Constanţa

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Boian, satul românesc de peste Ocean. Istoria incredibilă a bucovinenilor care au traversat Canada înainte de 1900, dar au rămas patrioţi din tată-n fiu

45
3 Aug 2019 18:13:35
Autor: Sinziana Ionescu
Ţăranii din Bucovina, pe pământ canadian Sursa boianalbertamuseum.com
Ţăranii din Bucovina, pe pământ canadian Sursa boianalbertamuseum.com

În provincia canadiană Alberta trăiesc urmaşi ai românilor emigraţi la 1900 din satul bucovinean Boian. Strămoşii lor au întemeiat acolo un sat care să poarte numele leagănului de acasă – Boian. Boianul canadian este o oază de românitate pe care comunitatea bucovineană, aflată la a treia generaţie pe pământ canadian, o păstrează cu sfinţenie în straie populare, ţinând sărbători naţionale.

Puţin înainte de cumpăna veacurilor XIX-XX, în anul 1897, ministrul canadian al imigrării Clifford Sifton vizita provinciile Bucovina şi Galiţia într-o campanie de promovare a ţării sale. Sifton vindea promisiunea unei vieţi îndestulate sub sloganul „Canada: The Last Best West“, ce s-ar traduce aproximativ prin „Ultima bucată din cel mai bun pământ vestic“.

Demnitarul avea clar în minte planul de a popula o regiune pustie pe care s-o transforme într-o zonă rodnică, ce să devină sursă de grâne pentru restul ţării. Iar pentru asta avea nevoie de oameni pricepuţi, gospodari care nu se temeau de greutăţi – aşa cum erau românii din nordul Bucovinei, regiune aflată pe atunci sub stăpânirea Austro-Ungariei.

Aşa că politicianul a prezentat Canada într-o lumină cât mai favorabilă, încurajând ţăranii bucovineni să lase neajunsurile de acasă şi să plece în lumea largă, traversând mări, ţări, oceane şi continente, pentru a îşi croi o nouă soartă, mai bună, în îndepărtata preerie. Sifton i-a asigurat pe oameni că vor primi, gratuit, de la statul canadian până la 160 acri de pământ (1 acru însemnând 4.047 metri pătraţi).

Din Marele Boian, spre Lumea cea Nouă

Vorbele înflăcărate ale ministrului canadian i-au pus pe gânduri pe ţăranii din Boian, un sat de lângă Cernăuţi, pe unde trecea linia dintre Imperiul Ţarist şi cel Habsburgic. Cunoscut ca Marele Boian, satul fusese cândva moşia cronicarului Moldovei Ion Neculce. De aici se trăgea şi Iraclie Porumbescu, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu. Iraclie era preot şi slujise la biserica din sat. 

GALERIE FOTO CU ROMÂNII CARE AU PLECAT ÎN CANADA

Ademenite de poveştile despre promiţătoarea Canadă, mai multe familii de boieni s-au pus la sfat şi au decis să îşi încerce norocul. „Schimbi locul, schimbi norocul“ – spune o vorbă, astfel că boienii şi-au luat inima în dinţi şi au cumpărat bilete de drum spre Canada.

Oamenii şi-au încărcat avutul cel mai de preţ şi au purces spre Lumea cea Nouă. Drumul a fost lung, foarte lung. Boianii au mers întâi cu căruţa până la gara din Cernăuţi, apoi au luat trenul spre Hamburg-Germania sau Anvers-Belgia. De acolo au urcat pe vaporul spre America. Unii dintre ei au fost chiar pe vasul Carpathia, cel care avea să salveze câţiva ani mai târziu, în aprilie 1912, supravieţuitorii de pe Titanic. 

Familia Mihălţan, pionieri în Canada Sursa boianalbertamuseum.com

Românii au trecut Atlanticul şi au ajuns la Halifax, capitala regiunii Nova Scotia din Canada. Au traversat pe urmă toată Canada spre vest, cu trenul, până la Winnipeg, acolo unde era Oficiul de Imigrări al regiunii. Iar drumul tot n-a fost gata. De la Winnipeg, imigranţii au ţinut vestul încă 1.300 kilometri, călătorind de-a lungul graniţei cu Statele Unite ale Americii, până la Edmonton, capitala provinciei Alberta. Abia aici s-au stabilit, lângă oraşul unde li s-a dat pământ de lucrat.

Dar pentru că terenul n-a ajuns pentru toţi, românii s-au răspândit în zona Edmonton-ului, întemeind mici comunităţi împrejurul capitalei provinciei. Primii români veniţi, care au rămas aici, au decis să dea un nume drag noului cămin. Ca să fie traiul mai suportabil, l-au botezat Boian, aşa cum se chema satul lor de acasă. 

Poveşti de emigranţi români

Poveştile impresionante de viaţă ale bucovinenilor sunt descrise pe site-ul Muzeului Românesc din Boian, Alberta.

„Ichim Yurko este primul român imigrant venit în mijlocul provinciei canadiene“, relatează istoricii locului. Soarta familiei sale dezrădăcinate cutremură cititorii.

În primăvara lui 1898, la un an de la vizita ministrului canadian în Bucovina, Ichim Yurko a ajuns în Alberta cu soţia sa Iftinica şi cu fetiţa lor Ioana, de 4 ani. Împreună cu ei se aventurase şi un alt sătean, Elie Ravliuk. Ei s-au aşezat în zona viitorului Boian, iar prima iarnă canadiană, petrecută în bordei, a fost cumplită. Frigul a fost atât de mare, iar foamea – fără margini, încât micuţa Ioana a murit de pneumonie şi de malnutriţie. Ichim şi Iftinica au lăsat bordeiul unde îşi pierduseră copila şi au plecat în districtul Shalka. Aici au prins un pic de cheag şi şi-au construit o casă mai acătării. Locuinţa avea un cuptor, unde Iftinica gătea ziua, iar pe care noaptea dormeau soţii Yurko.

În iunie 1919, tragedia a lovit din nou, inimaginabil. Cuptorul fusese încins puternic, să primească spre coacere porţia săptămânală de pâine a familiei. Aluatul frământat odihnea în covată şi aşteptând să dospească, Iftinica îşi spălase părul lung şi negru. Cu năframa albă pregătită, ea îşi usca pletele stând pe un scăunel în faţa focului. Uşa casei era deschisă, iar Ichim şedea pe o băncuţă din lemn de lângă perete. Dintr-o dată, un fulger a pătruns în casă, pe uşa deschisă şi a lovit-o năprasnic pe Iftinica. Din femeie n-a mai rămas decât un trup carbonizat. Ichim a fost azvârlit la pământ, secerat, fără cunoştinţă. Casa a început să ardă.

Vecinii, Constantin Bezovie şi Mitru Hanţiuc, au văzut flăcările şi au alergat imediat spre locuinţa lor. Ei i-au scos afară pe Ichim şi pe Iftinica, chiar înainte ca focul să cuprindă toată casa. Când s-a trezit Ichim, Iftinica era pregătită de înmormântare. A fost îngropată cu mare jale în cimitirul românesc din Boian. 

FOTO DREAPTA: MORMINTELE SOŢILOR YURKO

Ichim a rămas pe pământul în care odihneau nevasta şi fiica lui. Terenul l-a dat în grijă unui nepot, iar el a luat-o de la capăt, încă o dată. Şi-a construit pentru a treia oară o casă la Boian şi a trăit până la 80 ani făcând grădinărit. Şi-a alinat durerea cultivând legume, în special roşii şi castraveţi, din care vindea vecinilor. Nu s-a recăsătorit, nu a mai avut copii.

Strigăt de încurajare: „Veniţi aici!“

Atunci când au sosit în Canada, Yurko şi Ravliuk se simţeau mizerabil de singuri în preeria canadiană. Aşa că au scris celor de acasă încurajându-i să vină. Cam 12 familii au sosit în primăvara următoare, în martie. După două luni, alt grup a ajuns în zona Boianului, coborând la capătul liniei de cale ferate, în Strathcona. I-a întâmpinat fără pâine şi sare Petre, un sătean care era deja decepţionat de ce găsise în Canada. „De ce aţi mai venit?“, i-a luat el la rost pe boieni. „Aici nu-s decât tufişuri, apă şi sălbăticie. Cum credeţi c-o să trăiţi?“.

Ostenit de atâta drum, un bărbat i-a tăiat vorba: „Tacă-ţi gura! Până şi socru-tu a venit aici“. Petre a fost şocat: „Cum!? A venit şi neţesălatul ăla bătrân?“

Deznădăjduite de primire, două femei au început să plângă. Câţiva bărbaţi cu sânge-rece şi-au dat seama că dacă plecarea a fost atât de grea, iar drumul - extenuant, nici întoarcerea nu va fi mai uşoară. Şi oricum toţi banii îi dăduseră pe biletul de Canada, doar dus. Ei au convins grupul să meargă totuşi la oficiul de imigrare, să vadă ce le rezervă soarta, dacă tot veniseră până acolo. Aveau cu ei plăpumi, velinţe, ţesături, seminţe de plantat în solul virgin, ustensile de lucrat pământul, chiar şi un mic plug din lemn – tot ce credeau ei că le va prinde bine printre străini. „Erau ţărani neştiutori de carte din Boian, români de fel, ortodocşi, care vorbeau şi ucraineana. Nu aveau mai nimic decât ce era pe ei şi cu ei, dar aveau curaj şi erau hotărâţi să răzbească, oricât le-ar fi fost de greu“, spun despre ei istoricii Boianului. 

Pionieri români pe pământ canadian: Toma, Cuceran, Cojocaru, Mihălţan

Primele familii de români stabilite în Canada au fost Toma, Cuceran, Cojocaru, Gherasim, Iurcu, Isac, Lutic, Mihălţan etc – arată registrele din Boian. Unii n-au rezistat si s-au întors acasă, unde au avut de suportat, mai târziu, teroarea sovietică. Mulţi au pierit pe front sau în puşcăriile comuniste. Cei care au rămas au avut de înfruntat piedici la care nu s-ar fi de gândit. Au trăit la fel de greu ca acasă, în bordeie încropite din pământ, au tras la jug sau la târnăcop, fără să ştie o boabă de limbă străină, s-au înmulţit şi au pierdut copii care le-au fost răpuşi de boli. Destui dintre imigranţii au murit de tineri, doborâţi de suferinţe ascunse. Probabil dorul era una dintre ele.

Despărţiri şi regăsiri

Ion Huţcal avea 17 ani când a plecat, în 1905, din Boianul bucovinean, cu fratele său mai mic, Nicolae. Băieţii au ajuns la Halifax, au mers în Vest şi s-au despărţit să-şi încerce fiecare norocul. Ion s-a angajat la căile ferate, unde a muncit până în 1911. Când a auzit de Boian, satul cu români din Alberta, a vrut neapărat să meargă acolo sperând să găsească oameni de-ai lui.

La Boian, surpriza a fost mare. Acolo, Ion a dat peste un unchi, Petre Huţcal, şi s-a reîntâlnit şi cu Nicolae, mezinul de care nu mai ştia nimic. Fraţii Huţcal au fost ajutaţi de unchi să-şi facă o mică fermă fiecare.

Ion s-a însurat cu Domnica Cuceran, o fată de români adusă în Canada la doar 2 anişori. Au avut 9 copii, iar o fetiţă le-a murit de difterie. Pe când Domnica era aproape de soroc cu al zecelea prunc, Ion s-a îmbolnăvit pe neaşteptate. S-a prăpădit de tânăr, în 1936. După două săptămâni li s-a născut şi copilul, un băieţel dolofan şi sănătos.

Domnica s-a dedicat familiei, reuşind să-şi ţină copiii aproape. Unul dintre ei, Nick, deşi nu a cunoscut România, şi-a construit o casă în stil românesc, unde a trăit liniştit după ce a ieşit la pensie. 

Sursa Youtube / Escu TV

Casa Fedoreac, actualul Muzeu românesc de la Boian

Boianii s-au ţinut de neam şi s-au căsătorit între ei, nelăsând să se piardă fiinţa românească. În timp, numele lor a mai pierdut din litere sau i s-au adăugat altele, pentru a-şi păstra sonoritatea iniţială. Urmaşii lor poartă prenume americanizate şi poate nici nu le-ai ghici originea dacă ei nu ar fi bucuroşi să şi-o afirme, pe internet, în grupurile care cinstesc memoria Boianului.

Nucleul comunităţii este o casă veche transformată în muzeu, la Boianul canadian. Este o casă tradiţională românească, ridicată la 1915 pentru Lazăr Fedoreac şi soaţa lui, Ana Săndulac. A construit-o meşterul Ştefan Semanovici, iar Ana şi Lazăr, o pereche de tineri din Boian care au avut 6 copii, au pus mâna să netezească pereţii din lut şi paie, pe care i-au văruit în alb. Ai lui Fedoreac au trăit 40 ani în această casă din poiană, până aproape de finele vieţii când s-au retras într-o altă fermă, cu familia lor lărgită.

Casa a ajuns la John Euchuk, alt fecior de bucovinean, care a donat-o comunităţii. Pentru repararea ei s-a făcut clacă, conform bunului obicei al pământului strămoşesc. Oamenii s-au adunat să muncească precum moşii lor odinioară, la plămădit lut şi la acoperit pereţii din bârne. Casa a fost văruită ca altădată, pictată cu motive populare şi deschisă în 1992 ca Muzeul Românesc din Boian, Alberta. 

Casa Fedoreac, transformată în Muzeul Românesc din Boian, Canada Sursa boianalbertamuseum.com

La inaugurare, urmaşii de români au îmbrăcat straiele populare moştenite din familie. Succesul a fost atât de mare, încât localnicii râd şi acum amintindu-şi cum mâncarea n-a fost de ajuns pentru câţi oaspeţi au venit să vadă frumoasa casă tradiţională românească.

Povestea veselului Les şi a Domnicăi sale

Muzeul Românesc din Boian este îngrijit de Societatea Româno-Canadiană din Alberta şi de Congregaţia Ortodoxă Sfânta Maria din Boian care se ocupă de Cimitirul românesc din Boian. Administratorul muzeului este Les (69 ani), Leslie Lutic pe numele întreg, el însuşi urmaş de bucovinean.

Bunicul lui Les, Andrei Lutic, a venit în Canada în 1910, din satul Iordăneşti. A lucrat o vreme la căile ferate, unde a auzit de aşezarea românească de la Boian. A venit glonţ printre ai lui şi şi-a găsit aleasa, pe Sanda lui Isac, o fată cu ochi şi zâmbet blând, care cosea şi gătea dumnezeieşte, ca la mama acasă.

Andrei şi Sanda Lutic au avut 11 copii, au muncit pământul şi au înfruntat timpuri grele. La Marea Depresie, ca să-şi întreţină familia, Andrei a trebuit să-şi ia şi o slujbă de poştaş, astfel că de două ori pe săptămână străbătea 50 kilometri ca să împartă corespondenţa şi să mai pună pe masă nici 16 dolari pe lună.

Unul dintre fiii lui Andrei Lutic, Peter, s-a însurat cu Mary Cucheran, o fată de român, cu care a avut doi băieţi gemeni, Leslie şi Leonard, şi o fată, Bonnie. Când a fost vremea să se însoare, Leslie a vrut să ia tot româncă. A venit în Bucovina să-şi caute nevastă. A cunoscut-o pe Domnica, o codană liniştită, cu părul lung şi privirea dreaptă, care i-a picat cu tronc. Dar fata nu a vrut să plece din casa părintească, deşi îi era drag tânărul venit de departe care se ţinea român. Cu firea lui veselă şi mereu pus pe glume, Leslie îi promitea o viaţă nouă şi niciodată plictisitoare. Însă cum să plece ea atât de departe de părinţi?

Cu greu, Leslie a convins-o pe Domnica să vină cu el, spunându-i serios că le va fi bine împreună, acolo pe pământul colonizat de români de-ai lor. El i-a povestit că va găsi în Canada un colţ de Bucovină şi a luat-o la Boian, să vadă că o să se simtă ca acasă. 

Les şi Domnica, proaspăt căsătoriţi, în avionul spre Canada Sursa Facebook Les Lutic

O poză alb-negru pe care Les Lutic o afişează mândru la profilul de Facebook (foto sus) stârneşte nostalgii. Proaspăt căsătoriţi, Les şi Domnica sunt fotografiaţi în avionul de Canada. El poartă favoriţi, mustaţă, ochelari-lacrimă şi pălărie de cowboy aşezată uşor într-o parte, la care a pus o bentiţă cu motive româneşti. Mirele zâmbeşte şmechereşte, ţinându-şi aproape mireasa sfioasă, care schiţează un surâs. Privind spre aparat uşor neîncrezătoare, Domnica stă strânsă în bărbatul care avea să o ducă în aventura vieţii. Iar Les a făcut-o să nu-i pară rău de alegerea făcută. Domnica a devenit Donna Lutic, este tunsă scurt acum, poartă ochelari şi zâmbeşte larg în poze, fără rezervele de altădată. Cei doi au împreună trei fiice, care la rândul lor i-au bucurat cu nepoţi.

„Donna este cea mai frumoasă femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Avem 5 nepoţi - 4 băieţi şi o fetiţă venită de curând pe lume. Sper să nu fie ultima, că noi mai vrem şi alţi nepoţi“, râde Les. Nu degeaba îi place să i se spună „Moşu’“, cum li se zice bunicilor în Bucovina.

Cartea Boianului din Canada

Născut-crescut la Boian, Leslie Lutic a lucrat ca electrician în Alberta de Nord. Locuieşte în Edmonton, este la pensie şi mereu într-o formă de zile mari. Ţine ore de română cu româna puţină pe care o ştie (şi pentru care se scuză), trebăluieşte la muzeu, organizează expoziţii şi evenimente, postează permanent pe Facebook informaţii noi şi istorice despre Boian şi despre România.

Toate materialele de arhivă le-a strâns într-o carte a Boianului, pe care urmaşii românilor vor s-o aibă în bibliotecă - mărturie a identităţii lor. 

Cartea-documentar „Românii, pionierii preeriei“ numără 411 pagini, cu istorii ale localnicilor, fotografii vechi din albumele de familie şi fotografii mai noi, care arată cum este menţinută tradiţia Marelui Boian, la mii de kilometri distanţă.

„Vreau să păstrez tradiţia şi cultura noastră aici. Sunt tânăr şi sănătos, în putere, şi asta o să fac cât oi trăi“, mărturiseşte Leslie.

În tinereţe a făcut parte din ansamblul folcloric din Boian şi la ocazii poartă întotdeauna costumul popular românesc. Ştie tot ce se întâmplă în ţară, iar la protestele la adresa corupţiei din România a ieşit în stradă, la Edmonton, alături de alţi români.

Mândru de misiunea sa, Leslie Lutic povesteşte copleşit că în muzeu există obiecte care au aparţinut bucovinenilor-pionieri care au întemeiat la Boian prima comunitate românească din Canada. „Acei oameni purtau aceste obiecte superbe de artizanat, care se găsesc în muzeul nostru minunat. Sunt atât de mândru şi de fericit că toţi aceşti oameni încântători care le sunt urmaşi mi-au încredinţat mie, la muzeu, obiectele lor de preţ, ca să poată fi văzute de toată lumea. Suntem binecuvântaţi…“, spune emoţionat Les.

The Bordei

Aşa iubire de ţară şi de strămoşi ca la boiani mai rar vezi. În amintirea venirii strămoşilor în Canada, urmaşii bucovinenilor au construit chiar un bordei, precum acela în care locuiseră buneii lor la începuturi, până să se rostuiască.

În 1991, familia Lutic a strâns bani, a excavat pământ şi a luat copaci de la ferma lui Toma. Apoi a pus de o clacă, ca pe timpuri, cu alţi fii de bucovineni. Plămădit din lemn şi lut, din mâinile lor s-a născut „The Bordei“ - bordeiul, casa ţărănească a românilor din care se trag. „Dacă nu ştii care-ţi sunt rădăcinile, nu au cum să crească ramurile“, spune mereu Les boienilor săi.

Istoria unei comunităţi, îngrijită de boieni de pe două continente

Site-ul Muzeului Românesc din Boian, Alberta (www.boianalbertamuseum.com) păstrează online toată istoria comunităţii. Abundă în fotografii şi documente minuţios organizate şi foarte detaliate - pornind de la certificate de naştere din anii 1800, registre de la biserică şi de la bordul transatlanticelor cu care bucovinenii au venit în Canada, certificate de căsătorie, poze de la reuniuni şi alte momente din viaţa seculară a comunităţii etc.

Site-ul a fost creat de Florin Dârda, un informatician din Boianul originar, sat acum aflat în componenţa Ucrainei. El strânge documente din arhive şi din biblioteci pentru a face o istorie a Marelui Boian, pe care Dârda îl numeşte „satul pur românesc“. „Începem a aduna totul la un loc - arhivele cutreierate, bibliotecile vizitate, volume de izvoare şi monografii consultate. Nădăjduim că până în 2023 o să vadă lumina tiparului primul volum al istoriei Marelui Boian, satul pur românesc, de care s-au izbit în zadar, ca de o stâncă de granit, toate valurile puternice ale străinismului“, spune Florin Dârda. 

Diaspora istorică din Canada, inclusă în Muzeul Românilor de Pretutindeni

Pe platforma virtuală „Muzeul Românilor de Pretutindeni“ creată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), românii din Canada au un loc special. Recensământul Canadei (Canada Census) înregistrează un număr de 192.170 cetăţeni canadieni care îşi recunosc rădăcinile româneşti. „Alături de aceştia se regăsesc în Canada numeroşi cetăţeni români“, arată oficialii MRP. Diaspora istorică a românilor în Canada datează din 1880 – spun diplomaţii. 

„Primii români au sosit în Canada între 1880 şi Primul Război Mondial, stabilindu-se în regiunile de Vest şi Centru ale ţării (Preeria canadiană – The Prairie Provinces – incluzând statele Manitoba, Saskatchewan, Alberta şi Columbia Britanică).

Unii dintre aceştia au înfiinţat aşezări româneşti pe care le-au denumit după satele de origine (a se vedea oraşul Boian din statul Alberta, înfiinţat în 1898 de 30 de familii de ţărani români veniţi din satul bucovinean cu acelaşi nume). Aceste grupuri, formate din familii de consăteni, au constituit de la bun început nuclee comunitare care au replicat în Canada modul de viaţă de acasă“, descriu cei de la Ministerul Românilor de Pretutindeni. 

Români din Boian, Canada, sărbătorindu-şi neamul Sursa boianalbertamuseum.com

Al doilea grup al diasporei istorice este compus din descendenţii persoanelor care au părăsit România din motive politice între 1947 şi 1989. Aceştia s-au stabilit cu precădere în estul Canadei, în provinciile Quebec (zona metropolitană Montreal) şi Ontario (zona metropolitană Toronto).

În 1974 a luat fiinţă Federaţia Asociaţiilor Româneşti din Canada (Federation of Romanian Associations of Canada), o organizaţie-umbrelă a asociaţiilor româneşti. Sub auspiciile acesteia s-au desfăşurat acţiuni de strângere de fonduri care au permis finanţarea unor programe culturale dedicate păstrării identităţii româneşti.

„Asociaţiile româneşti desfăşoară activităţi precum organizarea de evenimente sociale şi sportive, concerte şi spectacole. Doar unele dintre ele acordă atenţie şi învăţării limbii române şi transmiterii tradiţiilor către tinerele generaţii, fără a exista programe coordonate în acest sens“, mai arată oficialii MRP. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Cântecul creat de evrei, care ne-a făcut celebră ţara în America interbelică: „Ay, România, ţară dulce şi bună“

VIDEO Cum a intrat România în arhiva de aur a jazz-ului. Melodia cântată de un muzician faimos al Americii interbelice

 

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

45 Comentarii

Hoher Herman
3.08.2019, 18:32:35

. (....... un acru însemnând mai mult de 4 hectare.......). Spiru Haret loveste din nou in tagma ziaricilor. 1 hectar = 10 000 mp 1 acru = 4 000 mp . Vai de mama vost'!

+8 (8 voturi)
Ioan Gheju
3.08.2019, 18:53:45

Emoționant tot ceea ce ați scris aici. Din păcate mulți dintre românii care părăsesc astăzi România nu-și mai recunosc rădăcinile. Alte vremuri, alte mentalități, alte preocupări!

+10 (12 voturi)
Edmond Bodha
3.08.2019, 19:15:36

Multumim pentru articolul interesant si bine documentat. Doar o precizare: Boianul nu este un sat, ci o comuna mare si bogata a Bucovinei. In ce priveste Boianul canadian, este prima si, din cate stiu, singura localitate romaneasca de acolo. Interesant cum tocmai populatia romaneasca aflata sub ocupatie austro-ungara (Ardealul si Bucovina) a pastrat cel mai bine traditiile si datinile stramosesti.

+12 (14 voturi)
Guenther Mann
3.08.2019, 19:27:14

Interesant cum tocmai populatia romaneasca aflata sub ocupatie austro-ungara (Ardealul si Bucovina) a pastrat cel mai bine traditiile si datinile stramosesti. ↩ pentru ca erau cei mai educati, mai civilizati si instariti. Ducatul Bukovina nu era sub ocupatie austro-ungara ci era un ducat austriac, care proteja nationalitatile: germana, israelita, romana, ucraineana, maghiara fara deosebire. va cacati pe dumneavoastra pentru 20 de romanasi care si-au pastrat traditiile 120 de ani inäcandada, intrre timp ati exilat jumatate de milion de sasi nemti care si.aU PASTRAT DATINILE si limba in diaspora timp de 800 de ani, pana au venti romanii popor de hoti si i-au facut disparuti.

-12 (26 voturi)
dobrita sorin
3.08.2019, 19:40:39

@Guenther Mann: nu ne cacam pe noi, ne cacam pe dvs. si pe cei asemeni dvs. In rest, va dorim numai bine.

+13 (19 voturi)

Vezi toate comentariile (45)