VIDEO Reacţii la adresa directoarei de grădiniţă care îl lăuda pe primar pentru cadourile copiilor. „Nostalgia comunismului încă desfigurează suflete”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură video
Captură video

Imaginile cu directoarea Grădiniţei cu Program Prelungit „Steluţele Mării” care îl lăuda pe primar în faţa copiilor pentru darurile oferite de primărie au stârnit numeroase reacţii.

Imaginile postate de Primăria municipiului Constanţa, în care directoarea Georgeta Adam îşi arată ataşamentul ei faţă de primarul Decebal Făgădău, au stârnit multe reacţii din partea constănţenilor.

„Sunt pacheţelele de la primărie pe care voi în fiecare an le primiţi, da? Astăzi au sosit, cred că suntem prima grădiniţă care primeşte aceste cadouri de la primărie, de la domnul primar Decebal Făgădău, care are grijă de voi, de copilaşi, se gândeşte la voi, să vă aducă încă o jucărie în plus, încă o bombonică sau o ciocolată”, spune directoarea grădiniţei „Steluţele Mării” în faţa copiilor.

Pe gardul grădiniţei şi pe copacii din apropierea acesteia a fost postat un mesaj prin care i se reaminteşte Georgetei Adam că primăria utilizează fonduri publice pentru cadourile celor mici. „Pachetele copiilor sunt plătite din impozitele şi taxele pe care le achită părinţii”, scrie în mesaj.

Pe reţelele sociale, directoarea a fost acuzată de practici comuniste cu privire la îndoctrinarea copiilor. „Vechii activişti sunt înca printre noi, ne indoctrinează copiii pe la fiecare colţ”, scrie Mircea, în timp ce Costel notează că „nostalgia comunismului încă desfigurează suflete şi caractere! Păcat că ei sunt "dascălii" copiilor noştri!”



Pachetele de Crăciun distribuite de primăria Constanţa, în valoare de peste 1.000.000 de lei, sunt alese în funcţie de vârstă: grădiniţă, clasele 0-IV şi V-VIII. Cei mici vor primi din partea primăriei jucării şi dulciuri: ciocolată, portocale, suc natural de fructe, bomboane de pom, croissant, biscuiţi, napolitane şi brioşe.

Mesaje gradinita Constanta



Copiii din grădiniţe au în pachet şi o cutie cu nisip kinetik cu 4 forme din plastic pentru a realiza diferite modele.

Pentru şcolarii din clasele 0-IV s-au achiziţionat jucării squishy confecţionate din spumă poliuretanică, non-toxică şi parfumată. Elevii mai mari, din clasele V-VIII, vor primi un set creativ format din bile magnetice.

Mesaje gradinita Constanta

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Copii educaţi ca-n timpul lui Ceauşescu: „Domnul primar are grijă de voi, se gândeşte la voi”

Oraşul în care s-au construit cinci biserici în ultimii 20 de ani şi nicio grădiniţă pentru că „nu este spaţiu“. Copiii, condamnaţi să meargă în ture la cursuri


 

.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite