Viceprimăriţa din Brest, Anne-Marie Cibaud, şi-a lansat cartea la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anne-Marie Cibaud, viceprimăriţa din Brest-Franţa FOTO Alianţa Franceză Constanţa
Anne-Marie Cibaud, viceprimăriţa din Brest-Franţa FOTO Alianţa Franceză Constanţa

Anne-Marie Cibaud este scriitoare, iar Alianţa Franceză din Constanţa a invitat-o să-şi lanseze la malul Mării Negre volumul de debut „Enfant libre“. Cibaud este viceprimar la Brest, oraş înfrăţit cu Constanţa. Ea a fondat după Revoluţie Biblioteca Franceză de la Constanţa.

Muzeul de Artă din Constanţa a găzduit miercuri, 8 mai, un eveniment inedit organizat de Alianţa Franceză: lansarea volumului „Enfant libre“, debutul literar al scriitoarei franceze Anne-Marie Cibaud. Cartea a văzut lumina tiparului în Franţa, anul trecut, la editura Alan Sutton.

Viceprimar al oraşului Brest, înfrăţit cu Constanţa imediat după Revoluţia din Decembrie, Anne-Marie Cibaud este printre cei care au creat Biblioteca Franceză de la mal de mare, venind cu primele transporturi de cărţi donate cu generozitate de portul breton.

„Sunt emoţionată de fiecare dată când ajung la Constanţa. Sunt îndrăgostită de acest oraş. Am derulat nenumărate proiecte împreună cu cei dragi de aici şi, bineînţeles, nu ne vom opri“, a declarat scriitoarea.

„Enfant libre“ este povestea unei fete, Malika, ce ajunge într-un orfelinat de vârsta de zece ani şi jumătate, în anul 1922. Scriitoarea îşi urmăreşte personajul până în anul 1936, când umbrele războiului plutesc deja deasupra Europei.

Autoarea urmăreşte într-o tehnică aproape clasică - după cum a subliniat Rodica Popescu, fostă profesoară la Catedra de Limbă Franceză a Literelor Universităţii Ovidius - diferitele grade de toleranţă a copilului, aflat între religia omniprezentă din orfelinat şi laicitatea pe care o va descoperi treptat, dar şi legăturile frăţeşti care se stabilesc între fetele aflate acolo, odată cu trecerea timpului.

„Publicul şi-a exprimat speranţa că o va putea citi pe Anne-Marie Cibaud şi în limba română, dar şi dorinţa de a o vedea propusă pentru unul dintre premiile literare din Hexagon“, a declarat Veronica Hagi, responsabil activităţi cultural din cadrul Alianţei Franceze.  

La final, Anne-Marie Cibaud a mărturisit: „Romanul a fost şi o ocazie propice de a vorbi despre un Brest uitat, cel interbelic. Nu sunt istoric. Am vrut doar să îmi aduc o modestă contribuţie la memoria colectivă.“

La eveniment au participat Doina Păuleanu - director al Muzeului de Artă, Cristina Tamaş - prodecan al Facultăţii de Litere şi preşedinta Uniunii Scriitorilor, filiala Constanţa, scriitoarea Ana Ruse, Olga Duţu - profesor la Universitatea Spiru Haret, Mariana Gâju - primarul comunei Cumpăna, Aneta Puşcaşu - director al Alianţei Franceze din Constanţa, Ileana Meheleanu şi Marinela Mitrenga - preşedinte, respectiv director de cursuri al Alianţei Franceze, studenţi români şi francezi, dar şi profesori de la Universitatea Ovidius.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite