Avion unic în ţară cu celule solare, construit la Craiova. Proiectul a fost realizat de un student pentru lucrarea de licenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artur Creţu, un tânăr din Chişinău, student în ultimul an la Facultatea de Inginerie Electrică din Craiova, a construit un avion cu celule solare. Proiectul a costat 5.000 de lei, iar banii au provenit din sponsorizări.

Avionul cu celule solare a fost realizat în laboratorul de inginerie aerospaţială din Craiova. Poate funcţiona non-stop, datorită unor baterii, care se încarcă de la soare. Artur Creţu a declarat că a lucrat aproximativ un la construirea avionului.

„Am văzut ca un scop care trebuie făcut, nu mi-am pus întrebarea dacă reuşesc sau nu. Trebuia să reuşesc. Şi am început, iar cum am spus, anul trecut pe la sfârşitul primului semestru am vorbit cu domnul profesor şi am ales anume domeniul care aş face licenţa, după care am început partea de proiectare“, a povestit tânărul.           

image

Avionul u celule solare a fost realizat într-un an 

Avionul unic în ţară cu celule solare este mânuit cu o dronă cu telecomandă şi în perioaasa următoare o să îi fie ataşată şi o cameră video. „Ar putea să aibă aplicaţii de supraveghere, deci noi am conceput-o ca fiind o lucrare pentru supravegherea arealelor naturael protejate unde influenţa omului trebuie să fie cât mai scăzută, aparatul de zbor este electric foarte silenţios deci nu se pune problema să sperie animalele“, a declarat Liviu Dincă, profesor îndrumător.

image

Colegii studentului din Craiova au declarat că nu s-ar fi angrenat într-un astfel de proiect dintr-un singur motiv: este greu de realizat.

„Lucrarea mi se pare un proiect fantastic, pentru că el a făcut de la capăt totul, a proiectat avionul şi a făcut calculele de forţă, adică forţele la care rezistă aripile şi direcţia şi mi se pare fantastic că aripile sunt practic o capodoperă de artă“, a spus un coleg.

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite