VIDEO Focuri de armă la Corbu. Un bărbat a fost împuşcat în cap de poliţişti. Victima se afla pe bancheta din spate a unei maşini care nu a oprit la semnal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Împuscat în cap de un politist foto IPJ

Un bărbat a fost împuşcat în cap de poliţişti, la Corbu, în noaptea de marţi spre miercuri. Şoferul autoturismului în care se afla nu a oprit la semnalele oamenilor legii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, miercuri, în jurul orei 4.20, o patrulă formată din doi poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari a observat, pe bulevardul Năvodari, un autoturism care avea parbrizul spart, motiv pentru care au cerut şoferului să oprească.

Cum conducătorul auto nu s-a conformat somaţiei, oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare, cu mijloacele acustice şi luminoase în funcţiune, pe mai multe străzi din oraşul Năvodari.

În timpul urmăririi, poliţiştii au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, fără ca şoferul să oprească, continuându-şi goana nebună.

Autoturismul şi-a continuat deplasarea până în zona unei bariere de cale ferată şi, pentru că nu dădea semne că ar vrea să oprească, după un ultim avertisment, oamenii legii au tras cinci focuri spre autoturism. 

Mai mult de cât atât, oamenii legii au fost în pericol întrucât şoferul s-a îndreptat cu autoturismul spre oamenii legii care încercau să oprească goana nebună. Aceştia au scăpat retrăgându-se în autospeciala de Poliţie.

Cum şoferul a scăpat din încercuire, şi-a continuat drumul spre localitatea Corbu şi, la intrarea în comună, autoturismul a virat la dreapta pe un drum de exploatare agricolă, unde a fost abandonat. 

Doi bărbaţi au fugit din maşină, iar poliţiştii care au ajuns la scurt timp la faţa locului au găsit pe bancheta din spate un bărbat tânăr, care era inconştient, fiind împuşcat în zona capului. Conform medicilor de pe ambulanţă, victima are 20 de ani şi, după ce a primit primele îngrijiri medicale, a fost transportată în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. 

Cei doi fugari sunt căutaţi de către oamenii legii, evenimentul fiind anchetat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Vă mai recomandăm:

Bărbat împuşcat în tâmplă la poligonul de tragere Zip Escort

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite