Sfaturi pentru a ne feri de falşii producători tradiţionali care au invadat pieţele. „Consumatorul trebuie să înveţe să fie mult mai circumspect“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii caută din ce în ce mai mult produsele tradiţionale, acele produse care amintesc de gustul mâncării gătite de bunica. În piaţă, supermarket, pe stradă sau în târguri special organizate, vedem oferte diversificate la produse tradiţionale. Însă, specialiştii ne atrag atenţia că multe din aceste produse sunt contrafăcute, iar consumatorul este victima unei imense înşelăciuni.

Conform Ordinului Ministrului Agriculturii 724/2013, „produsul tradiţional este acel produs alimentar fabricat pe teritoriul naţional şi pentru care se utilizează materii prime locale; care nu are în compoziţia lui aditivi alimentari; care prezintă o reţetă tradiţională; un mod de producţie şi/sau de prelucrare şi un procedeu tehnologic tradiţional şi care se distinge de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii”.

Numai că, avertizează  cei de la Protecţia Consumatorilor, pieţele şi târgurile tradiţionale sunt pline de aşa-zişi comercianţi tradiţionale care, de fapt, sunt vânzători de produse contrafăcute pe care le achiziţionează din diferite magazine şi pe care le revând ca fiind tradiţionale.

Horia Constantinescu, şeful Centrului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor din Constanţa, îi sfătuieşte pe consumatori că „trebuie să ceară atestatul de producător şi să evalueze aspectul atât al bunurilor cât şi al vânzătorului. Într-un fel arată un producător, în alt fel arată un vânzător”. Atestatul de producător este emis de către primăria din raza domiciliului comerciantului şi cuprinde datele acestuia de identificare, precum şi date despre terenul sau ferma unde sunt obţinute produsele comercializate.

„Cumpărătorul trebuie să ceară cât mai multe elemente de identificare ale persoanei care pretinde că este producător, să ceară lămuriri cu privire la modalitatea în care produsele respective sunt realizate. În urma acestui dialog poţi să-ţi dai seama dacă interlocutorul intră în această categorie”, adaugă şeful CJPC Constanţa.

Control OPC Constanta FOTO CJPC Constanta

În general, producătorii autentici sunt deschişi dialogului, se mândresc cu gospodăria lor, cu munca lor şi de aceea, spune Horia Constantinescu, vor oferi cumpărătorului orice detaliu legat de produs sau de modul în care se obţine un anumit aliment. Aşadar, nu trebuie să aveţi reţineri în a cere informaţii.

„Consumatorul trebuie să înveţe să fie mult mai circumspect cu privire la lucrurile pe care le cumpără şi să facă o verificare atentă. E mult mai greu să păcălească un producător care-şi deschide un magazin deoarece el se declară comerciant şi trebuie să aibă documente de provenienţă. El este acolo şi mâine şi poimâine şi poate fi verificat oricând”, spune Horia Constantinescu. Tot el adaugă faptul că în anumite târguri, unde organizatorii nu fac o verificare atentă, se pot strecura cu uşurinţă falşi producători tradiţionali. Acelaşi lucru este valabil şi în pieţe, deşi administraţia pieţelor trebuie să verifice documentele celor care stau în spatele tarabelor cu produse.

produse traditionale

În cazul în care depistaţi anumite nereguli, sau aveţi dubii legate de originea produselor tradiţionale pe care le cumpăraţi, trebuie să sesizaţi Protecţia Consumatorilor sau Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), instituţii care pot face verificări în acest sens.

În ultimul timp, produsele tradiţionale pot fi achiziţionate şi online direct de la producătorii care îşi fac conturi pe reţele sociale sau din diferite magazine specializate în comercializarea produselor aduse direct de la producători. În acest caz în acele magazine vă sunt oferite detalii legate de identitatea producătorului, locul şi modalitatea în care sunt pregătite aceste produse.

Pe aceeaşi temă:

Falşi producători, amendaţi de OPC Constanţa. Ţăranii vindeau marfă de la supermarket ca fiind „de la ei din curte“

Producători din toată ţara, prezenţi la Târgul Naţional de Produse Tradiţionale Constanţa


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite