Scandal la Teatrul de Operă şi Balet din Constanţa. „Am încasat-o pentru că am purtat mască” UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Balerinul a intrat cu masca pe faţă foto: FB/Horaţiu Cherecheş
Balerinul a intrat cu masca pe faţă foto: FB/Horaţiu Cherecheş

Stagiunea se încheie cu scandal la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa (TNOB). Un balerin îşi acuză coregraful că l-a bătut, iar acum Poliţia face cercetări în acest caz. Totul a plecat de la masca sanitară de protecţie a feţei.

Incidentul s-a petrecut duminica trecută (13 iunie), la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa (TNOB). Solistul de balet Ştefan Răuţ a intrat pe scenă, în primul act al operei „Prinţ şi Cerşetor”, cu masca de protecţie pe faţă. Rolul său a fost scurt, dar gestul l-a iritat pe coregraful spectacolului, Horaţiu Cherecheş.

„În timp ce mă schimbam a intrat, m-a lovit în faţă cu ambii pumni. Mi-am luat şi înjurături. De faţă a fost şi un coleg, apoi a intrat un alt coleg, cetăţean străin. Am încasat-o pentru că am purtat mască sanitară. A zis că i-am stricat spectacolul”, povesteşte balerinul.

Acesta a depus şi o plângere la Secţia 3 de Poliţie Constanţa şi una la conducerea instituţiei de cultură. Oamenii legii au confirmat că în acest caz se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe.

„Eu nu sunt vaccinat şi nu vreau să mă îmbolnăvesc. Colegii, la spectacolele de operă, cântă cu mască. Au fost spectacole făcute cu mască. Există un afiş la poartă, la intrarea artiştilor din spate, prin care se spune că purtarea măştii în această instituţie este obligatorie. La plecare mi-a mai tras o înjurătură”, mai spune Răuţ.

Contactat de reporterii „Adevărul”, Horaţiu Cherecheş a declarat că îl cunoaşte pe Ştefan Răuţ din anul 1983. „Evenimentul la care faceţi referire este un incident izolat care se va rezolva poate printr-o înţelegere amiabilă. Atât timp cât există organe abilitate implicate în clarificarea acestei situaţii nu-mi voi permite să fac declaraţii publice”, a spus coregraful.

horatiu chereches balet opera constanta masca balerin foto tnob

Secvenţă din „Prinţ şi Cerşetor”. Ştefan Răuţ, balerinul cu mască Foto: TNOB

Atmosferă tensionată

Se pare că ieşirile violente ale lui Horaţiu Cherecheş, a cărui soţie este directorul Direcţiei de Balet din cadrul TNOB, sunt cunoscute în rândul balerinilor. Însă, oamenii se tem să meargă la poliţie, rezumându-se doar la sesizarea conducerii teatrului.

„Oamenilor le este frică, mai ales fată să fii. Şi în turneu a avut probleme. Soţia lui este şefa lor. Ştie ce se întâmplă, dar ea este diferită de el. De ani de zile există la noi o atmosferă foarte tensionată din cauza lui şi a soţiei care îl susţine”, mai spune Răuţ.

Balerinul susţine că lui nu îi este frică de eventuale repercusiuni sau răzbunări din partea coregrafului sau conducerii atâta timp cât colegii îl susţin şi spun ce au văzut. „Oamenii se tem. Am mai avut discuţii în contradictoriu şi nu înţeleg de ce a trebuit să devenim duşmani. Există discuţii în contradictoriu şi între fraţi. Am stat în scenă un minut şi jumătate. Până la finalul spectacolului, cel care m-a văzut pe mine că am intrat în scenă cu mască şi să zicem că ar fi fost deranjat, a uitat.”

Atmosfera tensionată, spun mai multe persoane din TNOB, care de teamă doresc să-şi păstreze anonimatul, este întreţinută de acest coregraf care i-ar ameninţa, lovi, umili în public sau, unor fete le-ar face chiar avansuri.

Despre aceste lucruri a auzit şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, care a declarat pentru „Adevărul” că nu poate face nimic deoarece nu a primit nicio sesizare scrisă. Cu toate acestea, sesizări la Ministerul Culturii există încă de acum 2 sau 3 ani, spun balerinii. Acestea ar fi fost făcute chiar de solişti străini care au văzut ce se întâmplă la Teatrul de Operă şi Balet din Constanţa.


Horaţiu Cherecheş, coregraf foto: FB/Horaţiu Cherecheş

horatiu chereches balet opera constanta masca balerin foto tnob

„Te pune să-ţi rupi picioarele (la repetiţii n.red.). Te face urâtă, grasă, strâmbă, de faţă cu toţi dacă nu răspunzi unor avansuri”, susţine o persoană angajată TNOB. În unele cazuri, coregraful le aminteşte că fratele său lucrează la Ministerul Culturii, lăsându-le astfel să înţeleagă că cineva din spate ar putea să-l protejeze.

De ce se tem balerinii

Teama că îşi pierd locul de muncă este explicaţia tuturor. Pot fi daţi afară şi rămân pe drumuri, iar lumea baletului este o lume mică în care angajările nu sunt la ordinea zilei.

Călin Hanţiu, unul dintre cei mai mari solişti de balet pe care România i-a avut, a condus ca director artistic, până în anul 2007, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa. Spune că nu îl surprinde ceea ce se întâmplă acum în această instituţie.

„Mă aşteptam să existe o astfel de ieşire deoarece agresivitatea verbală a domnului Cherecheş o cunosc de multă vreme. Am lucrat cu el opt ani”, explică Hanţiu.

El este cel care vorbeşte deschis şi despre teama soliştilor de balet de a face publice abuzurile la care sunt supuşi. „Au foarte puţine şanse să se angajeze în altă parte. Este o zonă închisă datorită organigramelor. Oamenii, dacă au reacţii, se gândesc că, dacă pleacă de aici, îşi găsesc greu alt loc de muncă în altă parte. Şi atunci soluţia este să tacă din gură şi să suporte”.

Trebuie menţionat că Horaţiu Cherecheş nu a vrut să facă niciun fel de comentarii legate de alte incidente în care ar fi implicat, iar conducerea TNOB nu a răspuns până la această oră solicitării „Adevărul” de a avea un punct de vedere referitor la scandalul provocat de lovirea unui balerin.

UPDATE Miercuri, 23 iunie, pe adresa redacţiei a sosit un mail cu punctul de vedere al Danielei Vlădescu, manager al Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa. Îl prezentăm integral:

„Astăzi 18.06 2021 la orele 12.00 a avut loc cercetarea disciplinară în cazul incidentului petrecut între dl Horaţiu Cherecheş şi dl.Ştefan Răut.

Punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezint este acela că aceste fapte ,dacă vor fi dovedite, sunt reprobabile şi nu pot fi reprezentative pentru o societate civilizată şi nu sunt permise într-o  instituţie publică, mai ales când este vorba de o instituţie de cultură, iar persoanele implicate sunt artişti profesionişti angajaţi ai unui teatru naţional.

În urma audierii celor 2 părţi şi a unui martor comisia va decide care este adevărul situaţiei create, iar în conformitate cu rezultatul cercetării disciplinare, în caz de viniovăţie dovedită, dl. Horaţiu Cherecheş va fi sancţionat conform legii.

Deoarece nu au existat alte sesizări în scris din partea unor persoane demne de încredere asupra comportamentului dlui Horaţiu Cherecheş şi în urma unei cercetări disciplinare cu martori s-a dovedit că reclamaţia primită anterior nu a fost fondată ,nu s-au găsit motive de a sancţiona până acum pe dnul Horaţiu Cherecheş.”

Vă recomandăm să mai citiţi:

Povestea balerinului Călin Hanţiu, prim-solist: „Am dansat în frig, fără salarii plătite la timp, fără condiţii. Spectatorii stăteau cu căciulile pe cap în sală“

Spectacole de teatru şi balet la Constanţa. Personalitatea Mariei Tănase, evocată pe scena Teatrului de Stat





 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite