VIDEO Copii desculţi şi înfometaţi, trimişi la cerşit în staţiunea Costineşti. Autorităţile au aflat abia acum de situaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginile surprind mai mulţi copii care sunt trimişi la cerşit, desculţi, murdari, flămânzi. Unul dintre ei doarme pe un carton, lăngă o bordură din Costineşti, în timp ce pe lângă el trec turiştii.

Imaginile au fost surprinse în staţiunea Costineşti de către o turistă, Ionela, şi promovate în spaţiul public de jurnalista Andreea Radu-Trandafirescu. Turista şi-a petrecut câteva zile urmărind „reţeaua minorilor” scoşi la cerşit în staţiune.

„Revoltător! Zeci de minori desculţi şi înfometaţi, scoşi la cerşit de părinţi, sunt OBLIGAŢI să stea cu mâna întinsă până când cad extenuaţi de somn şi dorm pe ciment! Totul se întâmplă sub nasul autorităţilor din Costineşti”, scrie jurnalista.

În imaginile surprinse de aceasta se văd copii îmbrăcaţi cu haine rupte, desculţi, dormind pe bucăţi de carton aşezate pe trotuare sau chiar pe marginea drumului.

După apariţia acestor imagini, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa spune că ar fi demarat verificări în staţiunea Costineşti pentru identificarea acestor minori.

De asemenea, şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ), prin poliţiştii din Costineşti, îi caută pe aceşti copii puşi să cerşească prin staţiune. „Poliţiştii constănţeni s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spaţiul public. Astfel, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Costineşti, împreună cu reprezentanţi ai DGASPC Constanţa, au desfăşurat acţiuni (încă de aseară) pentru prevenirea şi combaterea fenomenelor de cerşetorie, vagabondaj, dar şi a traficului şi exploatării persoanelor vulnerabile. La finalizarea activităţilor, pentru că astfel de acţiuni vor continua şi în zilele următoare, se vor lua măsurile legale care se impun în astfel de situaţii”, transmite IPJ Constanţa

Zonele unde copiii au fost „plasaţi” pentru a cere bani turiştilor în Costineşti sunt: Discoteca Tineretului, Aleea Litoral, Max Beach, zona Gării, Hotel Ştefania.

În total, Ionela a surpins cel puţin 14 copii scoşi la cerşit, cu vârste de până la 14 ani, majoritatea fete.

Imagine indisponibilă

Pe aceeaşi temă:

Cu cât se ieftineşte litoralul românesc după 15 august. Cozi uriaşe pe autostradă înspre mare încă din prima zi a săptămânii

Cât a durat licitaţia pentru drumul litoralului. „Sunt ani furaţi românilor, care trăiesc un calvar“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite