EXCLUSIV Cine este omul care a descoperit maşina lui Dincă, după aproape 12 ore de la apelul Alexandrei la 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de poliţişti din Caracal şi Slatina au încercat ore întregi, fără succes, să afle în ce maşină s-a urcat Alexandra când a fost răpită. Gafele făcute de oamenii legii în cazul fetei de 15 ani din Dobrosloveni sunt  halucinante. Procurorii i-au sunat pe poliţişti şi i-au avertizat că acest caz nu este de competenţa lor şi sunt obligaţi să înregistreze urgent dosarul penal la Parchet.

Primii care au aflat că Alexandra Măceşanu nu s-a mai întors acasă au fost poliţiştii din Dobrosloveni. Aceştia şi-au anunţat superiorii, dar au urmat ore întregi de bâjbâială. Toate pistele pe care mergeau erau greşite.

În ziua de 25 iulie, după ce Alexandra sunase la 112, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, Cătălin Zăvoianu, l-a apelat în jurul orei 15.00 pe şeful de post din Dobrosloveni şi i-a spus să facă urgent demersurile necesare pentru a înregistra dosarul la Parchet. Aşa se face că abia la ora 15.30 a fost înregistrat dosarul penal sub numărul unic 297/P/2019, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Cauza a fost atribuită procurorului Cristian Ovidiu Popescu.

„Domnul procuror Popescu a fost chemat de acasă şi a venit, i s-a prezentat speţa, i s-a arătat tot ce s-a făcut până în acel moment. Adică, nimic concret. Se verificaseră şi nişte imagini de pe camerele de supraveghere, dar toate pistele erau greşite. Domnul procuror a întrebat de unde se bănuieşte că a fost răpită Alexandra şi i s-a răspuns din zona Liceului Mihai Viteazul. Atunci dânsul a sunat pe cineva care avea un cabinet de ginecologie pe lângă liceu şi persoana respectivă i-a indicat exact unde sunt camerele de supraveghere. Maşina argintie care era căutată de atâtea ore a fost găsită. Se vedeau însă doar ultimele două litere de la numărul de înmatriculare Y şi W. Ăsta-i adevărul. Domnul procuror Popescu a descoperit maşina”, a declarat chiar unul dintre poliţiştii implicaţi în anchetă.

Au fost analizate apoi toate combinaţiile de numere şi litere. Într-un final, s-a stabilit că autoturismul căutat este un Renault Megane argintiu, cu numărul de înmatriculare OT – 48 – WYW şi aparţine lui Dincă Gheorghe din Caracal, în vârstă de 66 de ani. Certitudinea că Alexandra a urcat în această maşină a existat abia în jurul orei 23,00, adică după 12 ore de la apelul fetiţei la 112.

Procurorul Popescu a fost suspendat din funcţie, în urma deciziei de pe 1 august a Secţiei pentru procurori a CSM, întrunită pentru a discuta cazul lui, după ce Inspecţia Judiciară a început ancheta disciplinară pe numele lui. Inspecţia Judiciară îl acuză de exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă pentru că nu a permis intrarea în locuinţa lui Gheorghe Dincă înainte de ora 6:00 dimineaţa în locuinţa suspectului Dincă.

Te-ar putea interesa şi:

Anchetator implicat în cazul Caracal : „Dincă nu putea să mai facă sex şi asta-l înnebunea. Fetele erau pentru el trofee“

Alexandru Cumpănaşu: „Nu cred că Dincă este criminalul Alexandrei“. Ce argumente aduce unchiul fetei ucise

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite