15 amânări în procesul privind cumpărarea justiţiei din Craiova pentru eliberarea lui Adrian Cocoană din arest. În dosar apar nume grele din lumea interlopă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopul Gigel Roşianu, Bogdan Hristea, Roland Împuşcătoiu, Marian Sandu, Alin Ciprian Huc, dar şi Iasmina Popopici, sunt acuzaţi că au plătit 60.000 de euro pentru eliberarea lui Adrian Cocoană din arest. Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă, iar dosarul se află pe rol la Tribunalul Dolj.

Medicul Adrian Cocoană din Timişoara a ucis în anul 2008 un tânăr pe trecerea de pietoni. A pierdut controlul direcţiei, a acroşat un autoturism, după care a ajuns pe trotuar, unde a lovit două persoane, pe Lucian Reja-Peter şi pe prietena sa, Cristina Rohnean. Imediat a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins ulterior şi trimis în judecată. Imediat avocaţii acestuia au cerut strămutarea procesului  de la Timişoara la Craiova pe motiv că în Banat nu ar avea parte de o judecată dreaptă. Şi asta pentru că sora tinerei care îl însoţea pe Lucian Reje-Peter era judecătoare acolo. Mama tânărului omorât pe trecerea de pietoni a declarat la vremea respectivă că apropiaţii medicului din Timişoara au cumpărat justiţia din Craiova. 

Adrian Cocoană eliberat din arest

Anchetatorii au stabilit că Iasmina Popovici prietena lui Adrian Cocoană a plătit suma de 60.000 de euro pentru eliberarea din arest a medicului din Timişoara, iar cu ajutorul unui cunoscut interlop din Craiova a reuşit să fie eliberat. Procurorii au stabilit exact care a fost traseul banilor şi au trimis în judecată şase persoane pentru trafic de influenţă. Dosarul a fost înregistrat pe rol la Tribunalul Dolj, iar magistraţii au amânat ieri cauza pentru data de 11 decembrie.  „În cursul lunii decembrie 2008, inculpatul Roşianu Gigel a pretins de la Popovici Iasmina, direct şi prin intermediul inculpaţilor Hristea Bogdan, zis «Bogdă», Sandu Marian, zis «Fibră», cât şi prin intermediul inculpatului Huc Alin Ciprian, dar şi prin intermediul altor persoane rămase neidentificate, suma de 50.000 de euro, pentru ca, prin influenţa pe care o avea asupra judecătorilor din cadrul Judecătoriei Craiova şi a celor din cadrul Tribunalului Dolj şi contra sumei de 35.000 de euro din totalul solicitat, să-i determine pe aceştia ca, la următorul termen, să dispună punerea în libertate a lui (…). La rândul lor, inculpaţii Hristea Bogdan, zis „Bogdă“, Sandu Marian, zis „Fibră“, au adăugat la suma de 50.000 de euro valoarea de 10.000 de euro, pe care au pretins-o de la aceeaşi cumpărătoare de influenţă pentru ei, atât în mod direct, cât şi prin intermediul inculpatului Huc Alin Ciprian, pentru că prin influenţa pe care o aveau asupra lui Roşianu Gigel şi, implicit, asupra magistraţilor din Craiova, îi puteau determina pe aceştia să dispună punerea în libertate a lui (…), ceea ce s-a şi întâmplat prin decizia penală nr. (…)13.12.2008 pronunţată în dosarul nr. (…)/2008 de Tribunalul Dolj, ce a admis recursul inculpatului şi a dispus înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea“, au reţinut procurorii DNA  din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei.   

Interlopul Gigel Roşianu, Bogdan Hristea, Roland Împuşcătoiu, Marian Sandu, Alin Ciprian Huc, Iasmina Popopici, au fost trimişi în judecată pentru traficul de influenţă. Dosarul a fost înregistrat pe rol la Tribunalul Dolj, dar pe data de 30 aprilie a fost din nou stabilit un nou termen în proces, iar în total sunt 15 amânări.

Bogdan Diaconescu era la vremea respectivă preşedintele completului de judecată care l-a eliberat din arest pe Adrian Cocoană. Magistratul a fost arestat şi condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat că a primit mită 15.000 de euro de la trei inculpaţi.     

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite