Scandal la Teatrul de Stat: mai mulţi actori acuză conducerea instituţiei de cultură de abuzuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrul de Stat Constanţa Arhivă personală
Teatrul de Stat Constanţa Arhivă personală

Mai mulţi actori ai Teatrului de Stat Constanţa reclamă managementul defectuos al directoarei instituţiei de cultură. Conducerea Consiliului Judeţean Constanţa spune că săptămâna viitoare va avea o discuţie cu toate părţile implicate, inclusiv cu Dana Dumitrescu.

Mai mulţi actori ai Teatrului de Stat Constanţa i-au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, în care semnalează mai multe probleme legate de activitatea instituţiei, scrie news.ro.

Astfel, ei acuză că sunt alese în reportoriu în mod special spectacole în care Dana Dumitrescu are rolul principal, acest lucru întâmplându-se în 10 din 24 de spectacole. De asemenea, actorii mai susţin că distribuţiile spectacolelor sunt hotărâre în mod abuziv pe baza simpatiilor sau antipatiilor.

„Distribuţiile spectacolelor sunt hotărâte în mod abuziv şi discreţionar chiar de directoare, pe baza simpatiilor sau antipatiilor. Nu se prezintă propunerile de spectacole Consiliului Artistic, alegerea repertoriului de spectacole fiind făcută exclusiv şi subiectiv de directoarea Dana Dumitrescu, conform intereselor proprii. De aici, prezenţa în repertoriu a unor producţii slabe din punct de vedere calitativ”, se arată în scrisoarea deschisă.

Totodată, în documentul citat se precizează că au fost realizate multe producţii ample, cu bugete mari, care s-au jucat doar de câteva ori, din cauza managementului defectuos sau din motive personale ale directoarei şi din acest motiv ar fi fost afectat bugetul teatrului.

Alte acuzaţii aduse directoarei sunt legate de faptul că a acordat în mod frecvent învoiri, altele decât cele legale, iar acest motiv la finalul stagiunii precendente două săptămâni nu au mai avut loc reprezentanţii din lipsa personalului artistic şi că stagiunea teatrului este mai scurtă decât în alte părţi, aproape nouă luni pe an faţă de zeci în mod normal.

Actorii nemulţumiţi au mai precizat că nu se întocmesc procese verbale la şedinţele Consiliului Artistic şi nici la şedinţele Consiliului de Administraţie, că nu se supun la vot hotărîrile Consiliului de Administraţie şi că în acest an Teatrul de Stat Constanţa a funcţionat fără Regulament de Ordine Interioară şi fără aducerea la cunoştinţă a Contractului Colectiv de Muncă, acestea fiind afişate la avizierul teatrului abia la finalul lunii octombrie 2018, fără consultarea angajaţilor, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

În scrisoarea deschisă artiştii o mai acuză pe Dana Dumitrescu de faptul că tolerează indisciplina, că foloseşte şoferul şi maşina instituţiei în interes personal şi că nu a însoţit trupa teatrului la deplasările la festivalurile din România.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, a afirmat că a avut deja o discuţie cu actorii nemulţumiţi, iar la începutul săptămânii viitoare va avea o întâlnire cu toate părţile implicate, inclusiv cu directoara Dana Dumitrescu. De asemenea, Ţuţuianu a mai spus că va trimite o echipă a corpului de control la Teatrul de Stat Constanţa. Teatrul de Stat Constanţa se află în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa. 

Teatrul a fost fondat în anul 1951 şi a funcţionat, de-a lungul timpului, sub mai multe denumiri. Are un colectiv artistic şi tehnic administrativ format din 70 angajaţi şi 14 colaboratori. Sala teatrului are o capacitate de 274 locuri, conform site-ului oficial. 

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite