Târgul Estival de Carte, evenimentul care aduce „cartea la nisip“ în Mangalia. Mircea Cărtărescu, printre invitaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitori, artişti plastici, muzicieni vin la Mangalia, pentru a participa la Târgul Estival de Carte, manifestarea culturală de tradiţie a oraşului care aduce „cartea la nisip“, de sâmbătă, 25 iulie până la 9 august.

Târgul Estival de Carte, manifestarea care adună la malul mării publicişti, artişti plastici şi muzicieni, îşi desfăşoară zilele acestea ediţia aniversară - la 25 ani de la înfiinţare. Târgul de „carte la nisip“ se deschide sâmbătă, 25 iulie, ora 19.00, la Casa de Cultură din Mangalia şi are zilnic câte-un eveniment de carte şi muzică, până la 9 august. Vor veni aici Grigore Leşe, Adrian Cioroianu, Andrei Păunescu, Denisa Comănescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie şi mulţi alte personalităţi.

„Faptul că unii dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii române contemporane au semnat în Cartea de Nisip a Tîrgului, în prag de seară, când soarele dospeşte mai aprig cuvântul, ne face să credem că, iată, am reuşit câte ceva în vremelnicia noastră“, mărturiseşte Gheorghe Todor, părintele manifestării devenite o tradiţie. 

Denisa Comănescu, directorul general al Editurii Humanitas Fiction, a consemnat în Catalogul scriitorilor: „De un sfert de veac, CARTE LA NISIP reuşeşte să existe sub jurisdicţia unei duble ocrotiri: cea a Sfântului Ilie, care-i veghează startul din carul lui de foc, şi cea a magului Gigi Todor, factotum-ul evenimentului estival unde particip mereu cu o reînnoită bucurie. De aniversară, ca un omagiu potrivit de stele, am adus la Mangalia cărţile de ficţiune care au marcat lumea occidentală în 2015 şi 2014…“

Sega scrie: „Cu ediţia specială a unei cărţi vin şi eu la ediţia specială a Cărţii la Nisip … Cu o carte, putem ajuta o naţiune căzută în genunchi să se ridice şi să-şi şteargă stratul gros de moloz de pe chipul ei frumos“.

Târgul Estival de Carte este organizat de Interpress Todor Company şi Editura Humanitas, sub patronajul Primăriei Mangalia.

Iată programul la care sunt invitaţi iubitorii cărţilor, ai picturii şi ai muzicii:

1. Sâmbătă, 25 iulie, ora 19.00
• Deschiderea oficială a Tîrgului Estival de Carte
Participă Gheorghe Todor, Ionel Dumitrescu, Paul Marinescu
• Degustare de vinuri Cramele Vincon Vrancea
• Recital pop-rock – “Freedom”

2. Duminică, 26 iulie, ora 20.30
• Dublă lansare, un singur autor
– Walter Ghicolescu
• Lansare de carte: Poveştile cavalerului folktrotter
• Lansare de CD: Trecerea lumilor
• Recital folk

3. Luni, 27 iulie, ora 20.30
• Lansare de carte
Tăbliţele de la Marathon – Alexandru Rusu
Participă Alexandru Rusu, Ionel Dumitrescu, Gheorghe Todor

4. Marţi, 28 iulie, ora 20.30
• Lansare de carte
Kallatida şi Studii de preistorie în aria Pontică – dr. Sorin Colesniuc
Participă Sorin Colesniuc
• Recital “Cvartetul Passione”

5. Miercuri, 29 iulie, ora 20.30
• Concert extraordinar
– Fanfara şi Corala Forţelor Navale Române

6. Joi, 30 iulie, ora 20.30
• Vernisaj
– Expoziţie de pictură Constanţa Dănilă
– Expoziţie de pictură Ferodin Iaia
– Expoziţie de fotografie veche a Mangaliei din colecţia Gheorghe Todor
• Lansarea calendarului “Mangalia interbelică
Participă Constanţa Dănilă, Ferodin Iaia, Gheorghe Todor, Ionel Dumitrescu
• Lansare de carte – Cenaclul SOLTERIS Mangalia
Ferestre vesele, ferestre triste – Ada Sofineti
Graniţele încumetării – Ana Ardeleanu
Participă Ada Sofineti, Ana Ardeleanu, Emilia Dabu, Ionel Dumitrescu

7. Vineri, 31 iulie, ora 20.30
• Lansare de carte
Confesiunile unui bucătar pervers – Dan-Silviu Boerescu
Participă Dan-Silviu Boerescu, Costel Postolache, Ionel Dumitrescu

8. Sâmbătă, 1 august, ora 20.30
• Lansare de carte şi recital
Las-o să plece şi Popor de somnoroase păsărele – Andrei Păunescu

9. Duminică, 2 august, ora 20.30
• Lansare de carte Clubul Amiralilor
Viceamiral Grigore Marteş – 100 de ani de la naştere – cdor Marian Moşneagu
De la memorii afective la submarinul Delfinul – Amiral ing. Ilie Ştefan
Mangalia – recunoştinţă veşnică armatei române – Dumitru Isac
Rachetiştii navali, contribuţii monografice – cdor(r) Nicolae Teodorescu
Participă Viceamiral (r) Dorin Dănilă, cdor Marian Moşneagu, Dumitru Isac, cdor(r) Nicolae Teodorescu

10. Luni, 3 august, ora 20.30
• Lansare de carte
Toniţa – Doina Păuleanu
Participă dr. Doina Păuleanu, dr. Tatiana Odobescu, Ionel Dumitrescu

11. Marţi, 4 august, ora 20.30
• Lansare de carte
Maria a României – Adrian Cioroiannu
Participă Adrian Cioroianu, Ionel Dumitrescu, dr. Tatiana Odobescu

12. Miercuri, 5 august, ora 20.30
• Lansare de carte şi recital
Acum ştiu cine sunt – Grigore Leşe

13. Joi, 6 august, ora 20.30
• Coming back to Nepal 2015 – SEGA
• Lansare de carte
Namaste – un roman de aventuri spirituale în Nepal
Participă Sega, Lidia Bodea, Denisa Comănescu

14. Vineri, 7 august, ora 20.30
• Lansare de carte şi audio CD
Poezia şi Fata de la marginea vieţii – Mircea Cărtărescu
– Audio CD “Levantul
Participă Mircea Cărtărescu, Lidia Bodea, Denisa Comănescu, Ionel Dumitrescu

15. Sâmbătă, 8 august, ora 20.30
• Lansare de carte
Lomografii – Ioana Nicolaie
Participă Ioana Nicolaie, Lidia Bodea, Ionel Dumitrescu
• Lansarea colecţiei Vara, la Humanitas Fiction
Participă Denisa Comănescu, Lidia Bodea

16. Duminică, 9 august, ora 20.00
• Festivitatea de închidere a Tîrgului Estival de Carte carte la nisip 2015
• Respect pentru cei care sprijină cultura
• Concert rock – Tribute to Pink Floyd – The Wall, live in Mangalia cu participarea extraordinară a lui Mircea Cărtărescu

Cum s-a născut, acum 25 ani, Cartea la nisip?

„Pornit prin 1991, spre vară, atunci când gheşeftul blugilor turceşti era în floare, iar cartea era Ileana Cosânzeana comerţului, născut pur şi simplu din iubire, Tîrgul Estival de Carte, trecut de vârsta majoratului, propune, în vara ce va să vie, cea de-a 16-a ediţie.

Fiind un târg de carte de-a dreptul particular, s-a mai sărit peste ani, căci totul s-a făcut cu arginţi care nu prea ne-au ajuns mereu iar, între timp, Ileana Cosânzeana a devenit o Cenuşăreasă care, deşi nu s-a arătat a fi top-model, a rămas în raftul cel mai de sus al credinţei în carte.

Au fost cinci ediţii când edituri de-a valma au participat cu sârg la scrierea unei pagini de cultură pe malul mării, dar parcă mirosul de alge şi scoici n-a fost cel mai potrivit cu putinţă şi atunci, într-o noapte cu lună, plină de vârcolaci, am inventat Cartea la Nisip, şi-n loc de edituri am invitat scriitorii adevăraţi ai literelor româneşti actuale.

Dintr-o dată nopţile s-au luminat şi parfumul mării a prins izul delicat al fecioarei cu cartea în mâini.

Şi uite aşa, în anul de graţie 2015 s-a ajuns la ediţia a 18-a, iar floarea scrisului românesc, fie ea poezie, proză sau critică literară, a acceptat invitaţia noastră de a fi împreună, într-o vară cu miros de nisip încins, pe malul Mării, la Mangalia.

Au trecut pragul Tîrgului, de-a lungul vremii, cu dragoste, Gabriel Liiceanu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop, Cristina Cârstea, Mircea Cărtărescu, Octavian Paler, Georgeta Dimisianu, Marin Mincu, Ioan Groşan, Ştefan Popa’s, Domniţa Ştefănescu, Bujor Nedelcovici, Cristiana Eso, Ioana Nicolaie, Eugen Şerbănescu, Radu Paraschivescu, Grigore Vieru, Daniel Dumitru Ionaşcu, Aurelia Lăpuşan, Ştefania Mincu, Ileana Mălăncioiu, Horia Gârbea, Mihai Pînzaru PIM, Daniel Cristea Enache, Ion Barbu, Andrei Păunescu, Dan C. Mihăilescu, Denisa Comănescu, Adrian Cioroianu, Lidia Bodea, Marius Chivu, Sega, Mihaela Bilic.

L-am lăsat intenţionat la urmă pe Alexandru Condeescu, care a dus pe creştet dulcea povară a Muzeului Naţional al Literaturii Române şi care a pus umărul cu adevărat la ceea ce am făcut. El a adus la malul mării o minunată expoziţie documentară “Nichita Stănescu – 70″, cu prilejul lansării celor patru numere ale revistei Manuscriptum dedicate marelui poet şi a muncit seară de seară, cot la cot cu mine, pentru bunul mers al Târgului.

Şi l-am lăsat, tot intenţionat, la urma urmelor, pe unul dintre cei mai importanţi oameni ai literelor române, un suflet nepereche, un sfătuitor (nu de taină ci de lungi nopţi şi zile de discuţii, proiecte şi idei), un prieten dintr-aceia rari şi adevăraţi, un prieten la bine şi la rău fără de care nu numai că nu ştiu cum  m-aş fi descurcat, ci nu ştiu, sincer, dacă aş mai fi organizat Tîrgul. Un prieten care, de-acum şi până în vecii vecilor va fi Preşedintele de Onoare al Tîrgului Estival de Carte. El se numeşte Alex Ştefănescu, scriitor şi critic literar. Un OM UNIC.Chiar dacă, uneori, orgoliile literare sunt fireşti, scânteia lor a fost lăsată acasă şi aici, la malul mării, cuvântul a fost curat ca o lacrimă. Au trecut ediţii pline, cu cititori când mai puţini, când puhoi, dar de fiecare dată iubirea lor s-a simţit adevărată şi caldă.

Faptul că unii dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii române contemporane au semnat în Cartea de Nisip a Tîrgului, în prag de seară, când soarele dospeşte mai aprig cuvântul, mă face să cred, în calitate de proprietar de târg de carte, că, iată, am reuşit câte ceva în vremelnicia noastră“, mărturiseşte Gheorghe Todor, iniţiatorul Târgului Estival de Carte „la nisip“ de la Mangalia.

Târgul Estival de Carte de la Mangalia

Vă mai recomandăm

Liberty Parade, festivalul muzicii electronice, va avea loc în acest weekend. Peste 70.000 de tineri sunt aşteptaţi la arena dintre Venus şi Saturn

Cea mai norocoasă fană: Luminiţa, tânăra care a urcat pe scenă alături de Robbie Williams, era la primul ei concert. „Speram la un autograf cel mult“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite