Călătorie cu ghinion pentru doi sirieni, ascunşi în podeaua unei maşini. Cât i-a costat plimbarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi sirieni, descoperiţi în podeaua unui autoturism înmatriculat în Bulgaria FOTO IGPF
Cei doi sirieni, descoperiţi în podeaua unui autoturism înmatriculat în Bulgaria FOTO IGPF

Călătoria unor sirieni care încercau să ajungă ilegal în Austria s-a încheiat brusc în România. Cei doi bărbaţi au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră, ascunşi în podeaua unui autoturism. Pentru transport ei plătiseară câte 1.500 de euro, fiecare.

Poliţiştii de frontieră din Calafat i-au depistat pe cei doi, ascunşi în podeaua unui autoturism, care au încercat să intre ilegal în România.

Conform autorităţilor, luni, 8 august, în jurul orei 05.12, la Calafat s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria, un cetăţean bulgar, în vârstă de 34 de ani.

"În urma efectuării controlului mijlocului de transport, colegii noştri au constatat că în podeaua autoturismului sunt confecţionate două locuri special amenajate, prin sudarea unor carcase metalice, poziţionate pe şasiu, accesul realizându-se prin ridicarea scaunelor din spate", se arată în comunicat IGPF.

Astfel, în cele două spaţii au fost descoperite ascunse două persoane care nu posedau documente de identitate.

Luaţi la întrebări, cei doi bărbaţi au declarat că sunt cetăţeni sirieni. Tinerii au precizat că s-au ascuns în autoturism în timp ce se aflau în oraşul Sofia, din Bulgaria, achitând şoferului suma de 1.500 de euro, fiecare, pentru a-i transporta în Austria.

craiova sirieni in podea FOTO IGPF

Sirienii s-au ascuns în podeaua maşinii la Sofia FOTO IGPF

Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, şoferul, cetăţenii sirieni şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Conducerea militară rusă a suferit schimbări majore din cauza eşecurilor. Cum foloseşte armata rusă prizonierii?

Spitalele regionale. 17 ani de promisiuni, trei unităţi încă la stadiul de proiect. Cum a luat naştere ideea şi cum au plusat politicienii de la guvernare la guvernare

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite