Revolta unui fost deţinut politic, după moartea lui Vişinescu: „Gata, s-a terminat cu comuniştii. Doar întuneric şi ruşine lăsăm peste acest neam“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 28 de ani de la Revoluţia din 1989, au fost condamnaţi definitiv doar doi torţionari ai fostului regim comunist. Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a murit luni, 5 noiembrie.

Paul Andreescu, liderul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România - filiala Constanţa, a postat pe contul său de Facebook un mesaj dur după apariţia informaţiei că torţionarul Vişinescu a murit în Penitenciarul Spital Rahova, unde executa o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

Andreescu a făcut 5 ani de închisoare în cele mai dure temniţe comuniste şi încă 2 ani de domiciliu forţat în Balta Brăilei. Avea doar 16 ani când regimul roşu l-a catalogat drept duşman al poporului pentru că încerca, cu 3 colegi de liceu, de aceeaşi vârstă, să împartă nişte fluturaşi împotriva ocupaţiei sovietice.

„GATA. S-a terminat cu criminalii comunişti. Ăştia au fost. Ultimii doi au fost omorâţi în penitenciare. Dacă mureau acasă, ca alţii, în paturile lor şi erau şi ei înmormântaţi cu alai de preoţi şi cu onoruri militare , era alt ceva. Dar aşa...e crimă”, spune Paul Andreescu.

Fostul deţinut politic aminteşte şi de faptul că, după 28 de ani, au fost condamnaţi doar doi dintre torţionarii regimului comunist: Alexandru Vişinescu şi Ioan Ficor.

„Şi uite aşa, am terminat cu criminalii comunişti. Nu mai sunt. Mai sunt? Lăsaţi-i în pace, că ei nu cer ajutoare sociale! Au pensii speciale. Marii criminali? Care? Câteva sute de mii de victime au murit aşa, că n-au mai vrut să trăiască. Au murit şi ei unde au apucat: în închisori şi în lagăre de exterminare. Care nu au fost executaţi sau împuşcaţi prin codrii, prin bălti, la margini de sat, să fie învăţătură de minte pentru cei vi.

Ruşine pentru aceia care aveau obligaţia să scoată la lumină numele tuturor criminalilor comunişti, de la primul până la ultimul, de la cel mai mic până la cel mai mare sau invers. Dar să îi ştie ţara şi viitorul, pe toţi, morţi sau încă vi, că mulţi au mai fost şi mai sunt! Doar întuneric şi ruşine am lăsat şi lăsăm peste acest neam.”


        Paul Andreescu, liderul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România - filiala Constanţa

Paul Andreescu

Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a cerut în anul 2014 urmărirea penală şi a lui Florian Cormoş (91 de ani), care a deţinut funcţia de comandant al coloniei de muncă de la Cernavodă din decembrie 1952 până în aprilie 1953. În această perioadă, faptele sale au dus la moartea a cel puţin 115 deţinuţi politici din lagărul numit „Colonia de Muncă Cernavodă – Columbia“, primul şantier deschis pentru lucrările la Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Pe aceeaşi temă:

Coposu, către Vişinescu: „Dacă va fi un proces împotriva ta, să mă chemi de martor, pentru că voi spune că numai un nebun putea să facă ce ai făcut tu“

A murit torţionarul Alexandru Vişinescu


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite