Şase persoane, între care doi copii, lovite de o maşină de raliu, în centrul Craiovei. Care este starea victimelor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite, sâmbătă la prânz,de o maşină aflată la un raliu desfăşurat la Craiova. Accidentul s-a petrecut după ce autovehiculul a derapat şi a intrat în gardul de protecţie.

În urma accidentului, şase persoane - patru adulţi şi doi copii - au fost rănite, după ce un participant la etapa a treia a Campionatului Naţional de Super Rally desfăşurat în centrul municipiului Craiova a derapat şi a ieşit în afara traseului, intrând în gardul de protecţie.

Cele şase persoane au fost accidentate uşor, însă au fost duse la spital pentru investigaţii.

Potrivit martorilor oculari, accidentul s-a produs în momentul în care unul dintre şoferii de la raliu a ratat o curbă.

„Când a ieşit de sub pasaj, n-a reuşit să facă curba şi a zis să o ia drept şi în acel moment nu a mai reuşit să redreseze maşina, ci a intrat direct acolo, în colţ. A fost un moment de panică, însă au venit foarte repede cei de la poliţie şi bodyguarzii şi apoi a fost ok“, a spus una dintre persoanele aflate în apropierea locului unde s-a produs accidentul.

La faţa locului, s-au deplasat echipaje SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj. Din primele date reiese că cei patru adulţi şi doi copii, care erau spectatori la evenimentul respectiv, sunt conştiente şi cooperante, suferind escoriaţii şi fiind duse la spital pentru investigaţii medicale.

Vineri şi sâmbătă, la Craiova are loc etapa a treia a Campionatului Naţional de Super Rally. Competiţia a debutat vineri seară, la ora 20.00, cu prezentarea oficială a echipajelor, în Piaţa „Mihai Viteazul“. Acest campionat a fost creat cu scopul de a oferi piloţilor şansa de a concura în condiţii de maximă siguranţă şi cu un public numeros. Evenimentul se desfăşoară în centrul Craiovei, dar pe un circuit special amenajat.

Potrivit datelor oferite de primărie, printre invitaţii de seamă de la „Craiova Super Rally“ se numără Mihai Leu, Titi Aur, Dani Oţil, Lucian Răduşi şi Emil Ghinea.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite