Schimbări la conducerea Prefecturii Constanţa. Cine sunt noii subprefecţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Vâlcu, Silviu Coşa (prefect), Secyl Suliman şi Mihai Lupu (preşedintele CJ) foto CJC
Mihai Vâlcu, Silviu Coşa (prefect), Secyl Suliman şi Mihai Lupu (preşedintele CJ) foto CJC

Prefectura Judeţului Constanţa va avea, începând de joi, 4 martie, noi persoane în conducere. În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean s-a desfăşurat ceremonia de învestire.

Joi, 4 martie, la sediul Prefecturii Constanţa a avut locu ceremonia de învestire în funcţia de prefect al judeţului Constanţa, a lui Silviu Iulian Coşa (care ocupa şi până la această dată tot funcţia de prefect), precum şi a celor doi subprefecţi, Secyl Suliman şi Mihai Vâlcu.

Aceştia au depus jurământul oficial, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în regim de videoconferinţă, în Sala Ovală a Prefecturii Constanţa.

„Vreau să vă felicit pentru învestire şi să vă urez, deopotrivă, mult succes în activitate! Veţi avea în instituţia Consiliului Judeţean Constanţa, un partener de încredere şi am convingerea că munca depusă de dumneavoastră, se va baza, întotdeauna, pe principiile legalităţii, transparenţei, responsabilităţii şi orientării către cetăţeni”, a declarat Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa

Secyl Suliman, noul subprefect din partea UDTTMR al judeţului Constanţa este soţia viceprimarului din oraşul Ovidiu, Sesnur Suliman. Soţul acesteia este şi vicepreşedinte al UDTTMR.

Citeşte şi:

221 de percheziţii în 34 de judeţe pentru destructurarea unei reţele de falsificatori de diplome de studii

Pol, câinele Jandarmeriei Constanţa, poate fi adoptat


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite