VIDEO James Franco: „Am vrut să filmăm o scenă în România“. În ce film celebru de la Hollywood urma să apară imagini din ţara noastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
James Franco Sursa Getty Images
James Franco Sursa Getty Images

James Franco, actorul şi regizorul unor filme de succes, a luat în calcul turnarea în România a unei scene din „The Disaster Artist“ (2017), producţia care povesteşte realizarea celui mai prost film al tuturor timpurilor - „The Room“ (2003).

„The Room“ este creaţia lui Tommy Wiseau, un straniu personaj de la Hollywood care a reuşit să-şi câştige faima în ciuda eşecului răsunător. De fapt, tocmai asta i-a asigurat celebritatea, pentru că „The Room“ a devenit un „clasic“ al cinematografiei din Cetatea filmului. Jocul actorilor, replicile, scenariul, atmosfera – toate contribuie la titlul de cel mai prost film făcut vreodată, deşi în producţie au fost investite 6 milioane de dolari, după spusele lui Wiseau.   

Tommy Wiseau este născut la 3 octombrie 1955, în Poznan, Polonia, şi a venit la Hollywood pentru a deveni faimos. Persistă încă misterul originii sale şi a provenienţei banilor săi, cert este că exoticul Tommy, cu accentul său ciudat şi biografia inventată (el dându-se originar din New Orleans), a stârnit curiozitatea şi simpatia cinefililor.

Jamea Franco a cerut drepturile de ecranizare a cărţii scrise de Greg Sestero, prietenul cel mai bun al lui Wiseau, care a jucat şi el în „The Room“, împreună cu jurnalistul Tom Bissell. În cartea omonimă, Sestero povestea, ajutat de Bisell, cum a fost întâlnirea cu Tommy şi realizarea filmului care i-a făcut vestiţi. „Cartea avea suflet şi asta m-a impresionat. Dacă n-ar fi fost scrisă, nu m-aş fi uitat niciodată la film“, relata Franco apoi, în interviurile sale.

Tommy Wiseau, fan Johhny Deep, a vrut ca rolul său să fie interpretat de acesta, dar James Franco îşi dorea să facă şi filmul, şi rolul principal. „Eram oricum a doua opţiune, aşa că l-am convins pe Tommy, care mi-a spus în stilul său caracteristic: <Da, James, ţi-am văzut filmele. Ai făcut şi lucruri bune, şi lucruri rele>“, a povestit Franco.

Tommy Wiseau voia însă să-i dea replica lui Franco, aşa că a cerut să joace o scenă cu interpretul rolului său. „El voia să filmeze o scenă cu mine. Dar nu a citit contractul foarte bine. aşa că a cerut doar o scenă, nu şi ca acea scenă să apară în film. Nu-l voiam pe platou pe tipul ăsta nebun. Am încercat să-i propunem să filmeze cu fratele meu Dave (care joacă rolul lui Greg) sau cu Seth Rogen, o scenă întreagă pe care s-o filmăm în România – apropos de faptul că el vine din estul Europei; <da, ştim că eşti din New Orleans, dar poate vrei să filmezi în România>. N-a mers nimic, el a vrut morţiş să jucăm împreună. Aşa că i-am oferit şansa de a apărea în film“, a spus James Franco într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri despre film (explicaţia completă, în video-ul de mai jos, de la minutul 8.50).  

Scena cu James Franco şi Tommy Wiseau din „The Disaster Artist“

„The Disaster Artist“ a câştigat o serie de premii, fiind nominalizat la Globurile de Aur pentru cea mai bună producţie şi cel mai bun actor în rol principal. James Franco a obţinut trofeul, iar momentul de glorie a provocat zâmbete, din nou. Chemat pe scenă să fie alături de James Franco şi echipa sa, Tommy Wiseau a vrut să rostească el câteva cuvinte pentru acest premiu. Franco l-a oprit la timp, reuşind să ţină lucrurile sub control păstrându-şi umorul. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Cel mai popular vals românesc a fost cântat de Marlene Dietrich într-o scenă tulburătoare de Hollywood

Românca de la Hollywood. Oana Bogdan, creatoarea de efecte speciale nominalizată la Premiile Emmy

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite