Prezentă la Neptun, la o întâlnire cu liderii PSD, Viorica Dăncilă a făcut primele declaraţii în cazul fetiţei de 8 ani ce se afla în plasament la o familie din Baia de Aramă. Copila a fost adoptată de o familie de români din SUA., iar vineri, 21 iunie, forţele de ordine, coordonate de un procuror, au mers la acea locuinţă pentru a ridica fetiţa.
„Luni am cerut să am toate detaliile la birou şi să vedem care e situaţia reală. Aş ruga pe toţi factorii politici, indiferent de partid, să nu facă o miză politică din sentimentele unui copil”, a spus premierul.
De asemenea, Viorica Dăncilă a făcut referire la viaţa personală, spunând că „înţelege foarte bine” situaţia deoarece şi ea a trecut print aşa ceva. „Eu însămi am trecut prin acest lucru şi cred că nu e drept ca atunci când vorbim despre un copil să avem argumente politice. Cred că fiecare dintre noi are anumite sentimente şi trebuie să se implice.
Eu vorbesc acum nu ca premier, nu ca lider al unui partid, vorbesc ca mamă. Şi cred că toţi ar trebui să ne gândim că suntem părinţi şi că acest lucru s-ar fi putut întâmpla cu copilul nostru. Ce am fi simţit atunci? E vorba de un copil. Cu sentimentele copilului nu trebuie să se joace nimeni”.
Premierul a mai spus că până luni fetiţa va primi consiliere psihologică şi că se aşteaptă ca şi Inspecţia Judiciară să facă o anchetă în acest caz.
Pe aceeaşi temă:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Si ca mama nu ai luat atitudine cand i-au scos pe aia mici sa defileze pentru tine duamna Veorica?
Toate astea si multe altele se intampla ca va bateti Joc de notiunea de funcionar. Dar acu' pe bune, ca mama, mananca si gura lu'fi-tu ceva de la birou, de la guvern?! Mananca! Atunci gura lu'duamna procuror n-ar manca si ea ceva?! Da militienii n-ar manca si bea si dup-aia nu s-ar pune cu pulanele p-aia?! Familia de la Baia cum au invatat mecanismul cu ajutoarele etc?! Tot o duamna de la birou a luat Kentul si... Sunteti niste hoti si corupti. Asta e ciuma Rosie!

veorica vorbeste de sentimentele copilului!? ea, care a vrut sa o cumpere si pe sora fiului infiat, chiar daca fratii se opuneau !! parca era in ograda si alegea pasarile !!!
Hopa, isi då toanta cu pårerea!