VIDEO Când va avea loc Festivalul NEVERSEA 2019. Primele abonamente se pun în vânzare peste câteva zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii NEVERSEA au anunţat zilele în care festivalul va avea loc anul viitor. De asemenea, primele 10.000 de abonamente vor fi puse în vânzare peste câteva zile.

Cea de-a treia ediţie a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA, va avea loc în perioada 4-7 iulie 2019, în Constanţa.

„Povestea NEVERSEA continuă şi în 2019 cu cele mai frumoase apusuri şi cu cele mai intense răsărituri la malul Mării Negre, dar şi cu experienţe unice şi cu artişti în premieră în România. Toate acestea vor fi acompaniate de cei mai frumoşi fani. Împreună cu artişti de renume internaţional, festivalierii vor descoperi şi în acest an diversitatea muzicală, interacţiunea prin muzică dar şi atracţiile Mării Negre”, spun organizatorii.

PRIMELE 10.000 DE ABONAMENTE NEVERSEA 2019

Primele 10.000 de abonamente la un preţ special, pentru festivalul NEVERSEA 2019 se vor pune în vânzare miercuri, 5 decembrie, de la ora 14.00. Preţul acestora va fi de 399 de lei plus taxe şi vor putea fi achiziţionate doar de către cei care s-au înregistrat pe www.neversea.com.

Preţul final al abonamentelor va fi de 599 de lei plus taxe. Vor fi disponibile şi abonamentele VIP la preţul de 900 de lei plus taxe. Fiecare persoană care s-a înregistrat a primit pe mail un link unic, care va fi funcţional doar începând cu data de 5 decembrie, ora 14.00, prin care va putea achiziţiona maxim 4 abonamente. Cei care nu s-au înregistrat pot să mai facă acest lucru pe site-ul festivalului, www.neversea.com.

La ediţia din 2018 a NEVERSEA au participat 210.000 de spectatori din ţară şi din străinătate. Peste 150 de artişti internaţionali au urcat pe cele 7 scene printre care, pentru prima dată în România: The Script, Aloe Blacc dar şi artişti pe care fanii îi aşteaptă cu multă nerăbdare, cum ar fi, Armin van Buuren, Steve Aoki, Lost Frequencies, Axwell&Ingrosso, Steve Angelo.

Cei mai mulţi participanţi au venit din oraşele Bucureşti şi Constanţa, urmate de Cluj-Napoca, Ploieşti, Braşov şi Timişoara. Festivalul NEVERSEA a avut participanţi din 95 de ţări de pe întreg globul. Dintre aceste ţări, cei mai mulţi participanţi au ajuns din Marea Britanie, Franţa, Israel, Germania şi Statele Unite ale Americii.

Organizatorii au lansat şi filmul NEVERSEA 2018 Official Aftermovie:

Pe aceeaşi temă:

Trupa „The Script“ a făcut un spectacol de zile mari la Neversea. Peste 210.000 de tineri s-au distrat în cele patru zile de festival

FOTO VIDEO Oraşul de vacanţă. Nopţi albe la NEVERSEA 2018. Omagiu adus lui Avicii, pe scena festivalului



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite