Tânăr arestat după ce a vrut să-şi omoare fosta iubită. El a înjunghiat-o cu un cuţit de trei ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 28 de ani din judeţul Constanţa a fost arestat preventiv de Tribunalul Constanţa. El este cercetat pentru tentativă de omor calificat după ce şi-a înjunghiat fosta iubită.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Iulian Modoranu, în vârstă de 28 de ani, din satul Piatra, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă comisă cu premeditare.

Bărbatul era nemulţumit de faptul că fusese părăsit de iubita sa în urmă cu mai multe luni şi a încercat să se împace cu ea, fără rezultat. Pe data de 13 octombrie, în jurul orei 17.00, după ce a urmărit-o mai multe zile şi a aşteptat-o pe stradă, când a întâlnit-o pe strada Mare din comuna Lumina, bărbatul a atacat-o pe C.E., fosta sa concubină.

El a înjunghiat-o cu un cuţit de trei ori în zonele umărului stâng, omoplatului drept şi hemitoracelui stâng posterior, astfel încât i-a provocat leziuni pentru care victima a necesitat îngrijiri medicale de urgenţă, prin spitalizare. Acţiunea violentă a fost întreruptă de intervenţia unor martori, care l-au oprit şi dezarmat pe agresor.

Pe data de 13 octombrie, Iulian Modoranu a fost prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă, instanţa hotărând ca bărbatul să petreacă următoarele 30 de zile după gratii. El a fost încarcerat  Centrul de reţinere şi arest preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Mai citiţi şi:

Femeie omorâtă de fostul concubin. La crimă au asistat trei copii, iar bărbatul a încercat ulterior să se sinucidă

FOTO O elevă a fost ucisă cu zeci de lovituri de cuţit. Totul a pornit de la un mesaj pe Facebook

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite