VIDEO Mesaj transmis de militarii români, de pe o navă de luptă din Marea Mediterană: „Suntem alături de tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marina Militară exerciţiu NATO pe Marea Mediterană Sursa Facebook Forţele Navale Române

Militarii din Marina Română aflaţi în misiune în Marea Mediterană, au transmis un gând bun celor de acasă, printr-un clip fără cuvinte.

Militarii români se află în misiune în Marea Mediterană la exerciţiul COVIDEX, un exerciţiu desfăşurat în Marea Mediterană de două grupări navale NATO alcătuite din marinari militari din cinci ţări.

Din partea României, 82 de marinari din Forţele Navale Române se află la acest exerciţiu din Marea Mediterană, la mai mult de 1.800 de kilometri depărtare de casă, pentru a asigura comanda grupării navale NATO de luptă contra minelor nr. 2 SNMCMG-2 (Standing NATO Mines Countermeasures Group).

Colonelul Corneliu Pavel, ofiţerul de presă al Forţelor Navale Române, declară că până acum, echipajul navei militare „Viceamiral Constantin Bălescu” a parcurs, în 10 săptămâni de la plecarea din Constanţa, peste 5500 de mile marine şi a arborat la catarg, cu onoare şi mândrie, drapelul României alături de cel al NATO. 

„Ne-am oprit un minut din misiunea #NATO pe care o desfăşurăm în Marea Mediterană, pentru a-ţi spune că:

- Suntem alături de tine, cea sau cel care ai pierdut pe cineva drag în bătălia cu #COVID19;

- Suntem alături de tine, cea sau cel care acum eşti pacient pe un pat de spital şi te lupţi cu noul #coronavirus;

- Suntem alături de tine, cea sau cel care te afli în carantină, izolare, autoizolare sau care, pur şi simplu #staiacasă pentru că-ţi pasă de sănătatea celor dragi şi a celor din jurul tău;

- Suntem alături de tine, cea sau cel care lucrezi în #sistemulmedical şi te afli în #primalinie a bătăliei cu #SARSCoV2;

- Suntem alături de tine, cea sau cel care lucrezi în #magazinelealimentare, în #farmacii sau în întregul #lanţdetransport#aprovizionare şi #distribuţie, pentru ca familiile noastre să nu simtă lipsa alimentelor sau a medicamentelor;

- Suntem alături de tine, cea sau cel care lucrezi pentru a furniza familiilor noastre utilităţile de care avem nevoie acasă, curent electric, căldură, gaze, apă, cablu TV, internet, telefonie;

- Suntem alături de tine, cea sau cel care lucrezi în mass-media, la #televiziune, la #radio sau în #presascrisă, pentru a ne informa continuu, obiectiv, corect şi rapid despre situaţia din ţară;

- Suntem alături de toţi cei care sunt #LaDatorie în această perioadă de #crizăsanitară!

Şi să vă asigurăm că noi, echipajul navei militare „Viceamiral Constantin Bălescu”, ne îndeplinim, cu profesionalism, misiunile primite şi vă reprezentăm, cu #Onoare şi cu #Cinste, pe fiecare dintre voi!

#RomaniaFiiPuternica în #bataliacucovid19!

#ImpreunaReusim #ImpreunaSuntemPuternici Armata României Femeile din Armata României #mapn
 — feeling hopeful“

image

Pe aceeaşi temă: 

COVIDEX, exerciţiu militar naval în Marea Mediterană pe timp de pandemie COVID-19. „România, fii puternică!“

VIDEO Aşa arată noul spital militar de campanie, instalat pe stadion, pentru pandemia COVID-19

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite