Securitatea şi obsesia pentru Vatican, pepinieră de preoţi-spioni pentru SUA. Episcopul Gerald O' Hara, americanul pe care n-au reuşit să-l omoare

Preoţi catolici la Vatican FOTO AP

MISTIFICARE În anii '50 – '60, biserica catolică devenise inamicul public nr. 1 al instaurării noului regim popular în România. Preoţii erau urmăriţi, li se înscenau procese, iar Gerald O' Hara, trimisul Vaticanului în România pentru a asigura suravieţuirea bisericii catolice, a fost expuzat, fiind declarată persona non grata.

Securitatea din Republica Populară Română era convinsă de faptul că trimişii Vaticanului în România recurg la acţiuni de subminare a păcii, iar organizaţiile sale execută misiuni primite de la organele americane de spionaj.

Într-un document care datează din anul 1954, aflat în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) aflăm că biserica catolică era un element „problemă“, drept pentru care s-a emis o „orientare“ către organele securităţii statului, în care se vorbea despre pericolul pe care îl reprezintă preoţii creştini şi se cerea luarea de măsuri ferme pentru ca nimic să nu tulbure noua orânduire.

Reprezentanţii CNSAS spun că totul este o mistificare, că Securitatea a încercat să găsească vinovaţi printre clerici şi că până şi aşa-zisele mărturisiri ale preoţilor catolici date în timpul anchetelor sunt doar minciuni.

Securitatea le reproşa episcopilor şi clerul reacţionar catolic faptul că la chemarea Vaticanului, s-au opus deschis împotriva confiscării pământurilor de la moşieri, împotriva naţionalizării băncilor încă de la începutul instaurării în ţară a regimului de democraţie populară.

Urmează şi exemplele. Securiştii spun că mai mulţi slujitori ai cultului catolic, printre care episcopul romano- catolic de Alba Iulia, Aron Marton, episcopul de Timişoara, Augustin Pacha, episcopul greco-catolic de Blaj, Ioan Suci, dar şi alţi episcopi, în amvon şi în mesajele lor pastorale, ameninţau clerul şi credincioşii cu excomunicarea de la biserică, dacă aceştia se vor înscrie în sindicate şi alte organizaţii de masă din Republica Populară Română.

Însă, se spune mai departe în document, manevra în spatele căreia se afla Vaticanul, care încerca să îndepărteze masele de la o participare activă la transformarea democratică a ţării, a dat uneori greş.„Protopopul din Alba Iulia Andrei Agota şi preotul catolic Andrei Desprina Horn, au organizat un comitet de acţiune catolică, au ţinut câteva congrese ale preoţilor şi credincioşilor catolcici din RPR la care participanţii au condamnat politica reacţionară a anglo-americanilor“.

Legenda O' Hara, americanul pe care n-au putut să-l omoare

O mare atenţie a acordat Securitatea episcopului Gerald O' Hara, un fel ambasador al Vaticanului în România, în baza unui act oficial semnat de România şi Vatican, imediat după Primul Război Mondial. Cum nunţiul de dinaintea lui O' Hara fusese arestat, Vaticanul a ales o persoană de naţionalitate americană, ne explică Ieronim Iacob, monseniorul Bisericii „Sfântul Anton“ din Constanţa. „România nu ar fi îndrăznit astfel să-l aresteze şi să-l găsim mort pe la Gherla sau aruncat prin gropi comune“, spune el.

O' Hara ajungea în România într-o perioadă în care biserica greco-catolică fusese decimată, practic ştearsă de pe hartă, după ce mai mulţi preoţi, constrânşi, trecuseră la ortodoxism.

„O' Hara avea puterea de la Pap să numească noi episcopi, lucru pe care îl putea face doar Papa, în cazul în care ar fi fost arestaţi dintre ei, pentru a acoperi astfel posturile vacante. Dar, peste toate acestea, O' Hara a adus cu vaporul, din America, ajutoare umanitare“, spune monseniorul.

Însă, Securitatea era convinsă că O' Hara era spion american. „Această idee a fost a lui Stalin. Vaticanul nu era nici putere economică, nici militară. Ce să facă Vaticanul cu informaţiile de la O' Hara?“, se întreabă monseniorul, când ţara noastră era plină de ruşi. Securitatea îi mai reproşa agenturii lui Gerald O' Hara că avea misiunea de a crea episcopii ilegale şi de a sădi în sufletele credincioşilor duşmănia faţă de regimul din România.

Iată ce infomaţii avea Securitatea: „În anii 1949 – 1950, O' Hara a organizat mai multe consfătuiri cu conducătorii bisericii catolice, şi a propus să se creeze ierarhii bisericeşti, în fruntea cărora să fie numiţi „erarhi“. În fruntea bisericii romano- catolice l-a pus pe episcopul eparhiei Bucureşti Schubert, pe care l-a învestit cu drepturi de episcop. S-a apelat la această soluţie preconizând faptul că mai mulţi preoţi din conducerea bisericii catolice puteau fi arestaţi şi astfel biserica catolică din România ar putea rămâne fără conducere“.

Împăunându-se, cei care făceau primii paşi în opresiunea maselor se lăudau cu faptul că în februarie 1952 au lichidat o organizaţie contrarevoluţionară de spionaj, creată de Vatican dintre foştii preoţi greco-catolici. În fruntea ei era preotul Alexandru Todea, recrutat de O' Hara pentru a duce o activitate de spionaj în folosul Vaticanului, încă din 1948. Ancheta arată că preotul a fost pregătit pentru a fi un bun spion încă din perioada studiilor pe care le-a făcut la Vatican în perioada 1934 – 1940, la Institutul Congregaţiei orientale.

În anul 1948, când O' Hara i-a propus să stângă informaţii, el a primit această misiune ca pe o datorie. Şi nu i-a fost greu să recruteze alţi preoţi, dar şi călugări şi călugăriţe.
Drept mulţumire pentru munca depusă, preotul a fost chemat la Bucureşti, iar O' Hara i-a spus că „sfântul scaun“ a dat dispoziţie ca el să fie sfinţit episcop clandestin.

Todea a mărisit anchetatorilor că O' Hara i-a cerut să ierte păcatele tuturor preoţilor care au trecut la ortodoxism prin constrângere şi să-i folosească în interesul bisericii catolice.
Informaţiile strânse de organizaţia lui Todea erau predate lui O' Hara, iar după expulzarea lui din România, în 1950, ajungeau la Vatican prin una din reprezentanţele diplomatice din Bucureşti.
Securitatea era convinsă că această organizaţie s-a ocupat cu strângerea informaţiilor de spionaj din economie, politică şi militară, dar a dus şi o puternică propagantă duşmănoasă împotriva regimului din România.

Cum explică Securitatea apariţia religiei creştine

Securitatea scria propria istorie şi arăta cum a apărut religia creştină, în perioada decăderii Imperiului Roman, în urmă cu 20 de secole. „La începutul existenţei sale, creştinismul constituia un punct de atracţie prin faptul că propovăduia egalitatea dintre scalvi şi cei liberi, frăţia dintre toţi oamenii, credinţa în viaţa de de dincolo de mormânt, în Rai“, spun ei.

Din punctul lor de vedere, credinţa naivă în existenţa împărăţiei cerurilor unde cei din urmă vor fi cei dintâi s-a răspândit rapid în acele locuri în care asuprirea maselor era mai cruntă. „Religia avea sopul de a-i abate pe cei asupriţi de la luptă şi-i chema să se supună claselor avute“, cităm din documentul aflat în arhiva CNSAS. Nimic despre Iisus Hristos şi apostoli.

Mai departe, se vorbeşte de episcopii de la Roma, care au acaparat bogăţii imense, atât sub formă de bani, cât şi sub formă de proprietăţi funciare., ocazie cu care a început lupta pentru putere şi pentru veniturile bisericii.

„În special a luat amploare lupta dintre epscopul de la Roma şi cel de la Constantinopol, care în veacul al XI-lea a dus la despărţirea bisericii creştine în două biserici independente: biserica occidentală (romano-catolică) şi biserica orientală (greco-catolică)“, mai aflăm din lecţia de istorie scrisă de Securitate.