii nimic, e totul o harababurî. Asta e democraţia?“.

Hotelierii sunt şi mai vehemenţi pe români: „Adica aţi vinit voi acuma sî ni daţi lecţii? Ci dacă e murdar în camieră, ci, voiaţi condiţii ca la Dubai? Noi când venim la voi ce găsim? Tot mizerie şi preţuri şi mai mari. Ce, voi sunteţi mai breji?“. În segmentul hotelier din Chişinău e haiducie. Un hotel are trecută peste tot adresa greşită, altul e faimos că dă ţepe, dar nimeni nu-l închide, altul are mucuri de ţigară lăsate pe mochetă, WC-ul murdar, iar igrasia a decojit deja pereţii pe înăuntru şi pe dinafară.

La „Zarea“, hotelul tipic comunist, e mai bine, cu condiţia să nu nimereşti într-o cameră fără căldură şi cu baie pe hol. Dacă ai aşternuturi curate, verifică baia şi nu te uita în cădiţa de duş sau pe exteriorul vasului de toaletă, că-ţi trece cheful. Recepţionerele sunt coafate ca în filmele sovietice, iar holul este păzit permanent de un om atent la toate.

Când a sosit un grup de la Constanţa, cu două autocare, în hotel a apărut şi un militar de la forţele speciale, echipat ca de intervenţie. Românii care apucaseră să se aghezmuiască l-au luat la mişto: „Pe cine păzeşti, pe noi de voi sau pe voi de noi?“. Militarul s-a lămurit şi a plecat.

Un scriitor de limbă română este revoltat că la televizoarele din cameră (cele care îl au în dotare) sunt numai posturi ruseşti. Face plângere la recepţie. Doamna Alexandra îl priveşte impasibil şi se uită imediat spre omul atent la toate, cu statură de atlet, care îl ţinteşte pe reclamant cu o privire tăioasă. „Voi ce sunteţi, nu sunteţi români? De ce nu vorbiţi româneşte?“, se supără scriitorul. Liceenii din hol care se joacă pe telefon se uită la el ca şi cum n-ar înţelege o iotă. Îi răspund în rusă că ei sunt ruşi. Când pleacă din hol, îi auzi vorbind între ei româneşte.

La mâncare şi la băutură e bine, însă. Vinul moldovenesc dezleagă iute limbile, apoi le împleticeşte şi îmbujorează obrajii. Mesele se unesc rapid, ca necunoscuţi de ambele maluri ale Prutului, împrieteniţi pe dată, să se aşeze împreună la un pahar de vorbă.

„Prutule, pierdutule“

Pentru pregătirea Centenarului, Radio Moldova a difuzat un program intens, cu tematică puternic unionistă. Intelectualii au fost poftiţi la microfon să vorbească despre serbarea în onoarea momentului de la 27 Martie 1918, când Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu Ţara-mamă „de azi înainte şi pentru totdeauna“. A urmat Bucovina la 28 noiembrie 1918, apoi Transilvania la 1 Decembrie 1918, făcând România Mare.

Muzica răsună tulburător, căci este de ajuns să asculţi „Doina Prutului“, ce are versuri de dor şi jale scrise de Ion Buzdugan, secretar al Sfatului Ţării de la 1918 care a votat Unirea. Cuvintele sunt cântate de artistul Viorel Burlacu:

„Ce te tulburi, Prutule

Prutule, pierdutule

De ce nu m-aş tulbura,

Dacă plânge ţara mea,

Sub cătune, sub zăvoare,

Zace Ţara la închisoare, în temniţă fără soare,

Fără soare şi lumină,

Ţara-mi geme şi suspină,

Jugu-i crud şi noaptea grea

Vai de biata ţara mea

Din Carpaţi şi pân' la Mare,

Valu-mi duce lăcrămioare,

De la Nistru la Carpaţi,

Fraţii-mi sunt înstrăinaţi

Peste Prutul pe cela' mal,

Geme ţara sub moscal

Iar în partea cealaltă

Plâng toţi fraţii laolaltă

O jelesc pe surioară, ruptă de la Maica-Ţară

Şi-i jelesc pe scumpii fraţi, de moşie înstrăinaţi,

Ţara-mi geme, calu-mi plânge, varsă lacrime de sânge,

Valul plânge se sfărâmă,

Ţara de duşmani mi-e frântă

Prutul, voinic plutaş,

Ia-ne arma de ostaşi

Şi ţi-adună oştile

De pe toate coastele

Şi năvalnicele valuri

Revărsă-le peste maluri

Sub puhoiul lor de arme

Temniţele să se sfarme

Iar potopul tău de ape pe duşman să ni-l îngroape

Ţara de străini să-mi scape,

Fratţii mei scăpaţi de jug să trăiască în belşug

Făr’ de sub chin, făr’ de suspin

Peste ţara lor stăpân

Ce te tulburi, Prutule

Prutule, pierdutule...“ 

Nu poţi să nu te gândeşti la câte greutăţi au avut de îndurat unioniştii acum mai bine de 100 ani şi de zeci de ani încoace. Şi câtă luptă îi aşteaptă în continuare. 

Fraţii de peste Prut

În duminica manifestaţiei, Piaţa Marii Adunării Naţionale din Chişinău este o mare tricoloră. „Mă simt ca la protestele din Piaţa Victoriei“, spune Ionuţ Neacşu, venit de la Constanţa. Tovarăş de drum, Bogdan Andrei Buştiuc este costumat în dac, cu blană, opinci şi pileus (scufia) de tarabostes. Este foarte pătruns de moment: „A sosit clipa dreptăţii, ziua sfântă a libertăţii. Ne onorăm strămoşii azi, a venit timpul să luptăm. Honor et patria!“. 

Fete şi băieţi împart steguleţe, lornioane de hârtie cu simbolul centenar „100“ şi au markere tricolore pe care le aplică unde doresc participanţii la demonstraţie. Înfăşurat în drapel, Cătălin Marin din Mangalia cere să aibă trei însemne tricolore: două pe obraji şi unul pe frunte. Tinerii vin pe rând şi-i cer steagul să se pozeze cu el la Arcul de Triumf. Când îl primeşte înapoi şi-l potriveşte din nou pe umeri, Cătălin îl duce la buze şi-l sărută cu ochii închişi.

La miting este prezent şi Fabian Cotan, un băietan de 13 ani care a venit de la Năvodari însoţit de mama lui, Adriana. Ambii au ţinut mult să fie la Chişinău. „Pentru ei contează să îi susţinem, să le arătăm că nu sunt singuri. Cu ajutorul lui Dumnezeu, s-o face şi Unirea, noi avem speranţă“, spune Adriana. Fiul ei este olimpic la istorie şi patriot până-n măduva oaselor: „Am venit aici pentru că vreau să accentuez adevărul istoric. Cândva o să-mi aduc aici copiii, să vadă România Mare. O să le povestesc urmaşilor mei că am fost prezent la Chişinău într-un moment istoric. Sper să fie mândri de mine, cum şi noi suntem mândri de înaintaşii noştri care au făcut Unirea“.

Fabian Cotan (13 ani) şi mama lui, Adriana Foto Daniel Păun DFM Photography

image

Alexandru Bologa, cercetător de la Institul Grigore Antipa din Constanţa, notează în carneţel câteva idei. Va scrie pentru revista de specialitate. „Sunt braşovean de origine, stabilit la Constanţa. Dar sunt basarabean prin convingere“, explică doctorul în biologie marină. 

Marius Tawfik este român din mamă din Kurdistanul sirian, iar tată din Daghestanul sovietic, care s-au cunoscut când au făcut facultatea în ţara noastră: „Am reprezentat România pe podium, când mi-aude lumea numele se blochează. Nu sunt terorist musulman, eu sunt ortodox şi sunt român mai român decât mulţi alţii. Aş face curat în ţara noastră de hoţi şi leneşi“.

Daniel Mihai, profesor de vioară la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa, face, după doctoratul în muzică, un master în jurnalism la Chişinău: „M-am apropiat de ei foarte mult şi vreau să vin cât mai des în Basarabia“.

Pentru soţii Boşneagu din Constanţa, ziua a fost memorabilă. Au făcut turul pieţei, s-au fotografiat cu grupurile venite din toată România şi toată Basarabia. Doamna Aneta are chiar o fotografie cu fostul primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă: „M-am dus la el şi i-am spus că trebuie să facem o poză. A râs“.

Doi bătrâni, Ion şi Dumitru, caută români din ţară, să le strângă mâna. Le arată cupoanele de pensie, le povestesc ce au pătimit din 1940 încoace. „Banditul de Snegur o zîs în ’90: ’Unire, da. Dar nu acum’. Iar Iliescu, nemernicu’ 'cela, ţinea mai mult la Rusia, normal că a făcut ce i-au comandat ruşii. Ajutaţi-ne, fără România nu avem nicio şansă!“. O femeie de vârsta lor aprobă: „Tinerii, voi trebuie să faceţi Unirea!“.

Arcadie Covaliov şi Tudor Tutunaru ţin sus steagul raionului Sîngerei dinspre Bălţi. În componenţa sa intră şi satul Dobrogea întemeiat de lipovenii vechi veniţi din Tulcea. Coincidenţă, un alt sat Dobrogea există în componenţa unui oraş de lângă Chişinău, care se cheamă Sîngera. „Haideţi să ne înfrăţim, vrem o localitate din România să ne devină surată. Facem Unirea pas cu pas, se poate face!“, sunt siguri basarabenii.

Ochii din mulţime

Pe scenă, politicienii vorbesc: primarii localităţilor care au declarat Unirea cu România, militanţii din societatea civilă, urmaşi ai veteranilor de război. Maestru de ceremonii este George Simion, liderul Platformei Unioniste Acţiunea 2012. „Nu mai ştim ce suntem. Nu suntem ruşi, dar nu suntem nici români?! Soarta noastră este România, nu putem altfel“, spun demnitarii basarabeni. 

Gândul zboară la mari absenţi: soţii Doina şi Ion Aldea Teoodorovici, Grigore Vieru şi atât de mulţi alţii, care au murit neîmpăcaţi, dar cu credinţă nestrămutată. 

image

În mulţime, lumea se găseşte, se cunoaşte, se îmbrăţişează, îşi zâmbeşte, face poze laolaltă. Printre rânduri îşi face loc câte un voinic, ca din întâmplare. Cunoscătorii recunosc aparatura din dotare a „unionistului“ care se plimbă neliniştit. Lat în spate, tuns 1, individul poartă un palton lung şi ochelari negri a căror ramă este groasă, cu secţiunea pătrată. „Sunt ochelari de filmat“, şopteşte Daniel Păun, deţinătorul unui site multimedia, care observă apariţia „robocopului“. 

Omul cu ochelarii se opreşte câteva clipe într-un loc de unde se roteşte 360 grade pentru a-i înregistra pe toţi cei din jur. În mână are o sacoşă nouă de plastic, cu un pet de lapte. Poate singurul care a venit la miting de la cumpărături. Când se învârte încet, i se văd ochii de după lentile. Are privirea fixă şi concentrată, cu ochii măriţi, ca şi cum n-ar vedea, de fapt, pe nimeni, ci ar focaliza ceva. Când cineva îi face cu mâna zâmbind ca la poză, ochelaristul o ia din loc.

Altul, de două ori cât el, este tuns ca în filmele cu Dolph Lundgren. Se apropie cu paşi mari când aude zarvă între câţiva oameni care discutau mai tare. Aude despre ce e vorba, apoi se îndepărtează la fel de repede, cu mâinile în buzunare. 

Unirea din fapt

Marea manifestaţie centenară a strâns conform estimărilor organizatorice circa 50.000 oameni. Ei se aşteptau la suta de mii. N-au venit oameni din Chişinău, dar au venit din tot restul patriei întregite, chit că în România era încă avertizare de cod portocaliu când ei s-au pus la drum.

„Pentru noi, e totuşi ceva inimaginabil. Să strângi 50.000 oameni, la cea mai mare manifestaţie de la ’90 încoace, nu e puţin lucru. Atunci au fost 300.000 oameni în piaţă. Pentru ziua de azi am mers din casă în casă, la sate, la oraşe, ca să scoatem lumea din case. Iar oamenii au venit pe cont propriu, din Moldova, din România sau din diaspora. Contează foarte mult“, consideră Ion Leaşcenco, liderul Blocului Unionist Naţional. Acum 3 ani, la ultima demonstraţie de amploare au fost de 3 ori mai puţini manifestanţi.

Se citeşte Proclamaţia Marii Adunări Centenare prin care se arată că idealul ambelor maluri ale Prutului este, firesc, doar Unirea: „Este unica soluţie de supravieţuire şi progres a românilor dintre Prut şi Nistru“.

Marşul se încheie cu Hora Unirii. Se joacă în mai multe reprize, lumea nu se dă dusă. „Trebuie să mai venim, neapărat“, îşi promit românii revederea cu Chişinăul.

Sângele apă nu se face, indiferent de grai. La Catedrala Mitropolitană, după manifestaţie, oamenii intră să se închine, să aprindă o lumânare. La pangar, micul magazin din interior unde se vând obiecte bisericeşti, o româncă blajină, la vreo 65 ani, vrea să cumpere lumânări, dar are doar lei româneşti. Femeia de la tejghea o goneşte, să schimbe banii întâi. La rând era un tânăr care vorbea ruseşte, dar care înţelege ce se întâmplă. După un schimb scurt de vorbe cu cuvioasa de la pangar, cumpără el lumânările şi le împarte cu bătrâna din România. Ea nu mai ştie cum să-i mulţumească, el face un gest de „Să fie primit“. 

Amin. 

image

Pe aceeaşi temă: 

REPORTAJ Centenar 2018, Chişinău. Moldovenii încă mai cred că Basarabia poate fi România: „Aici nu se vede niciun viitor fără România-mamă“

VIDEO Centenarul de la Chişinău, văzut de la înălţime. Câţi oameni au pledat pentru unirea cu România pe 25 martie

VIDEO „Am auzit că românii vor să-i bată pe ruşi”. Declaraţiile tinerilor care urmau să intre cu bâte şi cuţite în mulţimea care sărbătorea Centenarul la Chişinău

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite