Soborul preoţilor cu dosare penale de la vârful Arhiepiscopiei Tomisului. Consilierul lui Teodosie care a reclamat că o enoriaşă a profitat sexual de el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumătate dintre persoanele aflate la conducerea Arhiepiscopiei Tomisului au în acest moment probleme cu legea. Dosarele penale îl vizează atât pe IPS Teodosie, cât şi pe consilierii săi, preoţi care îl ajută să conducă instituţia.

Din tot Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) care numără peste 50 de arhierei, Teodosie este singurul urmărit penal şi  trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Procurorii DNA l-au acuzat pe ierarhul de la malul mării de fraudarea subvenţiilor APIA primite pentru ferma Nazarcea în perioada 2010-2016, totalizând 1.392.964 de lei. Conform procurorilor, Teodosie şi alţi preoţi au declarat la APIA terenuri cultivate cu viţă-de-vie care, în realitate, erau terenuri nelucrate. Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa fiind în stadiul audierii martorilor.

În urmă cu câteva zile, DNA Constanţa a început urmărirea penală împotriva lui Teodosie într-un nou dosar, în care este acuzat de mărturie mincinoasă, abuz în serviciu şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Arhiepiscopul, spun anchetatorii, „în încercarea de a-şi crea o situaţie favorabilă în cadrul procesului penal”, a depus un denunţ împotriva mai multor persoane (inclusiv 2 angajaţi ai săi) prin care le acuza de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016. În realitate, procurorii afirmă că Teodosie nu a spus adevărul.

Consilierii lui Teodosie, probleme cu legea

Nu mai puţin de şase consilieri sunt urmăriţi penal, condamnaţi în prima instanţă sau condamnaţi definitiv în dosare penale.

Arhidiaconul Bogdan Chiriluţă (foto dreapta; sursa Facbook Arhiepiscopia Tomisului), consilier cultural, a fost condamnat în noiembrie 2017 la 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare pentru instigare la abuz în serviciu, fals în declaraţii şi uz de fals. Slujitorul Domnului a fraudat, ajutat de decanul Facultăţii de Teologie din Constanţa (trimis şi el în judecată), examenele prin care a ajuns lector, apoi conferenţiar universitar. Părintele a invocat pe lista lucrărilor ştiinţifice depuse la dosar anumite articole care nu există în realitate. Mai mult, în timpul anchetei penale, a dus procurorilor DNA reviste în care a inserat pagini cu scrierile sale, invocând că acestea sunt reale. Condamnarea lui Bogdan Chiriluţă s-a făcut rapid, preotul semnând un acord de recunoaşterea a faptelor. Acesta slujeşte în continuare alături de IPS Teodosie.

Preotul Valeriu Roman (consilier pe probleme de patrimoniu) este condamnat în prima instanţă la 1,8 ani de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa alcoolului. Apelul se judecă acum de către magistraţii Curţii de Apel Constanţa, urmând ca în câteva zile să se pronunţe o decizie definitivă. Roman Valeriu a produs un accident rutier în anul 2013 având o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. IPS Teodosie a susţinut că preotul a „băut o limonadă”, iar beţia lui a fost „nenaturală”. Roman Valeriu slujeşte în continuare la biserica Adormirea Maicii Domnului I din Constanţa.

Un alt consilier, preotul Ciprian Stoichin (foto drepata), şeful departamentului administrativ-bisericesc din Arhiepiscopia Tomisului este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, fiind acuzat de procurorii DNA în cel mai recent dosar al ierarhului. De numele lui Stoichin se leagă şi un scandal sexual în care a fost implicat în anul 2012. Părintele s-a plâns poliţiei că a fost şantajat cu imagini compromiţătoare de doi indivizi, imaginile fiind realizate în timp ce preotul era în locuinţa unei credincioase care i-ar fi pus ceva în băutură, apoi ar fi profitat de el. Magistraţii de la Judecătoria Constanţa au decis că infracţiunea de şantaj invocată de Stoichin nu există. Procesul este acum pe rolul Curţii de Apel. Ciprian Stoichin slujeşte în continuare la biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Constanţa.

Gheorghe Nadoleanu, consilierul IPS Teodosie pentru Programe şi Dezvoltare, a fost trimis în judecată de DNA pentru „săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene”, în acelaşi dosar al fermei Nazarcea. Părintele Nadoleanu slujeşte la parohia Sfântul Gheorghe din cartierul Palazu Mare.

Şi consilierul pe probleme de agricultură, Aurelian Ştefan, este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Faptele au fost săvârşite tot în dosarul fermei Nazarcea, unde în perioada 2010-2016 Arhiepiscopia Tomisului ar fi obţinut ilegal bani din subvenţii APIA. Părintele slujeşte la o biserica Izvorul Tămăduirii din Constanţa. A fost suspendat din funcţie la finalul anului 2017 chiar de Teodosie care îl acuză că a fraudat fonduri europene.

Ultimul intrat pe această listă a preoţilor de la vârful Arhiepiscopiei Tomisului care au probleme cu legea este Neculai Poalelungi (foto dreapta), şeful auditului intern. Părintele este urmărit penal de procurorii DNA pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals intelectual şi favorizarea făptuitorului. Preotul este cel care împreună cu IPS Teodosie au depus denunţul împotriva mai multor persoane, denunţ care spun anchetatorii este unul neadevărat. Poalelungi slujeşte la biserica Sfântul Nicolae din Constanţa.

Ce spun Patriarhia şi Arhiepiscopia Tomisului

Reporterii „Adevărul” au solicitat puncte de vedere cu privire la situaţia penală a persoanelor din conducere, atât Arhiepiscopiei Tomisului, cât şi Patriarhiei Române.

Vasile Bănescu, consilier patriarhal, ne-a transmis că problemele semnalate de noi „aparţin momentan eparhiei Tomisului şi cred ca ele vor putea fi soluţionate corect abia în contextul creat de sentinţele definitive ce vor fi date la sfârşitul proceselor aflate acum in derulare.”

Şi Arhiepiscopia Tomisului ne-a transmis că „la întrebările punctuale adresate vă răspundem că ele vizează aprecieri interne ale Bisericii, iar acestea, deocamdată, nu fac obiectul informării publicului larg. Cât priveşte mesajele pe care Arhiepiscopia le transmite credincioşilor, acestea vă vor fi oferite, ca şi până acum, la momentele potrivite, cu detaliile necesare.”

image
image
image

Pe aceeaşi temă:

Arhiepiscopul Teodosie, urmărit penal într-un nou dosar DNA. Ierarhul şi-ar fi denunţat doi angajaţi cu acte false şi declaraţii mincinoase

Avocat străin, despre procesul IPS Teodosie: „Nu avem de-a face cu un caz penal”. DNA susţine că dezastrul de la Ferma Nazarcea se vedea din avion

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite