De ce tot mai mulţi români merg la mare în Bulgaria. „Pe litoralul lor s-a format un mediu profesionist de a face turism modern“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nisipurile de Aur, Bulgaria                                                      FOTO: Arhiva Adevărul
Nisipurile de Aur, Bulgaria                                                      FOTO: Arhiva Adevărul

Românii au fost cei mai numeroşi turişti străini care au vizitat Bulgaria în anul 2018. Peste 1,3  milioane de români au ales să-şi petreacă zilele libere la vecinii noştri, conform datelor oficiale ale ministerului bulgar al Turismului, fiind urmaţi de greci şi germani.

Tendinţa se păstrează şi anul acesta, deşi hotelierii români sperau ca tichetele de vacanţă acordate bugetarilor să-i facă pe români să aleagă litoralul nostru. „În principiu, ajung cam acelaşi număr de turişti în Bulgaria, pentru că tichetele aduc la mare persoane care altfel nu ar venit. Deci nu este o creştere a celor care vin pe litoralul românesc, în defavoarea celor care merg in Bulgaria”, declară pentru „Adevărul” Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45.

Majoritatea staţiunilor de pe litoralul bulgăresc au atras ani de zile românii cu servicii all inclusive, servicii care la noi abia acum încep să apară mai ales în staţiunile din sudul litoralului. În topul preferinţelor românilor se află staţiunile: Sunny Beach (la 30 de kilometri de aeroportul Varna), Nisipurile de Aur, Albena, Balcic sau Burgas.

Litoralul bulgăresc se întinde pe o lungime de peste 300 de kilometri, având plajele orientate către sud, nord şi vest, iar peisajele sunt mai spectaculoase datorită dealurilor şi munţilor care combină armonios aceste diferenţe de relief.

În Bulgaria, pe litoral, sunt peste 350.000 de locuri de cazare, majoritatea la hoteluri de patru sau chiar cinci stele, care oferă servicii all-inclusive, fiind foarte căutate de familiile cu unul sau doi copii. Pe lângă mâncare, hotelierii oferă multe variante de petrecere a timpului pentru cei mici: spectacole, cluburi pentru copii, animatori.

În ceea ce priveşte preţurile la sejururile all inclusive în staţiunile vecinilor noştri, ele se situează între 800 şi 1.000 de euro pentru două persoane (6-7 nopţi), la hoteluri de patru sau cinci stele. La noi, un sejur de 5 nopţi, la un hotel din Neptun-Olimp costă 3.650 de lei/camera dublă, servicii all inclusive.

Nisipurile de Aur Bulgaria

                                Staţiunea Nisipurile de Aur - FOTO: Arhiva Adevărul

Litoralul românesc nu are infrastructură

Alin Burcea atrage atenţia şi asupra infrastructurii staţiunilor de la noi. „Litoralul românesc nu are infrastructura bună. În Eforie Nord s-a construit haotic, nu există sistematizare şi, mai ales, nu există parcări. În Neptun, spaţiile verzi sunt părăsite de către primăria Mangalia. În Romania, pe litoral, majoritatea hotelurilor sunt vechi şi refăcute, în Bulgaria sunt foarte multe hoteluri noi. În Bulgaria au 1,3 piscine/hotel, în Romania 0,5/ piscine/ hotel.”

Despre diferenţa dintre cele două litoraluri a vorbit şi constănţeanul Negiat Sali, care a ales să-şi petreacă vacanţa în Bulgaria.

„Litoralul bulgăresc s-a resetat după 1996, iar resetarea turismului s-a făcut cu privatizare adevărată, adică patrimoniul de stat a fost vândut la preţul real al pieţei din acel moment, nu ca în România când majoritatea patrimoniului de stat turistic de pe litoral a fost preluat de cei care le aveau <<în locaţie>> la preţuri modice pe care şi le-au recuperat în 1 - 2 sezoane, iar mulţi ani nici nu au mai avut interes să îmbunătăţească ceva acolo”.

Turistul spune că la vecinii noştri se observă modul profesionist de a face turism. „La ei s-a format deja un mediu profesionist de a face turism modern, folosind experienţa, metodele şi condiţiile de atragere a vizitatorilor, exact ca la vecinii lor greci şi turci”.

Pe litoralul românesc au început să apară tot mai multe investiţii în turismul de tip all inclusive. Vizate sunt mai ales staţiunile din sud (Neptun-Olimp, Venus, Cap Aurora, Jupiter) care, spun specialiştii, păstrează încă atmosfera de staţiune şi de vacanţă.


                                                   Staţunea Albena, Bulgaria - FOTO C. S.
 

Imagine indisponibilă

Ce apreciază românii la all inclusive

Turiştii români care aleg litoralul vecinilor sunt încântaţi în primul rând de mâncarea multă, bună, la discreţie. Asta se poate observa din comentariile pe care le postează după terminarea unui sejur. După mâncare, sunt apreciate condiţiile de cazare, serviciile de curăţenie, distanţa faţă de plajă, distracţiile pentru copii şi altele.

„Am ajuns la 10.30 şi ne-au oferit imediat brăţări pentru a mânca şi sta la piscină sau la plajă, iar la 12.00 ne-au oferit şi camera. Au plajă privată cu beach bar. Mâncare multă şi diversificată, au 3 restaurante unde servesc mâncare diferită seara. Personal amabil, wi-fi în tot complexul cât şi în cameră”, descrie Elena experienţa de anul acesta de la un hotel din Sunny Beach.

Ionela scrie despre un hotel din staţiunea Nisipurile de Aur că „hotelul este frumos, camera foarte mare şi foarte curată, prosoapele schimbate zilnic, mâncarea bună şi diversificată, personalul amabil.”

Desigur, sunt şi români care se întorc din Bulgaria cu experienţe nu tocmai plăcute. În general, criticile apar când este vorba despre hoteluri de trei sau două stele.

Silvia a fost cazată la un hotel de două stele Hotel doua stele (Nisipurile de Aur) şi descrie modul neplăcut în care şi-a petrecut sejurul. „Mâncarea a fost foarte puţină şi ciudată la gust, camera extrem de mică, cu un dulap aproape inexistent. După o săptămână la acest hotel de stat ai nevoie de consiliere psihologică...efectiv intri în depresie. Este un hotel de 2 stele şi oricât ar fi preţul nu se merită. Noi, ca familie, am plătit 570 de euro/6 nopţi. Ajunşi în cameră am spălat pe jos. Era mizerie, am strâns nisipul după foştii turişti. În baie dacă intram cu fetiţa abia aveam loc să ne mişcăm.”

Pe aceeaşi temă:

Litoralul românesc a atins apogeul preţurilor la cazare. Cât costă o cameră în vârf de sezon

Turiştii de pe litoralul supraaglomerat, urmăriţi de mizerie şi bădărănie: „La patru stele să nu poţi să te uiţi afară din cameră?“

Cum renasc staţiunile din sudul litoralului românesc. „Acolo este viitorul. Mamaia şi Năvodari arată ca un cartier de oraş“









 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite