Când vor ajunge în pieţele din România celebrii pepeni de Dăbuleni. „Creşterea a fost naturală, fără niciun îngrăşământ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pepenii de Dăbuleni sunt gata de recoltare, iar producătorii susţin că o parte din marfă au vândut-o deja de acum două luni.

Producătorii din Dăbuleni au experimentat anul acesta o invovaţie radicală, altoirea lubeniţelor cu dovleac, iar astfel pepenii s-au copt mai repede, iar producţia este una pe măsură.

„Creşterea a fost naturală, fără niciun fel de îngrăşământ chimic, ori stimulet, însă am reuşit astfel să ieşim mult mai repede cu pepenii pe piaţă. Lubeniţa de Dăbuleni va ajunge în pieţe odată cu pepenii din Grecia sau Turcia. Dacă stau bine să mă gândesc noi nu avem concurenţă pe piaţă, dar oamenii nu ştiu exact de unde provine marfa. Samsarii se folosesc de numele nostru şi aşa reuşesc să vândă tot ce aduc din străinătate. Anul aesta producţia este undeva la 30 de tone la hectar “, a spus Marin Ticu, unul dintre cultivatorii de pepeni din Dăbuleni.

image

Celebrii pepeni de Dăbuleni vor ieşi pe piaţă de săptămâna viitoare   

De săptămâna viitoare din Dăbuleni vor pleca zilnic către pieţele din toată ţara peste 200 de tone de lubeniţă. „Dulcele de Dăbuleni va ajunge cu siguranţă săptămâna viitoare în pieţele din toată ţara. Producţia anul acesta a fost bună, însă noi vrem şi preţul să fie la fel. La început o să vindem cu 2 lei kilogramul, iar astfel vom reuşi să ne scoatem investiţia. O să vedeţi că pe parcurs vom ajunge să ne vindem marfa şi cu 50 de bani“, a declarat Marin Onică.

image

Peste 1.000 de hectare de teren sunt cultivate în Dăbuleni cu pepeni. Specialiştii susţin că în zonă singura cultură care merge este pepenele verde şi pepenele galben.

image

Pepenii de Dăbuleni vor fi vânduţi cu 2 lei kilogramul 

 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite