Licean reţinut de anchetatori pentru jefuirea altui elev. Agresorul a furat un telefon mobil Samsung Galaxy S3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telefonul Samsung Galaxy
Telefonul Samsung Galaxy

Un licean din Constanţa a fost reţinut de anchetatori pentru tâlhărirea altui elev, mai mic. Agresorul are 16 ani şi este elev în clasa a XI-a a Liceului Sportiv Nicolae Rotaru.

Împreună cu un prieten în vârstă de 15 ani, elev de clasa a X-a, liceanul M.D.M. l-a ameninţat luni, 7 octombrie, ora 18, cu un box, pe F.F.A., care este elev în clasa a IX-a. Băiatul a fost jefuit de telefonul mobil Samsung Galaxy S3, în valoare de 1.800 lei..

Cei doi elevi mai mari s-au urcat cu victima în autobuz, din staţia din faţa liceului şi au mers până în scara unui bloc de pe Aleea Egretei, unde i-au luat telefonul. Ei l-au ameninţat că-l vor omorî dacă spune cuiva ce s-a întâmplat.

Băiatul jefuit a povestit părinţilor, iar aceştia au anunţat Poliţia. Agresorii vânduseră deja telefonul pentru suma de 900 lei, iar banii au fost găsiţi ascunşi în lenjeria intimă a liceanului de 16 ani. El a fost reţinut marţi, 8 octombrie şi va fi dus miercuri, 9 octombrie, la Judecătoria Constanţa spre arestare. Complicele agresorului este cercetat în libertate.

Conducerea liceului a declarat că elevii care au comis fapta sunt de nota 10 la purtare şi nu au avut niciodată abateri disciplinare.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite