CNADR a scos la licitaţie studiul de fezabilitate pentru autostrada Craiova- Calafat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraşele Craiova şi  Calafat  vor fi legate prin autostradă  Foto Arhiva
Oraşele Craiova şi  Calafat  vor fi legate prin autostradă  Foto Arhiva

Oraşele Craiova  şi  Calafat  vor  fi  legate prin autostradă, iar  CNADR a scos la licitaţie studiul de feszabilitate necesar construcţiei.

Firmele interesate să participle la licitaţie trebuie să depună până la data de 17 iunie ofertele. „Ideea este urmatoarea: o sa facem drumul si il facem bun, dar nu e suficient - adica un drum cu o singura banda, una dus, una intors, nu e suficient - motiv pentru care in primul proiect pe exercitiul 2014-2020 la care lucram si il depunem este ca de la Craiova la Calafat sa avem regim de autostradă“, a spus Victor Ponta.

După aproape 13 ani şi 300 de milioane de euro investiţi, podul Calafat-Vidin a fost inaugurat anul trecut în luna iunie. Are o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. 

Drumul dintre Craiova şi Calafat este plin de gropi. Centura va fi gata abia în 2 ani, iar autostrada  Craiova - Calafat abia peste alţi doi ani.

Mircea Guţă, primarul oraşului Calafat, a declarat că ar trebui urgentate lucrările pentru reabilitarea drumului naţional DN56 Craiova-Calafat. Edilul este convins că infrastructura rutieră din zonă nu va putea suporta traficul de pe podul de peste Dunăre.Traficul rutier va creşte de 10 ori, iar locuinţele oamenilor ar putea fi serios afectate dacă investiţiile nu vor fi gata. „Pentru reabilitare, DN56 Craiova-Calafat a fost împărţit în două tronsoane: Craiova-Galicea Mare şi Galicea Mare-Calafat, pentru care lucrează firmele Delta ACM şi, respectiv, Mochlos SA. Din lipsa finanţării, primul tronson este realizat în proporţie de 25%, iar la cel de-al doilea lucrările încă nu au început. Din ultimele informaţii pe care le am, se pare că şi pentru Galicea Mare-Calafat ar fi fost alocată o sumă de bani, pentru că este urgentă măcar realizarea porţiunii din dreptul satelor Basarabi şi Golenţi, până la Maglavit. În aceste sate infrastructura existentă nu poate face faţă traficului de pe pod şi casele oamenilor ar putea fi afectate. În acest sens s-ar putea face legătura cu drumul Maglavit-Drobeta Turnu Severin care a fost reabilitat şi pe care se circulă foarte bine în acest moment“, a spus primarul Guţă. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite