Spectacol inedit la Delfinariu: delfinii vor evolua pe muzică simfonică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un spectacol cu delfini pe ritmuri simfonice va avea loc la Delfinariul din Constanţa în acest weekend, cu orchestra Academiei de Muzică din Cluj-Napoca.

Orchestra Bigg Dimm a’Band din Cluj va cânta vineri, de la ora 15.00, chiar în timpul unui spectacol al delfinilor. „Suntem încântaţi de acest lucru şi suntem siguri că va fi o experienţă inedită atât pentru spectatori, cât şi pentru delfini“, a anunţat Georgiana Rusu, organizatorul proiectului Sunset Sea-mphony 2017.

Reprezentaţia din cadrul Proiectului Sunset Sea-mphony 2017 este susţinută de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

„Am fost bucuros de propunerea celor de la Sunset Sea-mphony de a performa la o reprezentaţie de prânz de la Delfinariul din Constanţa. Suntem într-o încăpere nouă, reabilitată de Consiliul Judeţean Constanţa printr-un proiect european. Avem condiţii foarte bune de vizitare, de reprezentaţii, chiar dacă este caniculă. Avem o încăpere foarte bine climatizată“, arată Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Medicul veterinar este curios de reacţia copiilor la muzica simfonică. „Se leagă de programul nostru educativ, prin care transferăm interesul şi grjia noastră faţă de animale, responsabilitatea noastră faţă de biodiversitate. Muzica simfonică poate că realizează nişte deschideri suplimentare de porţi sufleteşti în ceea ce priveşte legătura omului cu aceste frumoase mamifere marine”, a declarat dr. Bîlbă.

Proiectul Sunset Sea-mphony 2017 a debutat sâmbătă, 29 iulie, pe faleza Cazinoului din Constanţa. Concertele vor continua zilnic până la 27 august. Publicul poate asista în mod gratuit la toate concertele. Proiectul este organizat de Rusu I. Georgiana P.F.A. şi este finanţat de Primăria Municipiului Constanţa, cu suma de 334.800 lei. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Încep concertele de pe faleza Cazinoului. Muzică simfonică în serile de la Marea Neagră

VIDEO Concerte simfonice pe faleza Cazinoului, cu orchestra din Cluj-Napoca

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite