Craiova: Casele de pe strada Brestei stau să cadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii privesc neputincioşi cum casele lor sunt sub ape
Oamenii privesc neputincioşi cum casele lor sunt sub ape

Oamenii sunt disperati ca agoniseala lor de-o viata se face una cu pâmântul. Locuitorii spun că în urmă cu câţiva ani, în zonă, s-au construit case fără să se ţină cont că se astupă gurile de canal.

În urmă cu aproximativ şase ani, în zonă au fost ridicate case una şi una. Nimeni nu a ţinut cont că au fost construite pe canalul care prelua toată apa, iar acum, la fiecare ploaie, este potop. „Domnişoară, taxe şi impozite ne cer, dar condiţii avem mai rău ca la ţară. Nu este posibil să stăm aşa de atâta timp, iar autorităţile să nu facă nimic pentru noi. Dacă nu, ameninţăm că ieşim în stradă, şi acum stăm la fel cu apa până la genunchi. Am apă peste tot, sunt convinsă că fundaţia casei nu mai este atât de rezistentă“, a spus Maria Ionescu, de pe Aleea IV Brestei.

„Nu ştiu unde să mă duc“

Paulina Surdu, de 68 de ani, cu lacrimi în ochi povesteşte prin ce clipe de coşmar trece. De mai bine de o săptămână nu mai poate dormi liniştită.Apa i-a intrat în curte şi în casă ai cărei pereţi stau să cadă. Priveşte cu neputinţă cum bucăţi mari din zid se desprind una câte una. „Vai de mine, mamă! Sunt disperată, nu ştiu unde să mă mai duc. Am fost la primărie să cer ajutor, dar degeaba, nimeni nu a mişcat nici măcar un deget. Au zis că o să trimită pe cineva să tragă apa, însă nu i-am văzut la culoare. Singura mea soluţie este să îmi pun laţul de gât“, a povestit Paulia Surdu, de pe strada Aleea IV Brestei.


Carmen Licu, purtătorul de cuvânt din cadrul Primăriei Craiova, spune că angajaţii de la Compania de Apă Oltenia, pompieri şi jandarmi au lucrat 24 de ore din 24 pentru a scoate apa oamenilor din case şi din curţi. „Încă de săptămâna trecută, de când zăpada a început să se topească, am avut echipaje acolo în zonă. S-a stabilit ca nimeni să nu plece din teren până situaţia nu se va rezolva“, a declarat Carmen Licu.

Două case din cartierul Brestei stau să cadă. Oamenii spun că nu ştiu de unde vor face rost de bani pentru a le reface. Majoritatea sunt pensionari şi îşi duc traiul de pe o zi pe alta.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite