Şoferul care a încercat să mituiască un poliţist, condamnat la 1 an de închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul care a încercat să mituiască un poliţista  fost condamnat la închisoare
Şoferul care a încercat să mituiască un poliţista  fost condamnat la închisoare

Cornel Mihai, în vârstă de 29 de ani, din Craiova, a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Sentinţa dată de Tribunalul Dolj nu este definitivă.

Cornel Mihai a fost prins în flagrant pe data de 4 iulie în timp ce îi dădea 200 de euro şefului Postului de Poliţie Pleniţa ca să-şi recapete permisul de conducere reţinut pentru abateri de la regimul circulaţiei pe drumurile publice. 

Şi-a recunoscut fapta

Şoferul a fost arestat şi trimis în judecată pentru dare de mită. În faţa instanţei şi-a recunoscut fapta şi a cerut să beneficieze de prevederile legale vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Magistraţii Tribunalului Dolj l-au condamnat la 1 an de închisoare cu executare. 

„Condamnă pe inculpatul Mihai Cornel la 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a,b Cod penal pe o durată de 3 ani. Scade din durata pedepsei închisorii perioada detenţiei preventive de la 4 iulie 2016 la zi şi menţine măsura arestării preventive dispusă cu privire la inculpat. Confiscă de la inculpat suma de 200 euro şi menţine măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa procurorului cu nr. 410/P/2016 din 05.07.2016. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală Obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului . Cu drept de apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2016”, se arată în încheierea sentinţei Tribunalului Dolj.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite