Seria de romane poliţiste „Compania detectivilor“, creată de un poliţist premiat pentru debut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul Florin Alexandru, scriitor de romane poliţiste şi umorist Sursa IPJ Constanţa
Poliţistul Florin Alexandru, scriitor de romane poliţiste şi umorist Sursa IPJ Constanţa

Un poliţist din Constanţa este cunoscut în mediul literar pentru creaţiile sale în domeniul literaturii poliţiste.

Agentul şef principal Florin Alexandru din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime este autorul seriei „Companiei detectivilor“ şi este premiat pentru scrierile sale.

Florin Alexandru s-a născut în municipiul Constanţa, la 28 iulie 1970 şi a copilărit în satul Dobromiru Vale din judeţul Constanţa. A locuit la bunici, a mers primii trei ani de şcoală la Medgidia, apoi s-a mutat la Constanţa. În clasa a şasea scrie un mic scenariu despre o corabie cu piraţi, pe care îl pune în scenă în faţa blocului, cu alţi copii. Continuă să scrie, intră în Poliţie, absolvă facultatea de Drept la „Spiru Haret“, iar soţia lui, Luminiţa, îl încurajează să îşi urmeze pasiunea scrisului.

Pasionat de lecturile din domeniul aventurii şi inspirat de meseria sa, poliţistul citeşte într-o zi de aprilie 2010 romanul „Suflete damnate“ al scriitoarei islandeze Yrsa Sigurdardottir.

Aşa a luat naştere primul său roman din seria „Compania detectivilor“, numit „Misterele artiştilor“ care, după un timp, devine „Arua“. Încurajat de cititorii cei mai apropiaţi, poliţistul continuă seria cu al doilea roman, „Averea preotului coreean“.

La începutul anului 2018 a văzut lumina tiparului şi cel de al treilea roman din serie, intitulat „Artizanul păcatelor“. Eroul trilogiei este colonelul Haralamb Gripină.

În toamna lui 2018 a apărut romanul umoristic de factură poliţistă, „Detectivul Hogeac şi exhibiţionistul“.

Florin Alexandru este membru al Cenaclului Mihail Sadoveanu din 2017, iar în 15 februarie 2018 a obţinut premiul de debut ,,Geo Vlad” pentru debut - secţiunea proză cu romanul „Arua“, primul din seria „Compania detectivilor“. 

Din noiembrie 2017, poliţistul a devenit şi membru al Clubului Umoriştilor Constănţeni. „Vreau să împărtăşesc celor din jur dragostea faţă de plăcerea de a citi“, afirmă poliţiştul-scriitor. 

Pe aceeaşi temă: 

Poliţistul ieşit la pensie care-şi povesteşte cariera în best-seller-uri. Cum l-a prins pe hoţul care-i furase televizorul marelui Francisc Vaştag

FOTO VIDEO Fostul poliţist Daniel Muşat Mureşanu şi-a lansat cartea ”Strada Mare a Unirii colţ cu Republicii”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite