Salvamarii, la datorie pe litoral. „Marea este periculoasă, indiferent dacă este liniştită sau agitată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvamari pe plajele din Constanţa foto: Călin Gavrilaş
Salvamari pe plajele din Constanţa foto: Călin Gavrilaş

Odată cu deschiderea sezonului turistic, la 1 Mai, salvamarii au revenit pe plajele litoralului românesc. Dacă în această perioadă ei lucrează cu efective reduse, deoarece numărul persoanelor care vin pe plaje este mic, odată cu începerea sezonului estival, la 1 Iunie, vor fi în efectiv complet.

Cea mai importantă regulă de pe plajă este respectarea indicaţiilor salvamarului şi a steagului arborat în acel moment. De aceea, în fiecare an, autorităţile locale de pe litoral angajează sute de salvamari care să vină în sprijinul turiştilor şi să se asigure că vacanţele nu se transformă în tragedii.

În Mamaia şi Constanţa vor patrula pe apă şi pe uscat circa 100 de salvamari, coordonaţi de Gabriel Culea. În această perioadă, când apa este încă rece, iar numărul turiştilor este mic, ei lucrează la montarea balizelor în larg, la 1,5 metri adâncime, la reamenajarea şi amplasarea foişoarelor de observaţie. 

„Avem tot ce ne trebuie, din punct de vedere al dotărilor. Avem echipamente de intervenţie rapidă (skijeturi, bărci cu motor), caiace, catamarane, staţii de emisie recepţie, portavoce”, spune şeful salvamarilor din Mamaia.

În staţiunile din sudul litoralului, cele care aparţin de municipiul Mangalia (Olimp, Neptun, Venus, Jupiter, Saturn, Cap Aurora) sunt 95 de salvamari, inclusiv trei şefi coordonatori, un medic, trei asistente medicale şi trei persoane calificate în acordarea de prim-ajutor, fără statut de asistent. De asemenea, sunt amenajate trei puncte de prim-ajutor: Mangalia, Neptun, Venus. 

Staţiunea Tineretului – Costineşti – beneficiază de serviciile a 24 de salvamari grupaţi în opt puncte de intervenţie, iar pe plajele din Eforie vor fi aproximativ 80 de slavamari şi 22 de puncte de observaţie.

salvamari plaja marea neagra

Salvamari în sudul litoralului - arhiva foto Adevărul

Turiştii au devenit mai înţelegători

Rolul salvamarilor este de a-i atenţiona pe turişti atunci când viaţa lor poate fi în pericol. Nu puţine sunt cazurile în care apar conflicte, uneori şi fizice, între salvatori şi turişti. „În momentul în care marea este agitată, noi încercăm să-i atenţionăm pe turişti. Lumea este destul de înţelegătoare, mai sunt persoane care încalcă regulile. Faţă de perioade mai îndepărtate de timp, oamenii au devenit mai înţelegători”, spune Gabriel Culea.

Gabriel Culea salvamar Mamaia Constanta foto G C

Gabriel Culea foto: Facebook/Gabriel Culea

Salvamarul atrage atenţia că marea este periculoasă şi când este liniştită, de aceea trebuie să fii mereu atent. Problemele cele mai mari le ridică cei mici, deoarece copiii se aventurează în larg fără să ştie să înoate foarte bine sau fără să ştie să-şi dozeze efortul. 

„Din punctul meu de vedere, apa este un mediu periculos, chiar dacă marea este liniştită sau agitată. În momentul în care ai intrat în apă, este un mediu periculos. O zonă unde trebuie o mai mare atenţie este zona digurilor (de exemplu, zona Cleopatra-Mamaia). Vin copiii să facă baie sau să sară în apă, urcă pe stabilopozi să facă poze, dar pot aluneca, se lovesc şi cad în apă. Dacă nu eşti pe fază se pot îneca”, spune şeful salvamarilor din Mamaia şi Constanţa.

Steagul roşu cu galben reprezintă faptul că plaja este supravegheată de salvamar, steagul galben înseamnă că scăldatul este recomandat doar celor experimentaţi, iar steagul roşu interzice scăldatul.

Vă recomandăm şi: 

Dialogul unei turiste cu salvamarii, după ce era să se înece pentru că s-a aventurat în mare când era arborat steagul roşu

Băiat de 19 ani, înecat la Costineşti. Valurile au răsturnat salteaua pe care se afla în dreptul epavei

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite