Constanţa

articolul anterior articolul urmator

Sentinţă în cazul lui Andrei, băiatul de 13 ani omorât în bătaie pentru o fată, în centrul Mangaliei

30
29 Jun 2022 08:30:02
Autor: Călin Gavrilaş
Sursa foto: lugojeanul.ro
Sursa foto: lugojeanul.ro

În urmă cu doi ani, Andrei (13 ani) a fost bătut pe o stradă din Mangalia de un alt tânăr. La scurt timp, victima a murit.

Acuzat de omor, Marian (15 ani şi jumătate la acea dată) a aflat zilele trecute sentinţa dată de Tribunalul Constanţa: va fi internat cinci ani într-un centru de detenţie. Din această perioadă se vor scădea doi ani pe care Marian i-a petrecut în arest la domiciliu. Totodată, instanţa a decis ca vinovatul de moartea lui Andrei să plătească 10.000 de euro daune materiale şi 170.000 de euro daune morale familiei victimei. Decizia nu este definitivă. 
 
„Numărul loviturilor aplicate de către inculpat, natura şi intensitatea acestora, siguranţa cu care a acţionat, precizia şi coerenţa loviturilor, faptul că, deşi victima era deja căzută la sol în poziţia şezând şi cu capul plecat, inculpatul a continuat să o lovească cu aceeaşi forţă în zona cervicală, faptul că, în niciun moment victima nu a făcut vreun gest de ripostă şi nici măcar de apărare, şi nu în ultimul rând, că inculpatul cunoştea împrejurarea că victima nu practica arte marţiale astfel încât nu este capabilă să exercite acţiuni de apărare, evidenţiază periculozitatea persoanei inculpatului, potenţialul său agresiv“, spun judecătorii în motivare.
 
Cu toate acestea, magistraţii au ţinut cont, atunci când au dat decizia, de faptul că Marian era şcolariizat la data comiterii faptelor, nu era cunoscut ca un minor infractor, a recunoscut în ansamblu săvârşirea faptelor.
 
La 1 februarie 2020, Andrei Ivan (13 ani) din Mangalia a fost bătut până a intrat în moarte cerebrală. Agresorul este un practicant al sporturilor de contact, mai mare decât el cu un an.
 
Totul a pornit de la o fată, care acum era prietena lui Andrei, însă în trecut fusese iubita unui coleg de-al lui Andrei. Acesta, supărat, l-a pus pe agresor să-i dea o lecţie lui Andrei. 
 
Atacat pe stradă, băiatul a fost bătut până a rămas fără suflare. Până la venirea echipajului SMURD, doi tineri i-au făcut lui Andrei masaj cardiac. Iniţial, el a fost dus la spitalul din Mangalia şi apoi transferat la Constanţa. Andrei a murit la Terapie Intensivă.
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au notat în rechizitoriu că inculpatul, „la data de 1 februarie 2020, ora 13.30, în timp ce se afla pe Bdul 1 Decembrie din Mangalia, pe fondul unei stări tensionate preexistente, i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate minore de 13 ani, cu pumnii şi picioarele, producându-i leziuni care i-au provocat în final decesul, iar agresiunea a stârnit revolta persoanelor prezente, care au intervenit de îndată pentru prinderea autorului agresiunii, acordarea primului ajutor şi sesizarea organelor de poliţie”.
 

Vă recomandăm şi: 

 
România, pas important spre independenţa energetică. Trei milioane metri cubi de gaze se extrag zilnic din Marea Neagră VIDEO
 
Elevul de la ţară cu 10 la Bacalaureat care punea ban pe ban ca să poată ajunge la şcoală

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

30 Comentarii

Todor Cris
29.06.2022, 08:37:40

1 an puscarie , din 3 ani de puscarie, cu eliberare posibil dupa efectuarea a 1/3 din pedeapsa, atat valoreaza viata unui om in Romanica macabra. Atat este morala si sufletul acestui popor "crestin" macabru.

+14 (14 voturi)
Ionel Marcu
29.06.2022, 10:29:42

Deci cel de 13 ani i-a „suflat” iubita unui prieten, probabil tot de 13 ani iar acesta a trimis un killer cu un an mai „bătrân” să-i omoare prietenul. Fata trecută de la unul la altul tot 13 ani avea? Unde ajunge lumea asta!

+6 (8 voturi)
The Fog
29.06.2022, 10:58:59

Bietul baiat care vindea limonada e luat la impins butoaie de politie, in timp ce constanteanul inca de pe bancile scolii intra in antreprenoriat, cu o promitatoare cariera de bataus platit in fata sa. Putem presupune ca isi va slefui mult talentele cu profesorii din centrul de detentie si va ajunge un mare afacerist constantean, poate si primar dupa o vreme.

+3 (3 voturi)
Todor Cris
29.06.2022, 08:56:16

iar 170k reprezinta cat ar fi putut castiga persoana decedeata intr-un an sau 2 in o tara civilizata din vest, deci omori pe cineva 1 an puscarie si veniturile pe 1 amendaLOL. Sunt unii criminali cu gura mare si zic ca avea doar 15 ani, dupa legea romaneasca copiii de la 14 ani au voie sa fie violati si sclavagiti, iar la 15 ani au voie sa ucida, Cum mama naibii un popor cu aceasta moralitate are tupeul sa se cheme crestin sau moral?

+9 (9 voturi)
Ilie de la sculărie™
29.06.2022, 11:05:41

La 15 ani sa comiti un omor calificat ca un mercenar.. fabulos. Bine, primind 5 ani nu cred ca asa a incadrat instanta, dar fapta pare sa fi fost comisa cu premeditare. Tanarul criminal are viitor de aur, probabil o sa se gaseasca unii peste ani sa il voteze macar primar, daca nu chiar parlamentar.

+12 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (30)

Modifică Setările