VIDEO O parte dintre oile salvate de pe nava scufundată în Portul Midia au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operaţiunea de salvare a oilor de pe nava Queen Hind                      FOTO: ISU Dobrogea
Operaţiunea de salvare a oilor de pe nava Queen Hind                      FOTO: ISU Dobrogea

La finalul operaţiunilor de salvare a oilor care mai erau în viaţă pe nava „Queen Hind”,ANSVSA transmitea că 252 de animale au fost duse într-un adăpost unde sunt îngrijite. O parte dintre acestea au murit.

Doar 252 de oi vii au fost salvate dintre cele 14.600 care se aflau la bordul navei „Queen Hind” în momentul în care aceasta s-a scufundat în apropierea Portului Midia.

Animalele salvate au fost duse într-un adăpost, la o fermă din localitatea Nuntaşi, judeţul Constanţa, unde sunt în permanenţă supraveghere.

Miercuri, 4 decembrie, preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, alături de o echipă de medici veterinari, s-a deplasat la această fermă pentru a se asigura că animalele sunt adăpostite în condiţii care să le asigure bunăstarea, au furaje suficiente şi că primesc toate tratamentele de care au nevoie pentru stabilizarea stării de sănătate.

„În prezent, în adăpost se află 180 dintre cele 252 de animale salvate, care se află sub restricţie sanitară veterinară, sunt în permanenţă supravegheate de medici veterinari, iar date privind starea lor de sănătate sunt transmise, zilnic, către celula de criză constituită la nivelul ANSVSA, pentru monitorizare”, transmit reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru siguranţa Alimentelor.

Cu toate eforturile depuse de medicii veterinari, 60 dintre oile cu prognostic grav au murit din cauza unor afecţiuni variate produse de condiţiile din nava eşuată, iar pentru 11 s-a impus eutanasierea, datorită unor leziuni incompatibile cu viaţa (fracturi ale coloanei vertebrale, fracturi multiple ale membrelor, afectări grave ale organelor vitale).


„Se fac eforturi pentru urgentarea demersurilor întreprinse de către ANSVSA, atât prin intermediul canalelor diplomatice, cât şi a celor instituţionale, pentru clarificarea situaţei juridice a animalelor salvate, astfel încât acestea să poată fi îngrijite pînă la sfârşitul vieţii, de către entităţi care doresc să le adopte şi care le pot oferi toate condiţiile necesare”, mai spun oficialii ANSVSA.

Pe aceeaşi temă:

Anchetă la DSVSA Constanţa, instituţia care a girat exportul a milioane de animale prin Portul Midia

Un nou incident legat de animale în Portul Midia. O navă încărcată cu 16.500 de oi, oprită să plece în Arabia Saudită

Oile moarte, care plutesc în jurul navei „Queen Hind”, vor fi colectate. Cum se defăşoară operaţiunea

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite