Totul despre procesul lui Nicolae Ceauşescu, condamnat după codul lui Cuza
0
În vreme ce era şef al Regionalei UTCdR Prahova şi încerca, împreună cu agitatorul polonez Vladislav (sau Vladimir) Tarnovski, să coaguleze celulele comuniste, Nicolae Ceauşescu a fost arestat, judecat şi apoi condamnat.
Conform volumului „Comuniştii înainte de comunism: procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România“, editat de istoricul Adrian Cioroianu, în decembrie 1935, la nici 18 ani împliniţi, Nicolae Ceauşescu fusese numit şef al Regionalei UTCdR Prahova. La fel ca în Oltenia, unde activase anterior, avea misiunea să creeze în zonă celule ale organizaţiei tineretului comunist. Pe harta partidului, regiunea Prahova se compunea din judeţul cu acelaşi nume, plus Dâmboviţa. Şeful partidului în Dâmboviţa - secretar al Comitetului Judeţean un tâmplar, Petre Iubu, din Târgovişte. La începutul lui ianuarie 1936, când a ajuns în zonă, Ceauşescu i-a contactat pe Iubu şi pe Dumitrache. În majoritatea drumurilor, pe viitorul şef de stat l-a însoţit Vladimir Tarnovski, utecist de origine poloneză aflat de mulţi ani în România. La Târgovişte, Ceauşescu şi polonezul s-au întâlnit cu mai multe „legături“ locale, printre care şi cu tânărul Toma A. Toma, scrie Cristina Diac, cercetător ştiinţific gradul III în cadrul INST, doctor în istorie.
.
Ridicaţi din casă
În 12 ianuarie 1936, Ceauşescu şi Tarnovski s-au întâlnit cu cofetarul Gh. Dumitrache şi i-au propus să plece cu ei, pentru a fi promovat într-o funcţie superioară, urmând ca locul lui în fruntea celulei uteciste de la Ulmi să fie preluat de altcineva. În faţa acestei oferte, tânărul cofetar a cerut un timp de reflecţie, le-a relatat apoi jandarmilor la anchetă. De altfel, Dumitrache a menţionat de mai multe ori propunerea, recunoscând astfel adevărata natură a contactelor sale cu musafirii de la Bucureşti. Nicolae Ceauşescu, Vladimir Tarnovski şi Gheorghe Dumitrache s-au întâlnit acasă la Ion Olteanu la mijlocul lui ianuarie 1936. Anunţaţi de gazdă, jandarmii au năvălit şi i-au ridicat pe toţi trei. Pe baza turnătoriilor lui Olteanu, au mai fost ridicaţi şi alţi săteni.
Judecat după codul lui Cuza
Ceauşescu a fost anchetat, judecat şi condamnat pentru prima oară într-un moment complicat, de prefacere a sistemului penal din România. Totodată, la data condamnării, era minor, ceea ce face cazul şi mai complex. În martie 1936, în chiar anul judecării lui Ceauşescu, a fost promulgat primul Cod Penal unificat al României Mari, aplicabil la scara întregii ţări, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1937, odată cu noul Cod de Procedură Penală. În anul următor, Codul Penal Carol al II-lea a suferit două modificări, odată în ianuarie 1938, a doua oară în 24 septembrie 1938. Ceauşescu n-a fost trimis în judecată pentru vreo infracţiune prevăzută de Codul Penal, ci de legi speciale (Legea pentru reprimarea unor noi infracţiuni contra liniştii publice şi Legea Apărării Ordinii de Stat). Îi erau aplicabile, însă, reglementările privitoare la majoratul penal (vârsta de la care un individ era considerat responsabil în raport cu legea penală, care diferea de majoratul civil). Or, asemenea reglementări cu caracter general erau prevăzute de Codul Penal. Până în 1937, fuseseră în vigoare mai multe legiuiri penale, aplicabile în Vechiul Regat şi Basarabia. Judecat la Braşov, deci în Ardeal, pentru o faptă comisă în judeţul Dâmboviţa din Vechiului Regat, lui Ceauşescu i s-a aplicat legea penală valabilă în regiunea istorică unde comisese fapta, adică vechiul Cod Penal Cuza.
Duşi în grajduri
Ridicaţi din casa lui Ion Olteanu, Ceauşescu, Tarnovski şi Dumitrache au fost duşi la postul de jandarmi Ulmi. Primii doi au fost „cazaţi” în grajdul unde jandarmii ţineau caii, după amintirile lui Toma. La primele cercetări, nici unul n-a recunoscut nimic. Cizmarul din Bucureşti a minţit că ajunsese la Ulmi chiar în dimineaţa respectivă ca să-l viziteze pe Ion Olteanu, prieten ce şi-l făcuse la Bucureşti. A declarat următoarele: „Subsemnatul, Niculae Ceauşescu, român de 18 ani de profesiune cizmar cu domiciliul în oraşul Bucureşti str. Vasile Lascăr nr. 3, Bucureşti Negru, părinţii mei locuiesc în jud. Olt comuna Scorniceşti. Declar următoarele: În ziua de mercuri, 15 ianuarie 1936 am plecat din Bucureşti la orele nu ştiu ora ficsă, însă la Târgovişte am sosit la ora 12 ½ cu maşina de curse care vine de la Bucureşti.
Sosit în Târgovişte am plecat în direcţia care pleacă în spre comuna Ulmi ca să mă duc la un cunoscut al meu, pe care îl cunoşteam din Bucureşti pe când el era lucrător (legător de cărţi) că venea pe la noi să-şi repare pantofii. Am venit la pretenul meu singur fiind şomer ca să stau singur, până când oi găsi de lucru în Târgovişte ca să lucrez. Sosit aci la prietenul meu în Ulmi am fost arestat, negăsind nimic la mine jandarmii de care am fost arestat şi conduşi la post. Atât declar subscriu şi semnez propriu, Niculae Ceauşescu“.
În realitate, jandarmii găsiseră asupra lui broşurile comuniste cu titlurile „Lumina vine de la răsărit“, din iunie 1935, „Raportul tovarăşului Dimitrov“, cu fotografie pe ea, „Dezvoltarea democraţiei în patria socialistă, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste“, din mai 1935; mai grav, după cum se nota în Ordonanţa definitivă de trimitere în judecată, la arestare, Ceauşescu avea asupra lui şi două note de mână, conţinând instrucţiuni despre comportamentul comuniştilor.
Pe jos, la penitenciar
De la Ulmi, lotul arestaţilor a fost trimis la postul Nucet. Bătuţi şi ameninţaţi, uteciştii începuseră să recunoască, pentru că aflaseră între timp de trădarea lui Ion Olteanu. Confruntat cu noua situaţie, Ceauşescu a continuat să nege, susţinând că abia venise în zonă, că nu desfăşurase niciun fel de activitate comunistă şi nu-şi explică arestarea.
De la Nucet, arestaţii au fost transferaţi la Târgovişte. Prin firul prins la Ulmi, autorităţile au descoperit în regiune şi alte nuclee comuniste, la Gura Ocniţei şi Moreni, şi au operat noi arestări.
În cele din urmă, activistul UTCdR Ceauşescu a admis că stătuse mai multe zile la Târgovişte, dar numai pentru a căuta de lucru.
Cercetările au durat două săptămâni. De la Siguranţa din Târgovişte, Ceauşescu ajungea în ultima zi a lui ianuarie la Penitenciarul Braşov. Călătoriseră pe jos, după cum reiese din dosar.
Legat cu „fiare la picioare“
Judecarea comuniştilor din regiunea Prahova a început la 26 mai 1936, în sala Consiliului de Război al Corpului 5 Armată Braşov. Prezida colonelul Radu Gherghe, acuzarea fiind reprezentată de comisarul regal Gheorghe Butei. Apărarea inculpaţilor a fost asigurată de avocaţii Ion Gheorghe Maurer, Radu Olteanu, Paul Moscovici, Marcu Witzman şi alţii. Pentru Ceauşescu au pledat Paul Moscovici şi Marcu Witzman, avocaţi obişnuiţi în procesele comuniştilor.
În tot acest timp, Ceauşescu a stat la Penitenciarul Braşov. „Trei luni am stat în acelaşi pat, am urinat în acelaşi hârdău – a povestit Toma A. Toma, coleg de celulă. Eram cei mai mici de acolo, eu de şaişpe, el de
opşpe”88. Închişi mai erau şi lucrătorii Gheorghe Ionescu, Vasile Toboşaru, Dumitru Antonescu, basarabenii Vladimir Amoaşei, Grigore Temciuc şi Alexandru Lescov
În august 1936, Ceauşescu a fost transferat temporar la Doftana, legat cu „fiare de picioare“, aşa cum menţionează un act emis de închisoarea din Braşov. Până când sentinţa a rămas definitivă, s-a plimbat între
închisoarea de pe Valea Teleajenului şi cea din oraşul de sub Tâmpa.
Recurs
„La recurs, deţinutul Nicolae Ceauşescu a beneficiat de serviciile competente ale avocatului Marcu Witzman. Acesta s-a străduit să-i obţină dacă nu achitarea, măcar o pedeapsă mai uşoară. Prin sentinţa din 9 decembrie 1936, maiorul Balaban le-a respins pe toate ca neîntemeiate. Astfel, lui Ceauşescu nu-i rămânea decât să execute cei doi ani şi jumătate de închisoare. După vechiul Cod Penal, în vigoare încă trei săptămâni, până la 31 decembrie 1936, prevenţia (perioada cercetărilor efectuate cu învinuitul în stare de arest), nu se scădea din pedeapsă. Abia Codul Penal Carol al II-lea avea să remedieze această situaţie, iar Ceauşescu, prin intermediul avocaţilor, se va prevala de prevederile legii penale mai favorabile pentru a-şi micşora timpul petrecut în spatele gratiilor“, aflăm din acelaşi studiu semnat de Cristina Diac.
Nicolae Ceauşescu a ajuns la Doftana în 20 ianuarie 1937, pentru a rămâne de această dată. Codul Penal în vigoare prevedea că minorii condamnaţi executau pedeapsa „într-un stabiliment anume destinat pentru
aceasta, sau într-o parte separată a casei de închisoare corecţională“. Locul executării pedepsei nu mai era însă hotărât de instanţă. Din 1921, Doftana era folosit ca penitenciar pentru executarea condamnărilor politice, scrie autorul în volumul „Comuniştii înainte de comunism: procese şi condamnări ale ilegaliştilor din România“.
Într-o relatare din 1972, sora sa, Niculina, a spus că şi-a vizitat fratele de câteva ori la Doftana şi că i-a trimis mai multe pachete. Parte din bani proveneau de la partid, dar completa şi familia Rusescu suma necesară. Sora lui Ceauşescu mergea la Doftana însoţită de un tovarăş de la Ajutorul Roşu, cu care se întâlnea dis-de-dimineaţă la Gara de Nord. „Vorbitorul“ propriu-zis cu Nicolae i-a stăruit, de asemenea, în memorie. Puteau schimba câteva cuvinte într-o încăpere prevăzută cu două şiruri de gratii: în spatele unuia stătea vizitatorul, după celălalt – ruda închisă. Între cele două rânduri de gratii rămânea un culoar unde se plimba în permanenţă gardianul de serviciu. Reuşeau să înşele vigilenţa paznicilor, a susţinut Niculina, deţinutul plasându-i, în câteva rânduri, mesaje pentru tovarăşii de afară.
Nicolae Ceauşescu a fost eliberat la 8 decembrie 1938, mai devreme decât se dispusese iniţial, dar mai târziu decât sperase.
Se încarcă comentariile...
